|
08.04.2026, 12:02 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Societatea de administrare a investitiilor SC Certinvest Management Solutions SA a intrat sub protectia Legii 85/2014 privind procedura insolventei, in urma cererilor depuse de mai multi creditori in acest sens. Prin hotararea pronuntata, Tribunalul Bucuresti desemneaza compania Infinexa drept administrator judiciar al Certinvest, potrivit unui comunicat de presa.
"Am preluat un mandat cu un profil distinct, fiindca Certinvest nu desfasoara activitate operationala proprie, iar valoarea companiei rezida in portofoliul sau de participatii si active din clase diferite, fiecare cu propriul profil de activitate. Obiectivul nostru principal este sa protejam aceasta valoare si sa construim un plan de restructurare pe care creditorii sa il poata sustine. In acelasi timp, intelegem ca in spatele acestor cifre sunt oameni care si-au pierdut increderea si, in multe cazuri, economii importante", spune Adrian Lotrean, CEO-ul Infinexa, companie cu active de 360 mil. euro.
Certinvest Management Solutions a intrat in concordat preventiv in mai 2025, din cauza problemelor financiare acumulate in anii anteriori. Compania a inregistrat pierderi consecutive, a acumulat creante nerecuperate si a investit in obligatiuni ale unor companii care au intrat, ulterior, in insolventa sau faliment. Esecul concordatului preventiv a fost determinat, in esenta, de deteriorarea relatiei dintre companie si detinatorii de obligatiuni.
"Mandatul nostru nu inseamna doar maximizarea recuperarilor, ci si clarificarea completa si transparenta a modului in care au fost utilizate fondurile si luate deciziile in trecut. Creditorii au dreptul sa stie ce s-a intamplat, iar acolo unde vor exista nereguli, vom folosi toate instrumentele legale pentru a le corecta si pentru a recupera valoare in beneficiul lor", adauga Adrian Lotrean.
Conform documentelor publice anterioare deschiderii insolventei, patrimoniul societatii a fost evaluat la peste 55 de milioane de lei, in conditiile unor datorii pe termen lung care depasesc 117 milioane de lei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
08.04.2026, 12:02