![]() |
05.09.2025, 07:30 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Grupul LVMH, cel mai important actor din industria luxului din lume, care detine branduri precum Louis Vuitton, Tiffany's, Moet si Hennessy, inregistreaza o depreciere de 20,8% a pretului actiunilor in 2025, confruntandu-se cu o deteriorare simultana a indicatorilor externi si interni.
Cererea slaba din China, tensiunile comerciale cu Statele Unite si cresterea preturilor au erodat vanzarile, iar efectele au fost amplificate de diverse probleme operationale si o structura corporativa din ce in ce mai complexa. Actiunile LVMH au scazut cu circa 50% fata de varful din aprilie 2023, echivaland cu o pierdere de circa 200 mld. euro din capitalizare; in paralel, averea CEO-ului Bernard Arnault a coborat de la 231 mld. dolari in martie 2024 la 170 mld. dolari in prezent. Studiile realizate de analisti si informatiile furnizate de surse interne surprind dificultati in diviziile-cheie si tensiuni la nivelul conducerii, inclusiv lipsa unui plan clar de succesiune, scrie Reuters. Compania de cercetare AIR Capital vorbeste despre "multiple semnale negative" fara precedent, iar investitorii remarca faptul ca portofoliul extins (peste 75 de branduri) devine din ce in ce mai greu de gestionat. Drept raspuns, LVMH exploreaza desprinderea unor active mai mici: discutiile privind vanzarea Marc Jacobs arata o tendinta de ajustare a portofoliului.
Directorii financiari afirma ca grupul este dispus sa renunte la branduri care nu se potrivesc strategiei, dupa ce profitul operational a scazut cu circa 15% in prima jumatate a anului. Contractia pietei de lux a creat oportunitati pentru rivali mai dinamici - Hermes, Richemont si altii - sa isi extinda influenta, intr-o perioada marcata de consolidari si tranzactii majore, in care grupuri precum Prada si Versace au jucat un rol activ. LVMH nu a comentat oficial aceste evaluari, in timp ce investitorii raman prudenti in fata unui potential proces de reconfigurare strategica. Pe deasupra, lunile trecute, casa de brokeraj XTB Romania scria urmatoarele: "Un tribunal din Milano a plasat Loro Piana sub administrare judiciara pentru un an, in contextul unei anchete privind presupusa exploatare a fortei de munca de catre furnizorii sai. Rapoartele arata ca marca de lux, detinuta de LVMH, este acuzata de sprijinirea indirecta a practicilor ilegale de munca. LVMH a refuzat sa comenteze, iar Loro Piana nu a raspuns." Conglomeratul cu sediul la Paris detine locul 37 in topul mondial al celor mai mari companii in functie de evaluare, cu o capitalizare de 285 mld. euro, respectiv pozitia secunda in topul celor mai mari companii europene, dupa grupul german SAP.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
05.09.2025, 11:15