×

Accesează
contul existent

Burse

BREAKING Premiera: Indicele BET al Bursei de la Bucuresti sparge pragul de 30.000 de puncte si urca...

BREAKING Premiera: Indicele BET al Bursei de la Bucuresti sparge pragul de 30.000 de puncte si urca luni dimineata cu 1% la un nou maxim istoric

11.05.2026, 10:12 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Indicele de referinta al Bursei de Valori Bucuresti a atins luni dimineata 30.087 de puncte, un nivel pe care nu l-a mai vazut niciodata, intr-o sedinta marcata de cumparari pe larg in piata si de context extern relativ favorabil pentru pietele emergente.

La ora 10:04, BET avansa cu 1,24%, dupa ce deschisese in urcare si a atins un maxim intrazilnic de 30.087,35 puncte. Pe saptamana, indicele a castigat aproape 7%, iar fata de inceputul anului plus 23%. Fata de acum un an, BET s-a apreciat cu 82,5% - unul dintre cele mai mari randamente dintr-un an calendaristic pentru un indice bursier european major.

Printre cele mai active actiuni din sedinta de luni s-au numarat Romgaz (SNG), in crestere cu aproape 5%, si Premier Energy (PE), cu un avans de peste 5%.

Pragul de 30.000 de puncte are o incarcatura simbolica pentru o piata care a parcurs un drum lung si accidentat. BET a depasit 10.000 de puncte inainte de criza financiara din 2008, dupa care s-a injumatatit. A urmat un deceniu si ceva de reconstructie - cu episoade de turbulente generate de criza datoriilor suverane din zona euro, de ordonanta de urgenta 114/2018, de pandemia de COVID-19 si de razboiul din Ucraina. Pragul de 20.000 de puncte a fost depasit abia pe 30 iulie 2025, la aproape 18 ani distanta de cel de 10.000.

De la 20.000 la 30.000 de puncte a fost nevoie de mai putin de un an. Aceasta accelerare reflecta mai multi factori care au actionat simultan: rezultatele financiare ale marilor emitenti listati, politicile de dividende generoase, listarea si aprecierea consistenta a Hidroelectrica (H2O) - cea mai mare listare din istoria BVB, din vara lui 2023 - si un flux de capital care a continuat sa se indrepte catre bursa locala inclusiv in perioade de incertitudine externa.

Pietele europene se pregateau luni dimineata sa deschida in teritoriu mixt, dupa ce negocierile dintre SUA si Iran privind un acord de pace au intrat intr-un nou impas. Donald Trump a respins contraoferta Teheranului drept inacceptabila, iar pretul titeiului a urcat pe fondul incertitudinilor geopolitice.

Indicele BET-TR - care include si dividendele reinvestite - a urcat cu 93,83% in ultimul an, ceea ce inseamna ca un investitor care a ramas in piata a aproape dublat banii in 12 luni.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare