|
Accesează
contul existent
12.05.2026, 16:21 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Economia Romaniei risca sa intre in acest an intr-o recesiune moderata, pe fondul suprapunerii crizelor globale cu instabilitatea politica interna, sunt de parere specialistii RoEM-UBB FSEGA, care estimeaza o scadere a PIB-ului de 0,5%.
Cu toate acestea, economistii RoEM considera ca exista premise pentru o revenire graduala a economiei: o eventuala stabilizarea a scenei politice ar putea ajuta la relansarea cresterii economice, de aceea estimarile pentru 2027 raman pozitive si indica o crestere a PIB-ului Romaniei de 2,2%.
"Economia globala si cea europeana traverseaza o perioada dificila, marcata de suprapunerea mai multor crize - de la razboiul din Ucraina si conflictul din Orientul Mijlociu, pana la criza energetica si presiunile inflationiste. Impreuna, acestea creeaza presiuni majore asupra tuturor economiilor nationale, iar pentru o tara strans legata de economia mondiala si, mai ales, de cea europeana, mentinerea stabilitatii interne devine esentiala. Neputand influenta in mod semnificativ fenomenele globale, are nevoie de o stabilitate interna cat mai sigura pentru a ramane cat mai rezilienta economic si a gestiona efectele multiplelor crize mondiale", explica Csaba Balint, cercetator in cadrul echipei RoEM-UBB FSEGA.
Romanian Economic Monitor este un proiect de cercetare realizat de o echipa de cercetatori si profesori ai Facultatii de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.
In aceasta perioada, Romania se confrunta cu o accentuata instabilitate si polarizare politica, care a culminat cu depunerea si adoptarea motiunii de cenzura in Parlament si demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, pe 5 mai 2026. In astfel de contexte, incertitudinea politica nu este doar o problema a clasei politice, ci se transmite rapid in economie, afectand increderea investitorilor, amanand deciziile de investitii si amplificand volatilitatea pietelor financiare. De asemenea, aceasta situatie complica suplimentar gestionarea deficitului bugetar si implementarea reformelor necesare.
"Primele efecte au aparut imediat dupa anuntarea intentiei de depunere a motiunii de cenzura, cand cursul euro a crescut semnificativ, atingand, in doar cateva zile, un maxim istoric de 5,27 lei. Tensiunile s-au transmis rapid si catre piata finantarii datoriei publice: costurile de imprumut ale statului au crescut, spreadurile CDS s-au majorat, indicand o perceptie accentuata a riscului suveran, iar perspectiva unei eventuale retrogradari a ratingului Romaniei in categoria "junk" de catre agentiile de rating ramane un risc imediat. In aceste conditii, finantarea deficitului devine mai costisitoare, iar apetitul investitorilor pentru obligatiunile de stat poate scadea, amplificand presiunile asupra stabilitatii financiare si bugetare a Romaniei", spune Bela-Gergely Racz, cercetator in cadrul echipei RoEM-UBB FSEGA.
Echipa a decis sa revizuiasca semnificativ prognoza privind evolutia PIB-ului Romaniei in 2026, anticipand, pentru prima data in acest an, o valoare negativa, respectiv o contractie economica.
La inceputul anului, RoEM-UBB FSEGA estima pentru 2026 o usoara crestere economica de 0,8%, sustinuta in principal de o imbunatatire graduala a indicatorilor macroeconomici in a doua parte a acestui an. Scenariul avea in vedere diminuarea efectelor masurilor de austeritate, continuarea consolidarii fiscale, procesul de dezinflatie si accelerarea utilizarii fondurilor europene, dupa un debut economic mai slab in primul semestru. Prima revizuire a prognozei a avut loc odata cu izbucnirea conflictului militar din Iran, cand estimarea de crestere economica a fost redusa la 0,4%, pentru ca, la doar cateva saptamani, aceasta sa fie ajustata din nou, la 0,2%.
"Avand in vedere contextul global si instabilitatea politica interna din Romania, noua noastra prognoza indica o scadere a PIB-ului de 0,5%, ceea ce ar corespunde unei recesiuni economice moderate pentru intregul an 2026. Dar, in ciuda acestui scenariu, exista totusi motive de optimism temperat. Pe termen mai lung, exista potential de stabilizare a economiei: temperarea inflatiei ar putea conduce la redresarea puterii de cumparare si a consumului intern, efectele masurilor fiscale s-ar putea estompa treptat, iar mediul de afaceri s-ar putea adapta noilor realitati economice.", a comentat Levente Szasz, coordonatorul echipei RoEM-UBB FSEGA.
Totodata, in ipoteza in care Romania isi continua procesul de consolidare fiscala in mod consecvent, increderea investitorilor s-ar putea consolida, iar conditiile de finantare a datoriei publice s-ar putea normaliza. Aceste evolutii ar putea crea premise favorabile pentru relansarea cresterii economice.
In acest context, estimarea pentru anul 2027 ramane pozitiva, prognoza indicand o crestere a PIB-ului Romaniei de 2,2%.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
27.04.2026, 12:31
Marile banci centrale pun pe pauza lupta cu inflatia: Volatilitatea preturilor la energie,...