|
Accesează contul My Orange
11.10.2026, 17:53 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Trump a afirmat, intr-o postare pe retelele sociale, ca armistitiul intra in vigoare imediat, relateaza Associated Press. Agentia noteaza ca, la momentul publicarii informatiei, nici Kievul, nici Moscova nu confirmasera acordul. Anuntul vine la o zi dupa ce Trump a spus ca Ucraina ar trebui sa aiba un nou presedinte, sustinand ca Volodimir Zelenski nu a facut suficient pentru a pune capat razboiului. "Le sugerez sa-si aleaga un nou lider care sa poata incheia un acord", a declarat Trump sambata, la Casa Alba. El a adaugat ca, "din anumite motive, (Zelenski) nu o face niciodata", relateaza Associated Press. Anterior, presedintele american anuntase un acord privind importul de motorina din Rusia, in contextul cresterii preturilor la combustibili. Intelegerea reprezinta o schimbare de directie fata de presiunile exercitate de Washington asupra Moscovei in legatura cu razboiul din Ucraina. Trump a cerut in repetate randuri Kievului sa opreasca atacurile asupra infrastructurii energetice rusesti si l-a acuzat pe Zelenski ca este responsabil pentru cresterea preturilor la motorina in Statele Unite. Reactia lui Zelenski Numai Rusia este responsabila pentru razboiul din Ucraina, a declarat duminica presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, promitand ca va continua atacurile asupra rafinariilor de petrol rusesti, in ciuda criticilor aduse de presedintele SUA, care l-a acuzat pentru preturile ridicate ale motorinei si a afirmat ca ar trebui inlocuit. Schimbul de replici a avut loc in contextul in care Kievul si-a intensificat campania impotriva infrastructurii ruse, un atac cu drone de duminica avariind un centru de date administrat de gigantul tehnologic rus Yandex. "Ucraina va fi gata sa inceteze atacurile asupra rafinariilor rusesti de petrol daca Rusia inceteaza atacurile asupra infrastructurii noastre energetice", a scris Zelenski pe X. "Este posibil sa se opreasca atacurile asupra infrastructurii energetice inca de astazi, dar Putin nu doreste acest lucru", a afirmat el, adaugand ca orice dezescaladare trebuie sa fie reciproca si sustinuta de garantii reale. Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a respins comentariile lui Trump, scriind sambata seara pe X ca Zelenski conduce tara intr-un razboi pentru independenta sa. "El are sprijinul poporului ucrainean, iar acesta are dreptul sa decida. Declaratiile din strainatate nu fac decat sa confirme ca isi face bine treaba", a scris Sybiha.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.