![]() |
12.01.2026, 20:54 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Evenimentele dedicate Zilei Culturii Nationale au loc atat in Bucuresti, cat si in orase din intreaga tara, in spatiile si prin programele institutiilor publice de cultura din subordinea Ministerului Culturii. In Bucuresti Biblioteca Nationala a Romaniei propune expozitia "Expresii ale portului traditional de pe teritoriul Romaniei in lucrari de grafica din colectiile speciale ale Bibliotecii Nationale a Romaniei", o incursiune in splendoarea si diversitatea vestimentatiei traditionale, redata in 70 de desene si acuarele din colectiile speciale. Tot aici are loc conferinta cu ateliere "Genealogie si practici culturale" (joi, 15 ianuarie 2026, 14:00-16:10, Sala Mircea Eliade; intrare libera in limita locurilor disponibile), cu invitati din zone diferite ale culturii - Maia Morgenstern, Filip Florian, Radu Tudorancea si Gabriela Petre. Evenimentul include ateliere dedicate, inclusiv unul construit in jurul fotografiilor de familie (publicul este invitat sa participe cu cate o fotografie), iar in timpul intalnirii vor rula 43 de fotografii din Biblioteca Digitala a BNaR, informeza Ministerul Culturii. Muzeul National de Arta Contemporana al Romaniei (MNAC) invita publicul la un tur ghidat al expozitiei "Rasucirea. Triumful provinciei, amurgul imperiilor" (15 ianuarie, 17:30, la parter), alaturi de curatorul expozitiei, Calin Dan, urmat de un DJ set in cafeneaua muzeului (18:30) cu Zadiel. Participarea este gratuita, fara rezervare, iar pentru acest eveniment este permis accesul cu automobilul in curtea Palatului Parlamentului. Ce evenimente gratuite te asteapta de Ziua Culturii Nationale in Bucuresti si in tara La Muzeul National al Taranului Roman, Ziua Culturii Nationale se traieste in mai multe registre: de la educatie muzeala la arta contemporana, de la retrospectiva la film. Publicul este asteptat la workshopul "IA cu povesti" (15 ianuarie, 15:00, Sala Irina Nicolau), in cadrul expozitiei "Din Bihor la New York", cu artistul Dorin Negrau si dr. Simona Bala. In aceeasi zi au loc vernisajele expozitiilor "In memoriam Corneliu Vasilescu" (17:00, Sala Tancred Banateanu) si "Between I and we" (18:00, Sala Media), acesta din urma fiind insotit de un program artistic cu soprana Alexandra Tanase (pian: Andra Demidov), Berechet Sisters Band si un performance de dans semnat de Elena Mihaela Zamfirescu. Seara se incheie la Cinema Muzeul Taranului cu proiectia filmului "Moartea domnului Lazarescu" (20:00), urmata de Q&A cu echipa filmului. Expozitia "8" La Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa", ziua de 15 ianuarie este dedicata intalnirii dintre stiinta, natura si cultura: intrare gratuita la expozitia permanenta si la expozitia "8", iar publicul poate observa aproximativ 80 de specii de tarantule vii. Pentru familii, elevi si cadre didactice, muzeul propune un treasure hunt - "Poezia Naturii" - inspirat de versurile lui Mihai Eminescu (program 10:00-18:00, ultima intrare 17:00). La Muzeul National de Istorie a Romaniei, publicul are acces gratuit si poate vedea, in premiera, un album cu manuscrise ale poetului Vasile Alecsandri, alaturi de expozitiile permanente (Copia Columnei lui Traian, Tezaurul Istoric, Lapidarium) si de expozitiile temporare: "Dusmance ale poporului", "RE - MNIR: 50 de ani de Restaurare", "Capodopere...", "Ion Dumitrana - Machetator si gravor", "... la indeMana." Spectacole, expozitii si concerte gratuite: programul complet de Ziua Culturii Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi invita publicul pe 15 ianuarie 2026 la vizitare gratuita si la descoperirea expozitiei temporare "Zoom in. Zoom out. Romania in harti", curatoriata de Elena Paunoiu si Ioana Zamfir, care propune o calatorie vizuala prin reprezentari cartografice ale teritoriului romanesc, intre perspectiva de ansamblu si detaliu. La Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti", publicul este invitat la programul "Dor de Eminescu... 176 de ani de la nasterea marelui poet" (de la 11:00), cu momente din lirica eminesciana, recitaluri vocale si instrumentale si participarea unor artisti si elevi din institutii de profil. Institutul National pentru Cercetare si Formare Culturala (INCFC) organizeaza pe 16 ianuarie, ora 18:00, la Carturesti, dezbaterea "Consumul cultural & lectura: unde suntem si incotro ne indreptam". Mesterul Manole Centrul National de Arta "Tinerimea Romana" organizeaza doua evenimente: Gala premiilor MUSICRIT, editia a IV-a (14 ianuarie, ora 19:00, Ateneul Roman), in parteneriat cu Uniunea Criticilor, Redactorilor si Realizatorilor Muzicali din Romania; concertul "Ziua Culturii Nationale" la Palatul Tinerimea Romana (15 ianuarie, ora 18:00), sustinut de Cvartetul ARCADIA si Corul de camera PRELUDIU - Voicu Enachescu. Teatrul National de Opereta si Musical "Ion Dacian" prezinta, pe 15 ianuarie, de la ora 19:00, opera rock "Mesterul Manole", o productie care imbina folclorul autentic romanesc cu vibratia muzicii rock. Teatrul Muzical Ambasadorii organizeaza, pe 15 ianuarie 2026, ora 10:00, spectacolul "Harap Alb" (adaptare Ion Creanga), la Sala Mica a Palatului National al Copiilor. Doua spectacole romanesti la Teatrul National "I.L. Caragiale" Teatrul National "I.L. Caragiale" propune in seara de 15 ianuarie, de la ora 19:00, doua spectacole romanesti "de autor": "Moroi si papadii", text si regie Gavril Patru (Sala Pictura); "Exil", text si regie Alexandra Badea (Sala "Ion Caramitru"). Spectatorii de la "Exil" vor putea urmari in foaier un montaj video cu versuri eminesciene in interpretarea unor mari actori ai Teatrului National. Biletele sunt disponibile la casa de bilete a Teatrului sau online, pe bilet.ro. Tot la TNB: vizite ghidate gratuite la Muzeul TNB (12:00 si 14:00) pentru expozitia "REGINA MARIA LA TEATRU" (acces cu bilet gratuit, in limita locurilor disponibile), tururi ghidate gratuite ale teatrului (13:00, 15:00 si 17:00) si, incepand cu ora 17:00, proiectii luminoase pe turnul scenei cu portretele unor personalitati ale culturii romane. Corul National de Camera "Madrigal - Marin Constantin" marcheaza Ziua Culturii Nationale 2026 prin doua evenimente: evenimentul expozitional "Marin Constantin 100", gazduit de institutiile culturale romane din Madrid (ICR Madrid si Ambasada Romaniei in Regatul Spaniei); lansarea celui mai recent videoclip din programul "Muzica contemporana romaneasca in spatii antice universale" - episodul V, filmat la Teatrul Roman din Merida: "Merida - Efemeride", in interpretarea Corului Madrigal, pe baza piesei "Efemeride" de Anatol Vieru, in regia lui Emil Pantelimon. In acelasi timp, in toata tara, in cadrul Programului National Cantus Mundi, corurile de copii vor sustine recitaluri dedicate Zilei Culturii Nationale. In tara La Iasi, Complexul Muzeal Moldova organizeaza expozitiile "Pictora" (14 ianuarie - 13 februarie, Muzeul de Arta - Palatul Culturii) si "The Human Condition" (16 ianuarie - 15 februarie, Muzeul Unirii), precum si atelierele de scriere creativa "Eminescu peste generatii" (14-18 ianuarie, Palatul Culturii). Tot la Iasi, Opera Nationala Romana sustine pe 15 ianuarie, ora 18:30, un concert in Holul de Onoare al Palatului Culturii, cu solistii operei iesene si Corul de Copii al ONRI (dirijor: Raluca Zaharia). Teatrul National "Vasile Alecsandri" din Iasi ofera publicului spectacolul "D-ale carnavalului" de I.L. Caragiale, in regia lui Claudiu Goga. "Inger si demon" la Cluj La Cluj-Napoca, Teatrul National "Lucian Blaga" include in program spectacolul "Inger si demon", regizat de Emanuel Petran, dedicat operei lui Mihai Eminescu, si un recital de poezie in parteneriat cu Opera Romana din Cluj, in foaierul teatrului, cu actorii Ruslan Barlea si Narcisa Pintea. Muzeul National de Istorie a Transilvaniei deschide pe 15 ianuarie, ora 15:00, expozitia "Comori nespuse. Istoria Transilvaniei prin obiecte". La Sibiu, Muzeul National Brukenthal este partener in organizarea vernisajului expozitiei "TREI" (15 ianuarie 2026), cu lucrarile artistilor Dragos Patrascu, Adrian Stoleriu si Sorin Purcaru, in spatiul Primariei Municipiului Sibiu. La Targu Jiu, Muzeul National "Constantin Brancusi" deschide seria de evenimente dedicate Anului Constantin Brancusi cu expozitia "Monochrome. There is so much grey to every story" semnata de Petru Lucaci (15 ianuarie - 17 februarie 2026). La Sinaia, Muzeul National Peles organizeaza, la Castelul Pelisor, expozitia temporara "ROYAZ", dedicata Reginei Maria, in colaborare cu Academia de Arta Handmade Bucuresti. Ziua Culturii Nationale: intrare gratuita la muzee si spectacole in toata Romania La Bacau, Centrul de Cultura "George Apostu" propune un program amplu pe 15 ianuarie: vernisajul expozitiei "Arta, oglinda a lumii" (12:00), recitalul pianistului Catalin Raducanu (19:00), realizat in parteneriat cu Muzeul National "George Enescu", si lansarea volumului "Policromii" de Sebastian Craciun, in parteneriat cu Uniunea Artistilor Plastici din Romania. La Constanta, Teatrul National de Opera si Balet "Oleg Danovski" organizeaza un Recital de Ziua Culturii Nationale" sustinut de Corul institutiei (15 ianuarie 2026, ora 18:30). La Timisoara, Opera Nationala Romana organizeaza pe 15 ianuarie 2026, ora 19:00, la sala Baroca a Muzeului National de Arta din Timisoara, concertul "Pe urmele Luceafarului", cu acces gratuit in limita locurilor disponibile. La Targu Mures, Teatrul National prezinta pe 15 ianuarie doua spectacole: "Savanta conspiratie" (Compania Liviu Rebreanu, 19:30, Sala Mica) si "Avocatul" (Compania Tompa Miklos, 19:00, Sala Mare). Muzeul National "George Enescu" In plan national si international, Muzeul National "George Enescu" propune, in perioada 14-17 ianuarie, un program de expozitii si recitaluri in mai multe orase: expozitia "George Enescu - maestru si discipoli" (Sala Radio, 14-31 ianuarie 2026), expozitia "Viata si activitatea artistica a lui George Enescu" (Colegiul National de Muzica "George Enescu", 1-31 ianuarie), "George Enescu si Reginele Romaniei" (Muzeul Vasile Grigore, 14-31 ianuarie), "George Enescu si Casa Regala a Romaniei" (Muzeul Militar National, 1-31 ianuarie), precum si recitaluri si evenimente la Bucuresti, Brasov, Bacau si Salzburg. Totodata, muzeul ofera intrare libera la sediile de la Sinaia si Tescani, joi, 15 ianuarie 2026, in programul 10:00-17:00. Institutul National al Patrimoniului organizeaza in perioada 15 ianuarie - 28 februarie 2026, , la Muzeul National Etrusc Villa Giulia din Roma, expozitia "IILE REGINELOR. Tezaurul Brodat al Reginelor", un proiect semnat de Dana & Stephane Maitec Photography, care, prin intermediul fotografiei de detaliu, propune o abordare vizuala inedita asupra patrimoniului textil de costume traditionale romanesti care au apartinut Reginelor Romaniei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.