×

Accesează contul My Orange

Politic-Social

Undă verde pentru reluarea lucrărilor la hidrocentralele blocate în ariile protejate. Decizia CCR,...

Undă verde pentru reluarea lucrărilor la hidrocentralele blocate în ariile protejate. Decizia CCR, publicată în Monitorul Oficial

07.08.2026, 18:40 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Parlamentarul sustine ca legea pe care a promovat-o inca din 2022 si care vizeaza deblocarea unor investitii hidroenergetice va intra in vigoare "saptamana viitoare". "Legea pe care am initiat-o inca din 2022 si care permite continuarea hidrocentralelor va intra in vigoare saptamana viitoare!!! CCR a publicat in MO decizia de respingere a contestarii legii care permite continuarea hidrocentralelor incepute in trecut si neterminate din cauza conditiilor aberante de mediu impuse prin introducerea lor in zona ariilor protejate", a transmis Zamfir. "A venit "Zamfireasca" fatala pentru neomarxisti!", a mai scris vineri senatorul PSD Daniel Zamfir pe Facebook. CCR a respins sesizarea lui Nicusor Dan Curtea Constitutionala a decis pe 24 iunie, cu majoritate de voturi, sa respinga ca neintemeiata obiectia de neconstitutionalitate formulata de presedintele Nicusor Dan. CCR a stabilit ca prevederile contestate, precum si legea in ansamblul sau, sunt constitutionale in raport cu criticile formulate. Legea fusese adoptata definitiv de Camera Deputatilor pe 15 octombrie 2025, cu 262 de voturi pentru si 33 impotriva, iar pe 25 octombrie fusese trimisa presedintelui pentru promulgare. Nicusor Dan a sesizat CCR pe 12 noiembrie. Actul normativ permite, in anumite conditii, modificarea limitelor ariilor naturale protejate pentru suprafetele pe care existau, la 29 iunie 2007, proiecte de amenajari hidroenergetice aprobate prin hotarari de Guvern sau decrete de stat si care erau deja incepute. Legea introduce si exceptii de la evaluarea impactului asupra mediului pentru anumite proiecte legate de securitatea nationala si pentru lucrari de mentenanta, retehnologizare sau modernizare a unor capacitati energetice existente in arii protejate. Ce a reclamat Nicusor Dan In sesizarea transmisa CCR, presedintele sustinea ca legea ar putea permite reducerea limitelor unor arii protejate fara garantiile de mediu prevazute de legislatia europeana. Administratia Prezidentiala argumenta, printre altele, ca reluarea sau modificarea unor proiecte vechi nu poate elimina obligatia unei evaluari privind efectele asupra habitatelor si speciilor protejate. Sesizarea invoca inclusiv Directiva Habitate si Directiva Pasari si sustinea ca legea ar putea incalca obligatiile Romaniei rezultate din apartenenta la UE. CCR nu a acceptat insa aceste argumente si a constatat constitutionalitatea legii. Legea a provocat un conflict puternic cu organizatiile de mediu Proiectul promovat de Zamfir a fost contestat in ultimii ani de mai multe organizatii de mediu. Bankwatch Romania, Comunitatea Declic, EcoLegal si Eco-Civica sustineau dupa adoptarea legii ca aceasta ar putea afecta 27 de parcuri nationale si naturale si ca modificarea limitelor zonelor protejate creeaza un precedent periculos. Unul dintre proiectele aflate in centrul disputei este hidrocentrala Rastolita, inceputa in 1989. In mai 2026, Inalta Curte a mentinut suspendarea unei hotarari de Guvern care permitea scoaterea din fondul forestier a 37,5 hectare de padure pentru proiect. Organizatiile Declic si Bankwatch sustin ca finalizarea hidrocentralei ar avea un impact major asupra ecosistemelor din zona. Daniel Zamfir si sustinatorii proiectelor hidroenergetice argumenteaza, in schimb, ca Romania are nevoie de capacitati suplimentare de productie si ca este absurd ca investitii incepute si realizate in proportie importanta inainte ca terenurile respective sa primeasca statut de arii protejate sa ramana abandonate. Legea nu intra insa automat in vigoare prin simpla publicare a deciziei CCR. Dupa ce Curtea a confirmat constitutionalitatea, presedintele trebuie sa o promulge. Constitutia prevede un termen de cel mult 10 zile de la primirea deciziei CCR, iar legea intra in vigoare la trei zile de la publicarea sa in Monitorul Oficial, daca textul nu stabileste o data ulterioara.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare