|
02.04.2026, 05:57 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Trump a afirmat ca obiectivele strategice principale ale Americii sunt pe cale de a fi indeplinite si ca este aproape de a "duce treaba la bun sfarsit" in Iran. El a stabilit din nou un termen de "doua-trei saptamani, potrivit Reuters. Acesta a precizat ca SUA va continua sa loveasca tinte in urmatoarele doua trei saptamani in Republica Islamica Iran. "In aceasta seara, am placerea sa spun ca aceste obiective strategice esentiale sunt pe cale sa fie indeplinite. Vom duce treaba la bun sfarsit, si o vom face foarte repede. Suntem foarte aproape", a declarat Trump in cadrul discursului sau sustinut la Casa Alba. In timp ce Trump isi tinea discursul, membrii administratiei sale erau asezati chiar in fata lui. Potrivit grupului de reporteri care il insotea pe presedinte, vicepresedintele JD Vance se afla in primul rand, potrivit The Guardian. Printre cei prezenti in sala se aflau si secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, Procurorul General Pam Bondi, Secretarul Sanatatii, Robert Kennedy Jr., secretarul de stat Marco Rubio, secretarul Apararii, Pete Hegseth, si directoarea serviciilor de informatii, Tulsi Gabbard. Trump si consilierii sai au oferit explicatii si termene in continua schimbare cu privire la conflict, care se afla acum in a cincea saptamana. Unii aliati il indeamna pe presedinte sa calmeze ingrijorarile tot mai mari ale americanilor, dintre care majoritatea se opun conflictului si sunt nemultumiti de cresterea preturilor la combustibil, cauzata de perturbarile din aprovizionarea mondiala cu petrol. Presedintele a abordat pe scurt aceste ingrijorari, afirmand ca preturile vor scadea din nou. In mod notabil, el nu s-a angajat la niciun calendar pentru incheierea razboiului si a spus ca SUA vor incepe sa loveasca tinte din sectorul energetic si petrolier daca se va considera oportun, chiar daca a afirmat ca sfarsitul este aproape. "Multi americani sunt ingrijorati de cresterea recenta a preturilor la benzina aici, in tara. Aceasta crestere pe termen scurt a fost in intregime rezultatul atacurilor teroriste nebunesti lansate de regimul iranian impotriva petrolierelor comerciale ale tarilor vecine, care nu au nimic de-a face cu conflictul", a spus Trump. O tema abordata de Trump a fost aceea ca legata de programul nuclear al Iranului "Inca de la inceputul campaniei mele prezidentiale din 2015, am afirmat ca nu voi permite niciodata Iranului sa detina arme nucleare. Acest regim nu inceteaza sa strige "Moarte Americii, moarte Israelului!"", acuza Trump. Trump a criticat administratiile anterioare De asemenea, Trump a criticat si administratiile anterioare pentru ca nu au reusit sa contracareze programul nuclear al Iranului, afirmand ca presedintii din trecut "au facut greseli, iar eu le corectez". "De ani de zile, toata lumea spune ca Iranul nu poate detine arme nucleare. Dar, in cele din urma, acestea raman doar vorbe goale daca nu esti dispus sa actionezi atunci cand vine momentul", a declarat Trump. Trump s-a aratat deosebit de critic fata de acordul nuclear incheiat de Barack Obama cu Iranul in 2015, reiterandu-si dispretul pe care il are de multa vreme fata de acest acord, laudand decizia sa de a se retrage din acesta inca din primul sau mandat. "Acordul sau cu Iranul ar fi dus la constituirea unui arsenal colosal de arme nucleare de mare putere pentru Iran", a declarat Trump. Trump: Suntem acolo pentru a ne ajuta aliatii Trump sustine ca operatiunea militara a fost lansata pentru a veni in ajutorul aliatilor Americii din regiune si a multumit in mod special "Israelului, Arabiei Saudite, Qatarului, Emiratelor Arabe Unite, Kuweitului si Bahrainului", adaugand ca nu va permite ca acestia sa sufere vreun rau. "Acum suntem complet independenti de Orientul Mijlociu, si totusi suntem acolo pentru a ajuta... Nu trebuie sa fim acolo. Nu avem nevoie de petrolul lor. Nu avem nevoie de nimic din ceea ce au... Suntem acolo pentru a ne ajuta aliatii", a declarat Trump. Totusi, in ceea ce priveste aliatii NATO, presedintele SUA nu a facut declaratii despre acestia, desi acesta a precizat, miercuri, intr-un interviu anterior acordat Reuters ca in cadrul discursului sau isi va exprima dezaprobarea fata de alianta pentru ceea ce el considera a fi lipsa de sprijin fata de obiectivele SUA in Iran. Trump compara operatiunea din Iran cu celelalte razboaie Presedintele SUA a facut si un apel la rabdare adresat alegatorilor americani. El a trecut in revista cronologia implicarii SUA in conflictele anterioare, comparandu-le cu Razboiul din Orientul Mijlociu. "Primul Razboi Mondial a durat un an, sapte luni si cinci zile... Al Doilea Razboi Mondial a durat trei ani, opt luni si 25 de zile", a declarat Trump. El a adaugat referiri la Coreea, Vietnam si Irak, mentionand angajamentul SUA de aproape 20 de ani in Vietnam. Trump a mai precizat ca actiunea din Iran a durat 32 de zile, prin comparatie, si a fost "atat de puternica, atat de stralucita" incat "una dintre cele mai puternice tari nu mai reprezinta cu adevarat o amenintare".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.