|
Accesează contul My Orange
04.11.2026, 19:34 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Comisia Europeana propune un buget de 175 de miliarde de euro pentru viitorul program Horizon Europe, prin care Uniunea Europeana finanteaza cercetarea si dezvoltarea de noi tehnologii. Suma este aproape dubla fata de cele 95,5 miliarde de euro alocate programului actual, care se incheie in 2027. Bugetul nu este insa definitiv. Statele membre si Parlamentul European negociaza atat valoarea finantarii, cat si modul in care vor fi impartiti banii. Ce cercetari vor primi finantare europeana Noul program, care ar urma sa inceapa in ianuarie 2028, va sustine cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologiilor si transformarea descoperirilor din laboratoare in produse si servicii care pot fi folosite in economie. Printre domeniile prioritare se numara medicina, inteligenta artificiala, agricultura, energia, protectia mediului, securitatea si industria spatiala. Comisia Europeana urmareste inclusiv dezvoltarea unor tehnologii avansate, precum calculatoarele cuantice, tratamentele medicale regenerative, aviatia cu emisii reduse si producerea energiei prin fuziune nucleara. Programul va fi organizat in patru mari directii: finantarea cercetarii de inalt nivel, sustinerea proiectelor care contribuie la dezvoltarea economiei europene, sprijinirea inovatiilor si reducerea diferentelor dintre statele membre in domeniul cercetarii. Ce oportunitati are Romania Romania se numara printre statele europene care beneficiaza de masuri speciale de sprijin, deoarece rezultatele si investitiile in cercetare sunt sub nivelul celor inregistrate in tarile europene mai dezvoltate. Prin noul program, institutele si universitatile romanesti ar putea obtine finantari pentru modernizarea laboratoarelor, achizitionarea de echipamente, dezvoltarea unor tehnologii si participarea la proiecte internationale. Banii europeni ar putea sustine si formarea cercetatorilor, colaborarea cu institutii din alte state si transformarea rezultatelor stiintifice in produse care pot fi utilizate de companii. Accesul la aceste fonduri nu va fi insa automat. Institutiile romanesti vor trebui sa depuna proiecte si sa concureze cu organizatii din alte tari europene. Autoritatea Nationala pentru Cercetare subliniaza ca pregatirea pentru noul program trebuie sa inceapa inca din 2026, prin identificarea domeniilor in care institutele romanesti pot obtine rezultate competitive si prin dezvoltarea parteneriatelor internationale. Parlamentul European cere 200 de miliarde de euro Valoarea viitorului program este unul dintre principalele subiecte ale negocierilor europene. In timp ce Comisia Europeana a propus 175 de miliarde de euro, Parlamentul European solicita majorarea bugetului la 200 de miliarde de euro. In schimb, cea mai recenta varianta discutata la nivelul Consiliului Uniunii Europene prevede aproximativ 158,2 miliarde de euro, cu 16,8 miliarde mai putin decat suma propusa initial de Comisie. Parlamentul European sustine si rezervarea a 3,3% din buget pentru programele care ajuta statele cu rezultate mai slabe in cercetare sa recupereze decalajele fata de tarile mai dezvoltate. Romania se numara printre potentialii beneficiari ai acestor masuri. Noile finantari europene, in negocieri Comisia pentru industrie, cercetare si energie a Parlamentului European urmeaza sa voteze documentele privind viitorul program pe 10 noiembrie 2026, iar votul in plen este programat pentru saptamana care incepe pe 23 noiembrie. Dupa ce Parlamentul European isi va stabili pozitia, negocierile vor continua cu reprezentantii statelor membre si ai Comisiei Europene. Daca institutiile europene ajung la un acord in timp util, noile reguli ar putea fi adoptate in 2027, iar programul de finantare ar incepe la 1 ianuarie 2028. Pentru Romania, urmatorii doi ani reprezinta o perioada importanta de pregatire. "Obiectivul nu va fi doar sa fim eligibili pentru finantare, ci sa avem capacitatea stiintifica, tehnologica si institutionala de a contribui la definirea viitorului cercetarii europene", au explicat reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Cercetare.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.