×

Accesează
contul existent

Cultura si divertisment

„Universitatea nu este o firmă” / Cadre didactice din Universitatea din București protestează...

„Universitatea nu este o firmă” / Cadre didactice din Universitatea din București protestează împotriva deciziei rectoratului de a elimina programe educaționale vitale / Profesorii sunt în grevă japoneză de azi

18.03.2026, 11:33 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Cadre didactice ale Universitatea din Bucuresti au organizat marti, 17 martie, o conferinta de presa in care au criticat dur o decizie recenta a conducerii institutiei privind organizarea programelor de studiu, pe care o considera abuziva si periculoasa pentru viitorul unor specializari de nisa. Decizia Consiliului de Administratie, adoptata in noiembrie 2025, introduce praguri minime de studenti pentru functionarea programelor universitare si clasifica anumite specializari drept "programe cu risc", daca nu ating aceste tinte sau daca inregistreaza rate ridicate de abandon. "Universitatea nu este o firma" Profesorii avertizeaza ca noile reguli pot duce la desfiintarea unor programe unice. "Universitatea din Bucuresti nu este o firma", a declarat Vlad Alexandrescu, acuzand conducerea ca trateaza educatia prin prisma rentabilitatii economice. El a calificat masurile drept un "asasinat" al unor programe construite in timp si recunoscute pentru calitatea lor academica. Programe de nisa, in pericol Potrivit cadrelor didactice, specializari precum Limba si literatura rromani, dar si programe dedicate limbilor minoritatilor (maghiara, ebraica, sarba, croata, bulgara, ucraineana) sau masterate unice in tara risca sa fie eliminate. Madeea Axinciuc a subliniat ca aceste programe reprezinta "un patrimoniu imaterial" al universitatii si ca strategia unei institutii publice de invatamant nu ar trebui sa urmareasca profitul, ci calitatea si diversitatea. "Cum asigura Universitatea rentabilitatea? Distrugand programele", a spus aceasta, ironic. Acuzatii de discriminare si incalcarea legii Cadrele didactice sustin ca decizia afecteaza direct drepturile minoritatilor nationale si incalca legislatia privind accesul la educatie. Delia Grigore a atras atentia asupra caracterului "abuziv" al masurilor, afirmand ca programele fragile ar trebui sprijinite, nu eliminate: "Cand un membru al familiei este bolnav, nu il ingropi, il duci la medic". De asemenea, profesorii critica pragul de 66% impus pentru organizarea unei a doua sesiuni de admitere, considerandu-l arbitrar si discriminatoriu. Proteste in escaladare Conferinta de presa vine dupa depunerea unui memoriu adresat conducerii universitatii. Cadrele didactice au anuntat ca vor intra in greva japoneza incepand cu 18 martie si nu exclud actionarea in instanta a institutiei daca decizia nu va fi retrasa sau modificata semnificativ. Profesorii avertizeaza ca, in lipsa unor schimbari, universitatea risca sa piarda programe valoroase si sa afecteze diversitatea academica, in special in domenii considerate esentiale pentru identitatea culturala si educationala a Romaniei. Pana la momentul publicarii, conducerea universitatii nu a oferit nicio reactie.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare