|
30.03.2026, 16:05 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Alin Serban, fondatorul platformei de livrari rapide EuCeMananc, devenita ulterior tazz by eMAG si apoi Wolt Romania, pleaca din functia de general manager al Wolt Romania, ultima sa zi in companie fiind 31 martie 2026, potrivit unui mesaj publicat de Serban pe LinkedIn.
"31 martie 2026, ultima mea zi in Wolt Romania, fostul tazz. Am plecat cu un proiect mic, din Timisoara in toata tara", a scris Serban pe LinkedIn.
Parcursul lui Serban in industria de livrari rapide a urmat o traiectorie de la start-up local la tranzactie internationala. EuCeMananc.ro a fost lansat la Timisoara in 2013 de un grup de antreprenori - Horia Tisu, Laurentiu Duta si Cristian Bojar -, iar Serban a intrat in business in 2018 ca investitor, preluand ulterior conducerea operationala. In septembrie 2019, eMAG a achizitionat pachetul majoritar al EuCeMananc, iar in 2020 platforma a fost rebranduita in tazz by eMAG, extinzandu-se de la food delivery la livrarea rapida de produse alimentare, de casa si din supermarketuri. Sub conducerea lui Serban, businessul a crescut de 13 ori intre 2019 si 2020, potrivit datelor companiei, ajungand in peste 30 de orase. Momentul-cheie a venit in ianuarie 2025, cand eMAG a vandut tazz catre Wolt, platforma de comert local de origine finlandeza aflata in portofoliul grupului american DoorDash. Atat eMAG, cat si Serban au iesit complet din actionariat, dar Serban a continuat in rol de general manager al Wolt Romania, coordonand tranzitia de la tazz la Wolt, finalizata in mai 2025.
Rebranding-ul a adus platforma in 34 de orase cu peste 10.000 de locatii partenere - restaurante, supermarketuri si alte magazine, potrivit Wolt. In 2025, Wolt Romania a fost capitalizata cu 75 de milioane de lei prin aport in numerar. Compania a raportat in 2024 o pierdere neta de 55,1 milioane de lei si un numar mediu de 193 de angajati.
Serban nu a dezvaluit unde se indreapta, dar a exclus retragerea. "Nu ma pensionez, am primit de multe ori aceasta intrebare. Ma apuc deja de alte proiecte - cred cu tarie ca Romania mai are multe oportunitati", a scris Serban pe LinkedIn.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
30.03.2026, 17:33
Software Imagination & Vision, compania desprinsa din SIVECO in 2019, a trecut in 2025 sub...