×

Accesează
contul existent

Cultura si divertisment

Un al doilea coif era și el pe lista jafului de la Drents - Coiful aparținând Tezaurului Princiar...

Un al doilea coif era și el pe lista jafului de la Drents - Coiful aparținând Tezaurului Princiar Getic de la Cucuteni-Băiceni

16.04.2026, 14:54 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Jaful de la Muzeul Drents de anul trecut ar fi putut sa aiba consecinte si mai grave, pentru ca hotii au incercat sa mai fure inca un obiect: un coif apartinand Tezaurului Princiar Getic de la Cucuteni-Baiceni, evaluat la 3,2 milioane de euro. Din fericire, vitrina in care era expus era securizata si cele 7 lovituri de baros aplicate de hoti nu au reusit s-o sparga, in ciuda pagubelor considerabile aduse. In documentele depuse in dosar, se vede ca vitrina a fost lovita de sapte ori cu un baros, dar a rezistat atacului, arata rtvdrenthe.nl. Un jaf mai scurt de un minut In cele din urma, atacatorii au reusit sa sustraga alte piese extrem de valoroase: coiful de aur de la Cotofenesti, prin excelenta, piesa de rezistenta a expozitiei, si trei bratari din aur. Intreaga operatiune a durat sub un minut, dupa care autorii au parasit rapid muzeul. Ulterior, coiful de la Cotofenesti si doua dintre cele trei bratari au fost recuperate, in urma unei intelegeri incheiate intre Parchet si doi dintre suspecti. Pedepse diferite pentru suspecti Pentru cei doi inculpati care au acceptat acordul cu procurorii a fost ceruta o pedeapsa de trei ani si opt luni de inchisoare. In schimb, pentru al treilea suspect, care nu a ajuns la o intelegere si isi sustine nevinovatia, procurorii solicita o pedeapsa mai severa, de 5,5 ani de detentie. Un artefact mai vechi si mai mare Coiful de la Cucuteni-Baiceni, vizat in tentativa esuata de furt, este unul dintre cele mai rare artefacte descoperite in Romania. Alaturi de coiful de la Cotofenesti, este singurul realizat integral din aur. Descoperit in 1959 si datand din secolul al V-lea i.Hr., acesta este mai vechi decat coiful de la Cotofenesti, realizat in secolul urmator. De asemenea, este si mai mare, avand 34,5 centimetri inaltime si aproximativ 500 de grame, comparativ cu dimensiunile mai reduse ale piesei deja furate. Desi mai putin cunoscut publicului larg, coiful de la Cucuteni-Baiceni este considerat o piesa de valoare exceptionala, in timp ce coiful de la Cotofenesti este adesea comparat cu "Rondul de noapte" a Romaniei, fiind una dintre cele mai reprezentative opere ale patrimoniului national. Procesul continua Procesul impotriva celor trei suspecti continua, instanta urmand sa audieze pledoariile apararii. Avocatii celor doi inculpati care au incheiat acorduri cu Parchetul au anuntat interventii scurte, in timp ce apararea celui de-al treilea suspect ar putea avea nevoie de mai mult timp pentru a-si sustine pozitia. Audierea este programata si pentru ziua de vineri, insa exista posibilitatea ca dezbaterile sa se incheie mai devreme.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare