|
10.03.2026, 21:44 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Banca Comerciala Romana (BCR) a semnat un parteneriat cu Federatia Romana de Baschet (FRB) prin care devine sponsorul principal al Ligii Nationale de Baschet Masculin (LNB) si al Ligii I, incepand din sezonul 2025-2026. Noua liga va purta numele BCR, datorita sponsorului principal.
"Avem identitate nationala si internationala, avem o disciplina care creeaza pentru toti si da speranta. Avem in spate un sistem puternic, format de multe competitii tehnice, si ni se alatura un partener strategic si valoros. Avem generatia tanara, atat la feminin, cat si la masculin, care inseamna viitor in aceasta tara. (...) Lumea de business se uita la baschet, considerat un adevarat sah cu oameni, iar bancile ne sprijina sa crestem. Ne propunem sa fim in elita sportului mondial alaturi de BCR", a spus Carmen Tocala, presedinta Federatiei Romane de Baschet, la evenimentul de lansare a parteneriatului.
Astfel, baschetul a devenit sportul cu cea mai vizibila prezenta a institutiilor bancare. Banca Comerciala Romana se alatura acestui sport dupa ce Raiffeisen Bank a devenit sponsor al CSM Oradea, iar Banca Transilvania sustine de mai multi ani echipa clujeana U-BT Cluj-Napoca. U-BT Cluj-Napoca si CSM Oradea au fost finalistele ultimilor ani in Liga Nationala, iar campioana ultimelor editii este echipa clujeana U-BT Cluj-Napoca.
"Cred ca societatea, in sens larg, ar trebui sa se uite la sporturi si sa invete din sport. Din baschet ar trebui sa invete ca traim repede, dar traim repede cu un scop. Ar trebui sa intelegem ca fiecare avem un rol si ar trebui sa avem incredere noi pentru ca putem face acel ceva. Noi, cei din echipa, pentru ca incepand din seara aceasta suntem o singura echipa, incercam sa ducem sportul si timpurile bune pe care ti le da sportul in diferite comunitati care se nasc in Romania, indiferent ca e vara sau iarna, indiferent ca vorbim de Vaslui, Resita, Oradea, Constanta sau Tulcea sau orice alt oras din tara. Inainte sa spun "da" acestui parteneriat am mers prin tara si multi tineri spuneau ca le-ar trebui un teren de baschet, si nu unul mic ascuns intr-o scoala", a spus Sergiu Manea, CEO al BCR.
Parteneriatul a fost construit in jurul unei idei "ai incredere in tine", iar BCR isi propune sa fie aproape de comunitatea baschetului din Romania si sa sustina spiritul de echipa, ambitia si energia care definesc acest sport. Banca a semnat pentru doi ani sustinerea Ligii Nationale de Baschet Masculin si Ligii I. LNB este primul esalon valoric al baschetului masculin romanesc, fiind fondata in 1950. Carmen Tocala a spus ca au negociat sase-sapte luni acest parteneriat pana a ajuns in forma actuala.
"Punem foarte multa presiune pe noi, ca societate, si pe ceilalti si ar trebui sa respiram putin si sa vedem ce avem de facut. Orice gest in sport este rodul unui plan, este rodul unei indelungi pregatiri si rodul unei increderi constuite in fiecare zi, incredere ca poti fi mai bun. Si trebuie sa avem incredere impreuna. Succesul fiecaruia dintre noi are limite, iar rolul nostru aici este sa cream succesul colectiv, sa cream comunitati, sa cream valoare", a spus Sergiu Manea.
El isi aminteste ca atunci cand era tanar se ducea in fiecare seara pe terenul Scolii 190 din Bucuresti sa joace baschet si era o dovada suprema ca avea incredere in sine, pentru ca se simtea foarte bine acolo, dar avea destul de rar oportunitatea sa joace. "Nu eram foarte bun, dar eram pasionat, asa cum este si acum."
In prezent, in Romania, sunt peste 50.000 de practicanti de baschet, din care circa 35.000 sunt jucatori legitimati, conform datelor Federatiei Romane de Baschet (FRB). In acelasi timp, spre comparatie, sunt peste 700.000 de practicanti de fotbal, iar dintre acestia peste 300.000 reprezinta jucatori legitimati.
"Segmentul nostru este unul diferit. Fotbalul are foarte multi sustinatori, are si foarte multi practicanti, mai multi decat baschetul, iar unii jucatori de baschet incep cu fotbalul", spune Carmen Tocala. Numarul mai mic se datoreaza si costurilor, pentru ca principalii sponsori sunt parintii, care investesc in educatia copiilor.
Pe de alta parte, spune ca Statele Unite au baschetul ca sport principal, pentru ca fotbalul american nu este foarte raspandit. Mai mult, acolo baschetul este vazut ca un sport universitar, un sport academic. Ea crede ca si la noi in tara acest segment va prinde contur mai clar odata cu sustinerea financiara a sistemului bancar.
"Avem suportul Agentiei Nationale pentru Sport pentru loturile nationale si pentru cateva proiecte, precum sporirea numarului de practicanti, dar pe partea de inalta performanta avem segmentul sponsori. Este adevarat, exista o mare diferenta intre noi. Fotbalul este un bun exemplu de administratie in sport", a spus Carmen Tocala. Federatia a avut un buget de 18 milioane de lei in 2025, iar in prezent, sunt 15 orase cu echipe de baschet, care evolueaza in liga nationala.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
10.03.2026, 21:44