|
Accesează contul My Orange
O eroare de introducere a unui cod în cabina de pilotaj ar fi provocat o alertă de deturnare a unui avion pe aeroportul din Nürnberg, Germania, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al poliției pentru agenția de presă dpa.
14.10.2026, 14:19 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Potrivit primelor informatii, pilotul intentiona sa semnaleze marti o defectiune a sistemului de comunicatii radio, insa a introdus din greseala codul care indica deturnarea unei aeronave, a precizat purtatorul de cuvant. In locul codului pentru o defectiune radio, transponderul avionului a transmis codul 7500, folosit pentru a semnala o deturnare. Alerta a declansat o mobilizare de amploare a fortelor de ordine la Nurnberg, inclusiv a unei echipe de negociatori specializati in comunicarea cu persoanele care deturneaza aeronave si a unitatii speciale de interventie (USK) a politiei bavareze. Avioane militare au inceput sa escorteze aeronava in timp ce aceasta se afla in spatiul aerian al Croatiei. Au fost alertate si avioane de lupta ale Fortelor Armate austriece. Dupa intrarea aeronavei in spatiul aerian german, doua avioane Eurofighter au escortat-o pana la Nurnberg. Politia a anuntat miercuri ca sistemul de comunicatii radio al avionului Boeing 737-800 era defect. Din aceasta cauza, echipajul nu a mai putut fi contactat dupa decolarea aeronavei de pe insula greceasca Corfu. Pilotul probabil nu si-a dat seama de greseala, a declarat pentru dpa purtatorul de cuvant al politiei, Michael Petzold. Odata transmis, codul nu mai poate fi retras. Politia nu desfasoara o ancheta impotriva pilotului, intrucat autoritatile considera ca acesta a comis greseala fara intentie. Purtatorul de cuvant al politiei a declarat echipele de interventie au avut la dispozitie mai putin de o ora pentru a reactiona, din momentul transmiterii semnalului de urgenta pana la aterizarea avionului. "A fost o interventie cu adevarat exceptionala", a declarat acesta, subliniind ca politia a reusit sa se pregateasca intr-un timp foarte scurt pentru cel mai grav scenariu posibil.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.