Burse

Urmatorul text reprezinta opinia lui Horia Braun, CEO al administratorului de fonduri mutuale Erste Asset Management, si este preluat integral:

O vorba populara spune ca "suma viciilor ramane constanta". Carevasazica, spre exemplu, daca te lasi de fumat, o sa mananci mai mult si o sa te ingrasi, daca te lasi si de mancat, o sa devii ursuz si morocanos sau o sa cazi in alte ispite, s.a.m.d. E o gluma, evident, dar ca orice vorba de duh care a devenit "virala" in constiinta populara, exista acolo un substrat de intelepciune. Nu sunt eu un expert in interpretarea unor astfel de expresii, insa suspectez ca un fel de a privi lucrurile este ca exista un echilibru in lumea asta si in fiecare individ, care se manifesta si la nivel fizic, dar si la nivel psihic, iar asa-numitele "vicii", in doze mici si controlate, vin sa contrabalanseze sau sa compenseze alte dezechilibre fizice si/sau psihice cronice, cum ar fi, spre exemplu, stresul zilnic de la job sau din alte interactiuni sociale 1 .

Acest principiu al compensarii unor excese prin alte excese nu este deloc strain nici corpului macroeconomic. Sa luam, spre exemplu, deficitul extern al Romaniei: conform unei identitati macroeconomice de baza, valoarea deficitului de cont curent al balantei de plati (denumirea "oficiala" a deficitului extern) este egala cu diferenta dintre investitii si economii la nivel macroeconomic. La randul lor, economiile reprezinta diferenta dintre ceea ce produce economia (PIB-ul) si ceea ce consuma populatia si Guvernul. Cu alte cuvinte, dezechilibrul extern al tarii noastre masoara excesul nostru de investitii si consum vizavi de ce reusim sa producem, ceea ce, in vorbe populare, masoara cu cat ne intindem mai mult decat ne ajunge plapuma. Acest exces se manifesta si pecuniar, ca o diferenta intre veniturile incasate si cheltuielile efectuate, diferenta care poate exista doar daca este finantata, iar aceasta finantare se poate face prin acumularea de datorie (de exemplu, obligatiuni emise de Statul Roman sau de companii romanesti catre investitori straini), prin aport de capital (de exemplu, investitii straine directe), prin donatii sau granturi (de exemplu, fonduri europene nerambursabile), respectiv din rezervele acumulate in trecut (strict contabil, in cazul deficitului de valuta, ar fi vorba de vanzari din rezerva internationala a Bancii Nationale a Romaniei).

Daca vrem sa sapam mai mult pe urma deficitului extern, putem defalca economia intre sectorul public si cel privat, iar cel din urma intre sectorul companiilor si cel al gospodariilor populatiei. Astfel, la nivelul sectorului public, dezechilibrul se manifesta prin deficitul bugetar, care masoara cu cat cheltuieste Statutul Roman in ansamblul sau in plus fata de cat incaseaza din impozite, taxe si contributii voluntare, inclusiv fonduri europene. Ca si deficitul extern, si cel bugetar trebuie finantat, aceasta finantare realizandu-se in general prin acumulare de datorie publica (prin emisiuni de obligatiuni interne si externe, dar si prin contractarea de imprumuturi, de exemplu, de la organisme financiare internationale precum FMI sau Banca Mondiala), si rareori prin vanzarea de active ale statului (de exemplu, privatizari ale companiilor cu capital de stat). In fine, la nivelul sectorului privat, comparand consumul si investitiile realizate de populatie si de firme cu veniturile nete de impozite si taxe, vom obtine un surplus sau un deficit aferent.

Grafic 1: Excedentul/ deficitul de finantare al diverselor sectoare institutionale din Romania in ultimii 20 de ani (milioane EUR)

Sursa datelor: Eurostat

Graficul 1 ilustreaza evolutia "exceselor" economiei Romaniei din ultimii 20 de ani 2 . Cifrele spun de altfel si povestea economiei noastre din ultima perioada: ca populatie, cheltuim mai mult decat ne permitem de fapt in baza veniturilor pe care le incasam 3 . Ca stat, pana anul trecut, o luasem razna cu totul: necesarul de finantare din anul 2024 a fost de 33 de miliarde de euro, aproape de 3 ori mai mare decat in 2009, anul celei mai adanci recesiuni din ultimele doua decenii. La nivel de companii (non-financiare si financiare), ar parea ca stam mai bine, existand un excedent de finantare, insa acesta nu e suficient cat sa acopere deficitele populatiei si sectorului public, si, in plus, mascheaza o alta problema a companiilor romanesti, si anume lipsa de investitii suficiente.

De altfel, in baza "legii compensatiei", investitiile mai firave ale sectorului privat au fost contrabalansate de o crestere mai vartoasa a investitiilor publice, care, conform cifrelor publicate pe site-ul Ministerului Finantelor, au urcat de peste 2,3 ori in ultimii 5 ani. Deci, o parte din deficitul nostru public vine totusi din investitii, multe dintre ele in infrastructura, deci cu impact productiv in viitor. Tot sectorul public (bugetar) a fost, de altfel, raspunzator si pentru echilibrarea partiala a balantei gospodariilor populatiei, care a fost afectata semnificativ de puseul inflationist din anul 2022, majorarile de salarii si de pensii publice compensand o buna parte din deteriorarea puterii de cumparare, cu pretul insa al deteriorarii bugetului public ( Remember , viciile se transforma, dar nu dispar...).

Legea compensarii poate fi insa privita nu doar din unghiul in care statul compenseaza o parte din deficientele sectorului privat, ci si din partea cealalalta, din care statul acapareaza tot mai mult din resursele societatii, lasand capitaluri si forta de munca mai putine disponibile ca sectorul privat sa se dezvolte. Asta pentru ca, pe de o parte, deficitul ridicat si necesitatea finantarii sale induce o "foame" de finantare a statului, care plateste dobanzi ridicate investitorilor in titluri, redirectionand o buna parte din resursele financiare ale publicului local dinspre finantarea intreprinderilor private. Acest fenomen este etichetat in engleza prin termenul de " crowding out" . Un fenomen similar se intampla si in piata muncii, caci aparatul statal acumuleaza o proportie importanta (probabil intre 20%-25%) din totalul angajatilor (oficiali) din economie, iar nivelul relativ ridicat al salariilor din sectorul public sau cel putin ritmul ridicat al cresterii acestor salarii a facut ca sectorul privat sa tina pasul cu greu si sa piarda personal, cateodata valoros, in favoarea sectorului public.

Exista samburi de adevar pentru ambele puncte de vedere ("statul ajuta si compenseaza" versus "statul acapareaza - si, in buna masura, iroseste - toate resursele") si probabil ca, discutandu-le mai profund, am intra pe taramul ideologiilor si credintelor politice (Stanga versus Dreapta politica). Nu imi propun acest lucru si nici sa va mai plictisesc cu teorie macroeconomica seaca inainte de Sarbatori. As indrazni insa sa privesc putin in viitor, caci mi se pare interesant sa speculam putin despre ce se va intampla in cazul mult anticipatului proces de ajustare bugetara (adica, de reducere a deficitului bugetar) care a fost demarat deja si care va trebui sa continue in perioada imediat urmatoare, daca nu vrem sa intram in vizorul "justitiarilor pietei de obligatiuni" (in engleza, bond vigilantes) , adica a investitorilor scrupulosi si sofisticati care finanteaza azi, in mare masura, deficitele nu numai ale Romaniei, ci si ale altor state (inclusiv SUA, Marea Britanie, Franta sau Japonia) cu nevoi mari de finantare.

Astfel, daca nevoile recurente ale statului vor incepe sa se diminueze treptat, se poate intampla unul din 3 scenarii. In primul, se reduce nevoia de finantare a intregii economii (viciile noastre dispar incetul cu incetul), proces care implica insa, din pacate, o incetinire si mai drastica a cresterii economice, daca nu chiar o recesiune; un proces, asadar, dureros, asa cum e renuntarea la orice viciu. In al doilea scenariu, nevoia de finantare a tarii scade mai putin, pentru ca va creste in compensatie nevoia de finantare a populatiei. Asta inseamna o relansare a consumului si/ sau a investitiilor nefinanciare (de exemplu, imobiliare) ale populatiei, finantate eventual de sectorul bancar, care va avea resurse ceva mai mari eliberate in baza unor achizitii mai reduse de titluri de stat. Un al treilea scenariu presupune tot ca nevoia de finantare externa a Romaniei se ajusteaza mai lent, pentru ca, in paralel cu reducerea nevoii de finantare a sectorului public, sectorul companiilor preia din resursele eliberate si incepe sa investeasca mai puternic in extinderea afacerilor proprii.

Desigur ca scenariul ce se va desfasura in continuare va depinde mult si de genul de masuri de ajustare bugetara ce vor mai fi luate, insa, chiar si din retorica guvernamentala actuala, pare clar ca ultimul scenariu este de departe cel mai dezirabil pentru dezvoltarea sustenabila a economiei. Pentru ca el sa se intample insa, e nevoie ca antreprenorii sa "pacatuiasca" mai mult, cazand in "viciul" supraincrederii in fortele proprii, al viselor greu de implinit si adesea al curajului considerat de altii nesabuit. Legea compensatiei aplicata in viitor spune insa ca, pentru unii, poate nu chiar putini, "viciul" supra-increderii se va transforma in "virtutea" progresului.

Sa aveti parte de Sarbatori fericite si sa nu ezitati niciodata sa va incredeti in fortele proprii!