|
Accesează contul My Orange
08.08.2026, 08:07 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Venezuela se revolta din cauza penelor de curent. Protestele au ajuns la Caracas, la trei luni dupa promisiunile privind investitiile private in energie Intreruperile de curent s-au agravat dupa 3 ianuarie, cand Nicolas Maduro a fost capturat de fortele americane, iar Delcy Rodriguez a preluat conducerea interimara a Venezuelei cu sprijinul administratiei Trump. Protestele au ajuns saptamana acesta si in mai multe zone din Caracas, capitala fiind afectata de pene regulate de curent pentru prima data la o asemenea amploare dupa criza energetica din 2019. Manifestantii o acuza pe Rodriguez ca nu a reusit sa imbunatateasca situatia, in pofida promisiunilor privind atragerea capitalului privat. Guvernul interimar a anuntat reforme pentru sectorul petrolier si minier si pregateste o lege care ar permite intrarea investitorilor privati in domeniul electricitatii, ceea ce ar putea pune capat monopolului companiei de stat Corpoelec. Statele Unite au suspendat intre timp o parte dintre sanctiuni si au preluat controlul asupra exporturilor venezuelene de petrol, din care au fost generate venituri de aproximativ 13 miliarde de dolari. Pene de curent de patru-cinci ore pe zi Pentru populatie insa, efectele promisei redresari economice sunt greu de observat. In statul Aragua, din centrul tarii, locuitorii se confrunta zilnic cu intreruperi ale alimentarii cu energie care dureaza patru sau cinci ore. Graciela Gonzalez, o profesoara pensionara, spune ca fluctuatiile de tensiune i-au distrus mai multe aparate electrocasnice, inclusiv televizorul si instalatia de aer conditionat. In statul vecin Carabobo, unde se afla una dintre principalele centrale ale tarii, protestele au avut loc aproape zilnic in aceasta saptamana. Politia a fost mobilizata pentru a incercui si dispersa unele dintre manifestatii. Situatia s-a deteriorat inclusiv in Caracas, oras pe care autoritatile l-au protejat ani la rand de cele mai grave efecte ale crizei energetice. Primarul capitalei, Carmen Melendez, a anuntat vineri reducerea programului de lucru la jumatate de zi din cauza lipsei de electricitate. In cartierul Catia, una dintre zonele sarace ale orasului, alimentarea cu energie a fost intrerupta timp de aproximativ 15 ore joi. O tara cu resurse uriase, dar cu o retea electrica in colaps Criza este cu atat mai paradoxala cu cat Venezuela detine cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume si dispune de un potential hidroenergetic urias. Aproximativ 90% din electricitatea tarii poate fi produsa in hidrocentrale. Reteaua electrica s-a degradat insa puternic in ultimii peste 25 de ani, perioada inceputa odata cu venirea la putere a lui Hugo Chavez, in 1999, si continuata sub Nicolas Maduro. Criza a atins unul dintre cele mai grave momente in 2019, cand Caracas a ramas zile intregi fara electricitate, in contextul colapsului economic care a determinat milioane de venezueleni sa plece din tara. Ulterior, autoritatile au acordat prioritate alimentarii capitalei, inclusiv in detrimentul altor regiuni. In ultimele saptamani, insa, aceasta strategie nu mai pare suficienta. Delcy Rodriguez da vina pe cutremure si El Nino Presedintele interimar sustine ca actuala criza nu este provocata doar de lipsa investitiilor. Rodriguez a afirmat ca centrala pe gaze TermoCarabobo a fost grav afectata de cele doua cutremure puternice care au lovit centrul Venezuelei in luna iunie. Potrivit acesteia, instalatia functioneaza in prezent la aproximativ jumatate din capacitatea pe care o avea inaintea seismelor. Ea a invocat si efectele fenomenului El Nino si le-a cerut venezuelenilor sa reduca consumul de electricitate in locuinte si la locul de munca. Explicatiile sunt intampinate cu scepticism de populatie. Margarita Rodriguez, pensionara din Valencia, spune ca locuitorii sunt supusi de ani de zile unor intreruperi de pana la sase ore pe zi, cu mult inaintea actualelor probleme invocate de guvern. SUA vor sa participe la modernizarea retelei electrice Washingtonul incearca in paralel sa se implice in refacerea infrastructurii. Pe 2 august, John Barrett, principalul diplomat american in Venezuela, a vizitat cel mai important complex hidroenergetic al tarii impreuna cu o delegatie a Departamentului american al Energiei. Barrett a anuntat ca expertii americani incearca sa elaboreze un plan pentru modernizarea retelei nationale de electricitate. Demersul face parte din strategia in trei etape a Washingtonului pentru Venezuela: stabilizarea economiei, declansarea unei perioade de redresare si, ulterior, organizarea alegerilor. Calendarul provoaca insa nemultumire in randul venezuelenilor care cer o tranzitie politica mai rapida. "In realitate, nimic nu s-a schimbat" Guvernul a anuntat deja acorduri cu unele companii energetice americane si pregateste legislatia necesara atragerii investitorilor privati. Sindicalistii din compania de stat Corpoelec afirma insa ca detaliile contractelor nu sunt publice si ca situatia de pe teren ramane neschimbata. Alexis Rodriguez, membru in conducerea unui sindicat al angajatilor Corpoelec, sustine ca personalul continua sa lucreze in aceleasi conditii precare, in timp ce serviciul de electricitate se degradeaza pe fondul lipsei lucrarilor de mentenanta. Luisa Palacios, expert in energie la Columbia University si fosta presedinta a Citgo Petroleum, considera ca simpla infuzie de capital nu va fi suficienta. Potrivit acesteia, Venezuela trebuie sa refaca centralele existente, sa construiasca noi capacitati de productie si, mai ales, sa creeze un cadru de reglementare credibil, cu contracte aplicabile si reguli transparente pentru investitori. Palacios aminteste ca, la momentul in care Hugo Chavez a venit la putere, sistemul electric venezuelean era considerat unul dintre cele mai eficiente din America Latina. Exproprierile, coruptia, lipsa mentenantei si controlul aproa
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.