Cultura si divertisment

Descoperite in 1961 intr-un sit neolitic din satul Tartaria, judetul Alba, tablitele au fost incluse de atunci in patrimoniul muzeului clujean si au alimentat peste sase decenii de dezbateri aprinse intre arheologi, lingvisti si istorici ai religiilor. Cele trei mici piese din lut ars, acoperite cu semne incizate si pictograme, sunt considerate de o parte a specialistilor drept posibile dovezi ale celei mai vechi forme de scriere cunoscute pana in prezent. Initial, tablitele au fost datate in intervalul 2900-2700 i.Hr., prin analogii cu materiale din Mesopotamia. Analize ulterioare ale resturilor osoase asociate contextului funerar au indicat insa o vechime mult mai mare, de pana la aproximativ 5500 i.Hr. O datare mult mai veche Daca aceasta datare ar fi confirmata, semnele de pe tablite ar preceda cronologic aparitia scrierii cuneiforme sumeriene si a hieroglifelor egiptene. "Nu avem in acest moment certitudinea ca asa este, ca, intr-adevar, este cea mai veche scriere. E posibil, daca sunt originale, sa provina dintr-un context mai tarziu, dintr-o groapa, din situl de la Tartaria, care vine dintr-un nivel mai tanar, care este mai recent decat scrierea din Sumer. Deci, inca este o dezbatere vie, se fac cercetari in continuare, sper sa aflam cat mai multe detalii", a precizat Felix Marcu, managerul muzeului din Cluj Napoca, citat de Stirile Pro TV. Unii specialisti interpreteaza semnele incizate ca o forma incipienta de scriere, comparabila cu pictogramele timpurii din Sumer, sugerand existenta unei traditii locale de codificare a informatiei. Altii atrag atentia ca ar putea fi vorba doar de simboluri rituale sau marci cu semnificatie religioasa, care nu indeplinesc criteriile riguroase ale unui sistem de scriere propriu-zis. Sub semnul intrebarii Controversa a fost amplificata si de modul in care tablitele au fost conservate imediat dupa descoperire. Pentru a fi intarite, ele au fost arse in laborator, procedeu care a compromis ulterior posibilitatea unei datari directe prin Carbon-14. Au aparut astfel inclusiv suspiciuni de fals sau de interventie ulterioara asupra semnelor, in urma unor asemanari intre simbolurile de pe tablite si reprezentari sumeriene cunoscute in literatura populara din anii "60. Desi ipoteza falsului nu a fost demonstrata, ea continua sa fie invocata in dezbaterea stiintifica. Potrivit unei alte ipoteze, semnele ar fi putut servi drept instrument de memorie pentru ceremonii religioase, legate de ciclurile Soarelui si ale Lunii, sugerand ca nevoia de a codifica sacrul ar fi precedat nevoia de evidenta administrativa. In timp, tablitele de la Tartaria au fost integrate si intr-un discurs identitar mai larg, uneori speculativ, care leaga vechimea semnelor de ideea unei continuitati multimilenare in spatiul carpato-danubian. Aceste interpretari depasesc insa datele arheologice verificate si tin de mitologiile construite ulterior. Fara un verdict inca Expozitia prezinta atat ipotezele existente, cat si limitele cunoasterii actuale, iar materialele explicative indica faptul ca dosarul Tartaria ramane deschis. Indiferent daca vor fi sau nu recunoscute vreodata drept cea mai veche scriere din lume, tablitele de la Tartaria continua sa provoace intrebari fundamentale despre originile scrisului si despre felul in care ne raportam la trecut.