|
08.04.2026, 10:34 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Meta Estate Trust (simbol bursier MET), holding activ in sectorul imobiliar, a informat miercuri piata de capital cu privire la dezvoltarea unui nou activ comercial in comuna Vanatori, judetul Galati, proiect ce are la baza un contract de inchiriere incheiat cu Penny, parte a grupului german REWE. Contractul are o durata initiala de 15 ani, la care se adauga optiuni de prelungire, asigurand vizibilitate ridicata si predictibilitate asupra fluxurilor viitoare de numerar, conform BVB.
Activul este conceput ca un spatiu dedicat sectorului de retail alimentar si va beneficia, suplimentar, de infrastructura pentru productia si exploatarea de energie verde, element ce contribuie la performanta economica si eficienta energetica pe termen lung. Investitia face parte din linia de active generatoare de venituri recurente ale societatii.
Proiectul este amplasat pe DN26, centura municipiului Galati, valoarea de piata la finalizare este estimata la peste 2,3 milioane euro, iar livrarea catre chirias este planificata T4/2026. La finalizare, activul va genera un venit brut anual estimat la aproximativ 220.000 euro din contractele de inchiriere.
"In plus, proiectul va beneficia de venituri aditionale din exploatarea energiei verzi. Pe baza datelor, investitia indica un randament anual estimat la 18% pe o perioada de detinere medie", spun reprezentantii societatii.
Compania a raportat pentru anul trecut o cifra de afaceri de 15,3 milioane de lei, in crestere cu 15% fata de 2024, in timp ce profitul net a urcat cu 36%, pana la 10,26 milioane de lei.
Actiunile MET au urcat cu 3% in ultimul an, la o capitalizare de 80 mil. lei. In actionariat se afla Adrian Viman, fostul CEO al Kaufland Romania si Kaufland Germania, cu o participatie de 13,8%.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
08.04.2026, 12:02
Bursa. Administratorul de fonduri de investitii Certinvest a intrat in insolventa si anunta ca se...