26.11.2025, 22:54 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Walberswick este un sat de pe coasta Suffolk (sud-est) a Angliei. Localitatea are aproximativ 300 de locuitori care traiesc in case vechi si aratoase, inconjurate de terenuri verzi, potrivit express.co. Zona este foarte linistita si ofera un sentiment de pace pentru cei care au nevoie de o scurta vacanta. Ceea ce atrage multi turisti in zona este peisajul vast format din platouri si mlastini, deoarece satul se afla la gura raului Blyth. Localitatea se intinde pe o plaja nisipoasa, inconjurata de dunele ierboase, cu o rezervatie naturala care acopera 1.000 de acri de teren. Mediul natural gazduieste vidre, caprioare si numeroase specii de pasari. Vedete si campionat mondial Zona spectaculoasa si localnicii primitori au reusit sa atraga atentia unor celebritati din domeniul artelor, filmului si mass-media. Anul trecut, cantaretul si compozitorul Ed Sheeran, castigator al premiului Grammy, a atras atentia asupra localitatii Walberswick pe care a folosit-o ca loc de filmare pentru unul dintre videoclipurile sale. Cantecul de Craciun al starului, numit "Under the Tree", prezinta satul de la malul marii. In ciuda dimensiunilor sale mici, numeroase celebritati s-au adunat in zona si au detinut case de vacanta. Printre acestia este regizorul Richard Curtis, omul din spatele filmelor "Love Actually", "Bridget Jones" si "About Time". De fapt, regizorul si-a dedicat unele realizari satului Walberswick si tuturor sezoanelor petrecute de el acolo. Richard Curtis a relatat ca a petrecut mult timp in casa din sat in timpul pandemiei de COVID-19 si ca a facut lungi plimbari de-a lungul coastei. Celebra actrita Kiera Knightley, despre care se crede ca are o casa in sat, a fost vazuta in pub-urile si magazinele din zona. Zvonurile au aparut pentru prima data in 2018 si s-au rostogolit de-a lungul anilor. David Morrissey este si el printre vedetele din Walberswick, in calitate de sot al romancierei Esther Freud, a carei sora este casatorita cu Richard Curtis. Legaturile puternice ale familiei cu zona l-au determinat pe actorul din Walking Dead sa-si petreaca verile linistite pe malul marii. In afara de vedete, satul este renumit pentru pescuitul de crabi. Comunitatea gazduieste Campionatele Mondiale Deschise in fiecare vara. Oamenii se aduna din toata lumea pentru a participa la prinderea crabilor cu galeata si plasa.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.