×

Accesează
contul existent

Burse

Blue Capital, actionar cu 8,47% din Lion Capital, cere dividende de 235 de milioane de lei din...

Blue Capital, actionar cu 8,47% din Lion Capital, cere dividende de 235 de milioane de lei din profitul net de 471 de milioane de lei inregistrat in 2025

14.04.2026, 18:18 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Blue Capital S.R.L., societate inregistrata in Bucuresti, dar controlata de un off-shore din Cipru, a solicitat formal introducerea unui punct suplimentar pe ordinea de zi a adunarii generale ordinare a actionarilor Lion Capital S.A., convocata pentru 29-30 aprilie 2026, prin care propune distribuirea a jumatate din profitul net realizat in 2025 sub forma de dividende.

Potrivit documentului transmis conducerii Lion Capital, profitul net aferent exercitiului financiar 2025 se ridica la 470.882.265 lei. Blue Capital propune ca 235.441.132,5 lei sa fie distribuiti actionarilor ca dividend brut - echivalentul a 0,4639 lei pe actiune - iar suma ramasa sa fie alocata rezervelor ca sursa proprie de finantare.

Blue Capital detine 43 de milioane de actiuni, reprezentand aproximativ 8,47% din capitalul social al Lion Capital, fond de investitii alternative listat la Bursa de Valori Bucuresti.

Actionarul invoca faptul ca in ultimele trei exercitii financiare - 2022, 2023 si 2024 - conducerea Lion Capital nu a propus nicio distribuire de dividende, desi societatea a raportat profit net in fiecare an, contrar propriei politici de dividend asumate. Totodata, Blue Capital semnaleaza ca actiunile Lion Capital se tranzactioneaza la un discount de aproximativ 63% fata de valoarea unitara a activului net, pozitionand fondul drept cel mai mare astfel de decalaj inregistrat pe BVB.

Data platii propusa, in cazul aprobarii distribuirii, este 29 mai 2026.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare