|
Accesează
contul existent
29.05.2026, 17:51 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Electrica (simbol bursier EL), cel mai puternic jucator din distributia si furnizarea de energie, a anuntat finalizarea procedurii competitive pentru selectarea unui Contractor EPC si semnarea, de catre Foton Power Energy S.R.L., filiala sa, a unui contract de tip EPC (Engineering, Procurement & Construction) pentru proiectul fotovoltaic "Bihor 1", respectiv implementarea parcului fotovoltaic, a statiei electrice de transformare 110 kV si a unei instalatii de stocare a energiei electrice cu o capacitate de 18 MWh, precum si operarea si mentenanta acestora pe o perioada de trei ani de la punerea in functiune, cu o valoare totala a contractului de aproximativ 36,6 milioane de euro.
Proiectul fotovoltaic "Bihor 1" are o capacitate instalata de aproximativ 78,8 MWp si se afla pe raza comunelor Cefa si Madaras, judetul Bihor, fiind dezvoltat prin intermediul filialei Foton Power Energy S.R.L., detinuta integral de Electrica, potrivit unui raport publicat la BVB.
Pasul urmator in acest proiect este demararea constructiei efective, Electrica estimand finalizarea si punerea sa in functiune in conformitate cu graficul proiectului. Obiectivul se incadreaza in strategia grupului prin extinderea pe lantul valoric al energiei electrice, in zona de productie a energiei electrice din surse regenerabile. Finantarea costurilor investitionale aferente proiectului va fi asigurata cu prioritate din fondurile atrase de Electrica prin emisiunea de obligatiuni verzi din 2025, spun reprezentantii Electrica.
Compania a inregistrat un profit net de 309,6 mil. lei in intervalul ianuarie-martie 2026, in crestere cu 58,2%, de la 195,7 mil. lei in aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce veniturile operationale au scazut usor, de la 3,17 mld. lei la 3,16 mld. lei, potrivit raportului financiar.
Actiunile EL inregistreaza un avans de 29% de la inceput de an, iar in ultimele 12 luni s-au apreciat cu 134%. Compania are o valoare de piata de circa 12 mld. lei si este detinuta in proportie de 49,8% de statul roman prin Ministerul Energiei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
30.05.2026, 17:40
Entuziasmul investitorilor pentru AI pare ca nu are limite: Actiunile de pe Wall Street au...