|
Accesează contul My Orange
07.10.2026, 18:27 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Franta se numara printre aproximativ 20 de state membre ale Uniunii Europene care urmaresc accelerarea deportarilor cetatenilor afgani, in special a celor condamnati de instante. Alaturi de Franta, Germania, Belgia si Suedia sustin aceasta abordare. "La fel ca in alte state europene, a fost initiat un dialog tehnic cu talibanii pentru a facilita deportarea directa in Afganistan a cetatenilor afgani care locuiesc ilegal in tara si reprezinta o amenintare la adresa ordinii publice. Este un pas necesar pentru a asigura siguranta francezilor", a declarat o sursa diplomatica citata de AFP. Sute de persoane ar putea fi vizate de expulzari Desi sursa diplomatica a refuzat sa comunice o cifra exacta a repatrierilor avute in vedere, o alta sursa apropiata dosarului a indicat ca ar putea fi vizate sute de persoane. Demersul Parisului vine in contextul in care mai multe state europene incearca sa intensifice cooperarea cu autoritatile talibane pentru repatrierea cetatenilor afgani. La 31 august, Germania a anuntat ca a autorizat reprezentanti ai guvernului taliban sa viziteze tara pentru discutii privind aspecte tehnice si accelerarea deportarilor. De asemenea, o reuniune desfasurata in luna iunie la Bruxelles cu oficiali talibani a starnit critici aspre din partea organizatiilor pentru drepturile omului. Schimbarile din Afganistan De la revenirea la putere in 2021, talibanii au instituit o interpretare stricta a legii islamice, care a afectat in principal femeile. Autoritatile islamice au interzis accesul femeilor in parcuri, spatii publice si la majoritatea locurilor de munca, precum si frecventarea scolii pentru fetele de peste 12 ani. "Acest dialog tehnic nu pune sub semnul intrebarii pozitia noastra cu privire la Afganistan; ne mentinem sprijinul pentru poporul afgan si, in special, pentru femeile afgane", a mai transmis sursa diplomatica.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.