|
Accesează contul My Orange
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, afirmă că includerea României în programul Visa Waiver rămâne o prioritate în relația bilaterală cu Statele Unite, însă reluarea procesului depinde atât de îndeplinirea criteriilor tehnice, cât și de decizia politică a administrației americane.
20.07.2026, 21:26 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Visa Waiver este o prioritate in relatia bilaterala", a declarat, luni, la TVR Info, ministrul de Externe, Oana Toiu. Oana Toiu a precizat ca Romania reusise anterior sa reduca rata de refuz a vizelor sub pragul de 3%, conditie necesara pentru aderarea la program, in urma unui efort inter-institutional la care a contribuit si mediul de afaceri. Ministrul a amintit insa ca procesul a fost suspendat, iar ulterior oprit, in contextul schimbarii administratiei de la Washington si inaintea alegerilor din Romania. Potrivit acesteia, in prezent, dosarul este gestionat de Ministerul Afacerilor Interne, iar Romania si Statele Unite au "unul dintre cele mai bune parteneriate in domeniul schimbului de informatii privind trecerea frontierei si securitatea la granita". Toiu a explicat ca avansarea dosarului depinde de mai multi factori, inclusiv de reducerea din nou a ratei de refuz a vizelor sub pragul de 3% si de politica administratiei presedintelui Donald Trump privind regimul vizelor. "Lucram in paralel la schimbul de informatii privind trecerea la granita si la palierul politic, astfel incat, in momentul in care criteriul tehnic va putea fi indeplinit din nou, sa existe si cadrul politic necesar pentru continuarea procesului", a spus Oana Toiu.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.