|
Accesează contul My Orange
14.08.2026, 00:03 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Producatorul de mezeluri Cris-Tim Family Holding (CFH), listat la Bursa de Valori Bucuresti din noiembrie 2025, a aprobat un buget revizuit pentru 2026, cu un profit brut estimat la 173,9 mil. lei, in crestere cu 18,6% fata de varianta initiala. Consiliul de Administratie a aprobat noul buget in sedinta din 12 august, la sase luni dupa comunicarea variantei initiale, din 6 februarie. EBITDA este estimata acum la 238,03 mil. lei, fata de 209,26 mil. lei anterior, iar marja EBITDA avanseaza la 19,8%, de la 17,1%. Profitul operational este proiectat la 184,5 mil. lei, cu o marja de 15,3%, comparativ cu 157,2 mil. lei si 12,8% in bugetul din februarie.
In schimb, estimarea de venituri scade cu 2%, la 1.202,49 mil. lei, de la 1.227 mil. lei, iar volumul de vanzari este proiectat la 44.037 tone, sub cele 44.259 tone bugetate initial. Compania explica revizuirea prin actualizarea ipotezelor privind mixul de vanzari. imbunatatirea marjelor vine din costurile mai mici cu materiile prime si materialele consumabile, estimate la 551,31 mil. lei, cu 10,8% sub nivelul bugetat initial. Marja bruta creste astfel la 651,19 mil. lei, de la 609,22 mil. lei. Cheltuielile operationale au fost revizuite in sens invers, pana la 466,72 mil. lei, de la 451,97 mil. lei.
Compania invoca persistenta presiunilor inflationiste, in special cresterea preturilor la carburanti, gaze naturale si energie electrica, costuri care se vor mentine peste nivelurile bugetate in a doua jumatate a anului. Planul de investitii ramane neschimbat fata de versiunea comunicata in mai. Raportul curent este semnat de Razvan Furtuna, director financiar. Cris-Tim publica rezultatele pe primul semestru pe 20 august, iar teleconferinta cu investitorii este programata pe 24 august. Actiunile Cris-Tim se apreciau joi cu 0,1%, la 49 de lei, la o capitalizare de 3,95 mld. lei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
14.08.2026, 00:07
Bursa. Romanii au investit in medie 444 mil. lei pe luna in fonduri de actiuni in prima jumatate...