|
Accesează contul My Orange
16.09.2026, 12:10 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Negrescu a sustinut ca Romania trebuie sa insiste la nivel european pentru resurse financiare consistente pentru agricultura, politica de coeziune si componenta sociala, in contextul negocierilor pentru viitorul buget multianual al UE. "Ieri am avut un protest al fermierilor care au asteptari legitime si nemultumiri reale. Unele dintre aceste nemultumiri privesc inclusiv modul in care executivul de la Bucuresti se raporteaza la temele europene. Totodata, din pacate, acest protest a degenerat", a spus Victor Negrescu. Europarlamentarul a condamnat violentele din timpul manifestatiei si a cerut autoritatilor sa fie proactive in dialogul cu fermierii. "Protestele sunt normale, insa violentele nu au ce cauta. De aceea ma astept din partea guvernantilor, in primul rand, sa fie proactivi, pe de-o parte in a merge catre fermieri, in a discuta cu acestia si a veni cu solutii concrete", a declarat Negrescu. El a afirmat ca autoritatile trebuie sa combata si dezinformarea care circula in spatiul public si sa aiba un "raspuns ferm" fata de cei care, potrivit acestuia, manipuleaza cetatenii sau incita la violenta. Negrescu a legat situatia de necesitatea formarii unui nou guvern, afirmand ca protestele de marti reprezinta "un motiv in plus" pentru ca Romania sa aiba rapid un nou executiv. "Daca statul roman si guvernul nu sunt capabili sa gestioneze un protest al catorva sute de persoane, imaginati-va ce s-ar intampla daca am avea un protest mai amplu, in contextul nemultumirii reale care exista la nivelul populatiei din Romania", a spus europarlamentarul. Victor Negrescu a facut apel si la formatiunile politice pro-europene sa depaseasca disputele politice si sa gaseasca formule de colaborare in contextul cresterii formatiunilor extremiste. Protestul crescatorilor de animale continua miercuri in Piata Victoriei, dupa confruntarile de marti cu jandarmii.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.