|
Accesează
contul existent
08.05.2026, 13:06 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Producatorul de medicamente Biofarm (simbol bursier BIO) a convocat Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor pentru 15 iunie, pe ordinea de zi figurand repartizarea unui dividend special de 0,140263 lei brut pe actiune si acordarea unui bonus special si unic pentru consiliul de administratie, conducerea executiva si salariati in cuantum de pana la 12 milioane lei.
La pretul din piata de 1,435 lei per actiune, randamentul dividendului ajunge la 9,8%. Data ex-dividend este 29 iunie, iar plata se va face pe 10 iulie, potrivit BVB.
Convocarea vine la solicitarea actionarului majoritar Longshield Investment Group, care detine 51,68% din capitalul social. Propunerea de dividend special intervine in contextul ofertei publice voluntare anuntate recent de grupul polonez Polpharma, cel mai mare producator de medicamente din Polonia, care urmeaza sa cumpere actiunile Biofarm la 1,379 lei per unitate, printr-un acord de implementare semnat cu Longshield si Lion Capital, care detine 36,75% din actiuni.
Consiliul de administratie al Biofarm este format din cinci membri cu statut neexecutiv: Andrei Hrebenciuc (presedinte), Bogdan Alexandru Dragoi, Stefan Dumitrascu, Catalin Constantin Vicol si Sari El Lakis, potrivit componentei din perioada ianuarie-martie 2026.
Andrei Hrebenciuc (41 ani), fiul fostului lider PSD Viorel Hrebenciuc, este doctor in economie cu studii la ASE Bucuresti, asociat fondator la Private Future Consulting si conferentiar universitar la ASE.
Bogdan Alexandru Dragoi (45 ani) a fost secretar de stat la Ministerul Finantelor Publice (2006-2012), consilier prezidential (2012-2014) si director general la Lion Capital din martie 2015. Catalin Constantin Vicol (51 ani) a condus operatiunile Biofarm ca manager general (2018-2019), avand experienta anterioara la Walmark Romania. Stefan Dumitrascu (45 ani) este avocat si director general la SAI Muntenia Invest din februarie 2025. Sari El Lakis (28 ani) este analist de investitii la Lion Capital din octombrie 2023, cu certificare CFA.
Compania farmaceutica a raportat recent rezultate solide pentru T1/2026: venituri de 92,49 milioane lei si profit net de 32,53 milioane lei, comparativ cu 95,08 milioane lei si 32,32 milioane lei in T1/2025.
Actiunile BIO s-au apreciat cu 177% in ultimul an pe Bursa de Valori Bucuresti, pe un rulaj de 27,5 milioane de lei. Emitentul are o capitalizare de 1,4 miliarde de lei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
08.05.2026, 21:25
Guvernul creste salariile angajatilor Romgaz cu 6,5% si spune ca societatea trebuie sa-si pastreze...