|
Accesează contul My Orange
Graba cu care Eugen Tomac și-a depus mandatul duminică dimineață și Adrian Veștea, prim vicepreședinte al PNL, a fost desemnat candidat pentru funcția de premier - nu este întâmplătoare, arată surse politice. Actualului premier demis și președinte PNL, Ilie Bolojan, i-a fost indusă intenționat impresia în ultimele 40 de zile că nu are contestatari la vârful PNL.
15.06.2026, 15:26 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Desemnarea rapida, de catre Presedintele Nicusor Dan, a lui Adrian Vestea, candidat pentru functia de premier, duminica dimineata la ora 9.00, a avut scopul si rolul de a lasa in ofsaid tabara Ilie Bolojan din PNL. Actualul premier demis nici nu se afla in Romania. Ilie Bolojan era la ora anuntului in vizita la Chisinau, iar anuntul surpriza facut de Nicusor Dan nu i-a lasat foarte mult timp sa se replieze. Ilie Bolojan a atacat la scurt timp printr-un anunt, pe pagina de Facebook desemnarea presedintelui Dan, insa in paralel, o serie de lideri PNL au inceput sa-si exprime opinii pro sau anti - Vestea. De ce Adrian Vestea? Gruparea anti- Bolojan din PNL care il sustine pe Nicusor Dan si-l vrea plecat de la conducerea partidului pe Ilie Bolojan, ar fi anticipat miscarile actualului premier interimar. Adrian Vestea a fost ales pentru desemnare in primul rand pentru ca este prim-vicepresedinte. Un prim vicepresedinte al PNL este mai greu de exclus din partid iar o eventuala excludere necesita convocarea Consiliului National si ulterior al Congresului, in cateva saptamani. Excluderea unui prim- vicepresedinte nu poate fi realizata prin votul a jumatate plus unu din membrii BPN. Astfel ca "inamicii" lui Bolojan din PNL, care in ultimele 40 de zile nu au dorit sa iasa in evidenta, au preferat desemnarea lui Adrian Vestea drept premier - si pentru ca in fosta calitate de ministru al Dezvoltarii a colaborat bine atat cu PSD, cat si cu USR sau UDMR, dar si cu alesii locali, Vestea fiind primar, presedinte de Consiliu Judetean si sef UNJR a intretinut relatiile cu alesii locali - putand capacita mai mult din sustinerea partidului in plan national. Investirea lui Vestea - inainte de Consiliul National si Congresul PNL. Noul termen: joi, aceasta saptamana Surse din PNL arata ca pana cand Ilie Bolojan va convoca Consiliul National, eventualul Congres PNL, dar va avea si o decizie a Curtii Constitutionale pe desemnarea lui Vestea, gruparea anti- Bolojan din partid, impreuna cu presedintele Dan, doresc sa-l investeasca pe Adrian Vestea drept premier al Romaniei. "Noul Guvern Vestea ar putea primi votul de investitura chiar joi, in aceasta saptamana", arata lideri PNL. Tabara anti - Bolojan din PNL crede ca se bazeaza pe suficienti membri BPN care sa o sustina, chiar daca vor participa sau nu la sedintele oficiale ale partidului, dar si pe cel putin 24/25 de parlamentari din 73 care sa-l voteze in Parlament pe Adrian Vestea. "In momentul de fata sunt 24 de parlamentari care vor vota guvernul Vestea indiferent de consecinte. Chiar daca ii dau afara, tot vor vota. Isi vor anunta decizia in sedinta de BPN. In BPN sunt de toti 56 de membri, cei 27 din BEX plus primari parlamentari si presedinti de CJ. Insa, la sedinta vor veni doar vreo 50, dintre care, pro Vestea, in jur de 19", arata alte surse din PNL. Batalia finala, dupa investirea lui Adrian Vestea Asa cum a declarat, Adrian Vestea isi doreste, alaturi de presedintele Dan, un Guvern politic. Executivul politic ar insemna refacerea vechii coalitii de guvernare - alaturi de PSD, USR si UDMR, configuratie sprijinita in Parlament si de minoritatile nationale si de parlamentarii neafiliati. Odata instalat Adrian Vestea premier si scos Ilie Bolojan de la Guvern, gruparea anti- Bolojan din PNL intentioneaza sa genereze si o masa critica la Congres pentru debarcarea lui Ilie Bolojan din fruntea partidului, arata sursele consultate. Fara puterea de premier pe care o va avea altcineva din PNL, in perspectiva alegerilor viitoare, alocarii resurselor si parteneriatului cu Nicusor Dan, Ilie Bolojan nu ar mai mai avea atata putere concentrata in PNL pentru a atrage de partea sa tot partidul.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.