Cultura si divertisment

In acest sens, Elena Dabija, director al Centrului Academic International "Mihai Eminescu" din Chisinau, a anuntat lansarea volumului "Dreptul la iluzie. Manuscrise duminicale...", lucrare realizata de Lili Bobu, sub egida Asociatiei Culturale ,,Regal d'Art" si prefatata de academicianul Mihai Cimpoi. "Dreptul la iluzie. Manuscrise duminicale..." reprezinta o aparitie editoriala de colectie, o punte emotionanta intre cuvant si forma, oferind publicului o perspectiva intima asupra universului artistic al regretatului academician Nicolae Dabija. Aceasta lucrare bibliofila reuneste o comoara ascunsa: patruzeci si trei de manuscrise ale poemelor sale. Scrise cu sensibilitatea specifica zilelor de duminica - momente de reflectie, liniste si conectare cu absolutul - poemele isi pastreaza pe pagina amprenta directa a inspiratiei de moment, oferind cititorului privilegiul de a vedea textul exact asa cum a prins viata sub penita autorului. Dimensiunea literara a volumului este dublata si potentata de o valoroasa componenta estetica. Textele sunt insotite de douazeci si una de lucrari de arta inedite, constand in portrete ale poetului, realizate in tehnici diferite de artisti apreciati: Constanta Abalasei-Donosa, Iurie Brasoveanu, Florin Buciuleac, Mihai Catruna, Doru Cristian Deliu, Nicolae Gutu, Paul Mecet-Ciuciumis, Bogdan-Dragos Mihai, S. Moisei, Stelian Onica, Gheorghe Oprea, Nana Plamadeala, Leonid Popescu, Corina Preda-Perianu, Paul Surugiu-Fuego. "Aceste imagini nu doar ilustreaza, ci dialogheaza profund cu versurile, o imbinare armonioasa dintre poezia de factura filosofica si arta portretistica, transformand fiecare pagina intr-o experienta multisenzoriala. Portretele captureaza stari, priviri si trairi, reflectand in plan vizual nostalgia, profunzimea si maretia temelor abordate de poet. "Dreptul la iluzie" nu este doar o carte de citit, ci o opera de privit, de simtit si de pastrat ca o mostenire culturala de pret. Dincolo de valoarea sa literara si artistica, volumul se distinge printr-o tinuta grafica de o eleganta rara, fiind conceput ca un album-eveniment, ca un obiect de cultura unicat. Fiecare detaliu reflecta respectul pentru memoria poetului si pentru exigentele colectionarilor, cu materiale de o calitate exceptionala, de la texturile fine ale hartiei alese pentru a reproduce fidel manuscrisele si culorile tablourilor, pana la finisajele impecabile ale legatoriei, lucrarea realizata de Printhaus Iasi, sub grija doamnei Maria Petrariu. Coperta I este innobilata cu o medalie aurita, reprezentand efigia poetului - un simbol al pretuirii vesnice si un reper vizual de o mare noblete - lucrata la Romberfil Ploiesti, de catre Filip Margarit. Rafinamentul executiei tehnice si armonia compozitiei transforma acest volum intr-o adevarata piesa de colectie pentru bibliofili, o opera de arta in sine, care imbogateste estetic orice biblioteca. Descoperiti o succesiune grafica si lirica unica, o pledoarie pentru frumos si pentru acel esential drept la iluzie", a punctat Elena Dabija. Farmecul manuscriselor duminicale dabijiene In prefatarea volumlui, academicianul Mihai Cimpoi a notat: "Putem gasi, fireste, un raspuns promt la intrebarea: de ce Nicolae Dabja consacra anume duminicile scrierii poemelor sale inspirate? Stim ca scria, fara exceptie, tot timpul: acasa, la redactie, pe la sedinte de tot felul, in masina, pe file de blocnotes, pe coli de format mare, pe servetele (a la Nichita Stanescu ) sau pe bucati de ziar. Fiind un artist si totodata un trauver (in sensul lui B.P. Hasdeu), scrisul sau scriitura (precum s-a mai spus in noua critica) era, pentru el, un mod de existenta, datorita si credintei sale, devenita programatica - adevarat crez estetic - ca poetul este scris de cuvinte si nu viceversa. Ne vine, ca justificare, si sensul etimologic al vocabulei duminica: de la latinescul domenica, dias = Ziua Domnului. Scrisul, scriitura era, in conceptia lui, o religie sui generis, un prilej fericit de a comunica si a se cumineca, a se raporta la Divinitate, caci Heidegger stabileste autoritar ca "ctitoria fiintei este legata de semnele zeilor". Duminicile il intareau in convingerea ca, in contextul neprielnic fiintei de azi, "mai exista ceva sfant" si ca ni se ofera un reazem existential: atat "Cat mai avem ceva sfant, / Vom trai pe-acest pamant". Fiind axata pe un mesaj divin arhetipal, poezia scrisa in Ziua Domnului ne duce la Logosul Primordial: ea alimenteaza permanent speranta ca prin frumsetea graiului poetii se pot apropia de lucrurile izvodite de Domnul. Fiintei i se ofera, in aceasta zi, un dar deosebit: de a se elibera, prin cuminecare, sinonimizata cu comunicarea, de toate necazurile cotidiene aduse de celelalte zile, de a se mantui, in ce-i priveste pe poeti, ctitorii Fiintei, prin cantec, prin puterea sfanta a acestuia, demonstrata de Orfeu. Nicolae Dabija a avut prin excelenta constiinta ca prin poeme, inclusiv cele duminicale, intrunite aici de pasionata de Frumos Lili Bobu, se afla mereu pe urmele cantaretului divin". "Bucuroasa tristete" a manuscriselor duminicale In plus, Lili Bobu, de la Asociatia Culturala Regal dￊArt, a subliniat, in cadrul postfetei, faptul ca "Intr-o epoca a ecranelor reci si a textelor virtuale, prezentul volum isi propune sa recupereze si sa restituie publicului cititor acea vibratie unica a scrisului de mana, o invitatie in laboratorul intim al unui spirit ales, un poet al puntilor intre pamant si cer, intre trecut si viitor, intre durerea basarabeana si speranta neamului intreg. Fiecare pagina inclusa in aceasta editie - document este o harta a unei nelinisti metafizice, o marturie vie in care cuvantul se lupta sa prinda forma rimei perfecte si a metaforei mantuitoare. Manuscrisele duminicale, liturghii ale inaltarii cuvintelor, ne ofera cheia spre sanctuarul launtric al creatiei poetului, unde ,,timpul bland curgea - napoi'', intr-un spatiu de reculegere si confesiune, o intoarcere la esente, la acea ,,bucuroasa tristete'' care constituie ,,firea si natura talentului sau", o "caligrafie a interioritatii prin descrierea spectaculoaselor peisaje ale sufletului, prin zeificarea trairii si poetizarea Universului prin beatificare". Cititorul nu mai este un receptor pasiv, ci martorul clipelor de gratie sau de zbucium in care s-au nascut capodoperele dabijiene. "Poetul este ca preotul care aduce ploaia/pe arsita,/cantand-o...", iar aceste manuscrise sunt rugaciunile sale tacute, acel "cer launtric" al creatiei, purificat de fulgerul inspiratiei. Asa cum spunea Grigore Vieru despre Nicolae Dabija, "sunt vremuri cand lipseste si preotul, si osteanul, si invatatorul, si filosoful. Si atunci, poetul trebuie sa-i suplineasca pe toti". In zilele sale de duminica, poetul a implinit cu smerenie aceasta misiune. Departe de tribuna, desprins de zgomotul cetatii, si-a exercitat dreptul la iluzie, nu ca pe o evadare din realitate, ci ca singura modalitate ontologica de a o suporta si de a o transfigura, o punte fragila aruncata peste abisurile cotidianului, o incapatanare a sperantei in fata efemerului, o forma superioara de luciditate, aceea care vede cu "ochiul al treilea" ceea ce existenta imediata o ascunde. Fiecare fila a "fidelului caligraf" poarta amprenta unei atitudini demiurgice discrete: aceea de a plati, uneori cu pretul vietii, dreptul de a visa. Atat timp cat ne pastram "dreptul la iluzie", spiritul nostru ramane liber. Publicarea manuscriselor reprezinta o reverenta in fata marelui poet si a marelui prieten, care ne vorbeste cald, direct de pe foaia de hartie. Opera sa face parte din tezaurul literaturii romane, iar salvarea grafiei sale inseamna salvarea unui capitol de istorie culturala. "Sa lasi in urma ta o dara de lumina..." este crezul pe care academicianul Nicolae Dabija l-a urmat, iar aceste pagini o dovedesc cu prisosinta".