![]() |
12.02.2026, 12:52 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a participat la oferta publica initiala (IPO) recent incheiata de Electroalfa International (EAI), lider roman in solutii avansate de inginerie electrica pentru infrastructura critica, subscriind 16,4 milioane euro, echivalentul unei participatii de 5% din capitalul social al companiei.
IPO-ul a adus 114,7 milioane euro si a pus pe piata 35% din capitalul companiei, marcand una dintre cele mai importante listari recente din Romania, cu asteptarea includerii titlurilor in indicele BET, scriu reprezentantii BERD intr-un comunicat.
Fondurile vor fi folosite pentru extinderea capacitatilor de productie, achizitii si pentru activitati de cercetare si dezvoltare, dintre care 10 milioane euro vor fi dedicate special inovarii tehnologice.
"Investitia noastra in Electroalfa reflecta angajamentul EBRD de a sprijini piata de capital din Romania si companiile locale de calitate", spune Frederic Lucenet, directorul global pentru productie si servicii al BERD.
Oferta Electroalfa: Jumatate din cele 5.200 de ordine pe retail au fost sub 1.000 de lei, alte 20% intre 1.000 si 10.000 de lei. Au fost si subscrieri de 50-60 mil. lei, intr-un final fiind ordine de 1,4 mil. lei pe fondul aglomerarii. Pe institutionali, cele mai mari zece ordine, intre 13 mil. lei si 84 mil. lei. Cine ar putea fi cei mari
Victoria Zinchuk, seful BERD Romania, adauga ca "prin sprijinirea planurilor de dezvoltare si cercetare ale companiei acceleram progresul tehnologic si competitivitatea, consolidand rolul nostru ca partener pe termen lung al industriei romanesti".
In urma IPO-ului, fondatorul Gheorghe Ciubotaru isi mentine controlul asupra companiei, care opereaza patru fabrici moderne in Botosani, un centru propriu de cercetare si dezvoltare si noua birouri la nivel national, cu aproximativ 500 de angajati, dintre care 60 ingineri specializati.
Investitia BERD sprijina atat dezvoltarea interna, cat si achizitiile menite sa extinda capacitatea tehnologica si scala operationala a companiei, contribuind totodata la modernizarea infrastructurii critice si la consolidarea standardelor de guvernanta corporativa, se mai arata in comunicat.
Pretul final al ofertei a fost de 8,85 lei pe actiune, iar investitorii de retail care au subscris in primele patru zile au beneficiat de 8,4075 lei pe actiune. Din totalul de 65,99 milioane de actiuni noi, 56,1 milioane au fost alocate investitorilor institutionali si 9,9 milioane retail, dupa realocarea a 5% din transa institutionala.
Transa de retail a fost suprasubscrisa de aproape 39 de ori, iar cererea initiala a depasit de peste doua ori oferta disponibila.
Pentru 2025, Electroalfa estimeaza venituri de 827 milioane lei, EBITDA de 113 milioane si profit net de circa 84 milioane lei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
12.02.2026, 13:28
ZF DESCHIDEREA DE ASTAZI. Cum va merge bursa. Urmariti o discutie vineri, 13 februarie, ora 09.30,...