×

Accesează
contul existent

Burse

Active de peste 400 mil. lei pentru Raiffeisen Acumulare. Fondul atrage 130.000 de romani pe...

Active de peste 400 mil. lei pentru Raiffeisen Acumulare. Fondul atrage 130.000 de romani pe Pilonul 3

26.01.2026, 10:54 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Raiffeisen Acumulare, fond administrat de Raiffeisen Asset Management, a ajuns la 130.000 de romani participanti pe Pilonul 3 de pensii, care au avut contributii virate in ultima luna, arata datele comunicate de banca.

Potrivit acestora, activele totale plasate de clientii fondului au depasit pragul de 400 mil. lei.

Piata pensiilor facultative aproape s-a dublat ca numar de participanti in ultimii patru ani, ajungand la aproximativ 1 milion de persoane, iar Raiffeisen a contribuit cu peste 25% la aceasta crestere, spun reprezentantii bancii.

In 2025, fondurile de pensii facultative au inregistrat un randament mediu de circa 20%, peste nivelul inflatiei, iar in perioada 2008-2025 fondul Raiffeisen Acumulare a obtinut un randament mediu anual de aproximativ 8%, aproape dublu fata de inflatie si superior castigurilor generate de economisirea clasica prin depozite bancare.

Un exemplu al impactului economisirii pe termen lung este evolutia participantilor care au intrat in fond in 2008, care au ajuns in prezent la o detinere medie de aproximativ 32.000 de lei, cu o contributie lunara curenta de circa 300 de lei. Proiectiile realizate de administrator indica faptul ca, pe o perioada de 30 de ani, o astfel de economisire poate conduce la acumulari de peste 130.000 de lei.

"Piata pensiilor facultative are potentialul de a se dubla in urmatorii ani, avand in vedere nevoia tot mai mare de economisire si investire pentru perioada de pensionare. Pentru a facilita aceasta evolutie, este insa necesara si o actualizare a stimulentelor fiscale, adaptata la realitatile prezentului si viitorului, urmand modelele de succes din alte tari care au dezvoltat sisteme solide de pensii voluntare.", spune Mihail Ion, VP, Retail, Raiffeisen Bank Romania.

La nivelul pietei, cele 10 fonduri de pensii private facultative (Pilonul 3) cumuleaza peste 1 milion de participanti. Anul trecut, acestea au inregistrat cel mai bun randament investitional din istoria de aproape 19 ani a sistemului, de 19,6%, iar activele nete administrate au ajuns la 7,4 mld. lei (1,45 mld. euro), in crestere cu 33% fata de finalul lui 2024, potrivit calculelor APAPR.

Totodata, un numar record de aproximativ 183.000 de romani au inceput sa economiseasca suplimentar prin fondurile de pensii facultative in 2025, cu 37% mai multi decat in 2024, anul precedentului record.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare