11.11.2025, 14:43 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Romania cheltuie anual cel putin 0,4% din PIB, adica 1,35 miliarde de euro pe an, din cauza efectelor adictiilor la minori, releva studiul national privind impactul economic si social al adictiilor minorilor din Romania, realizat de Academia de Studii Economice din Bucuresti, la initiativa Asociatiei "Eu te iubesc", fondata de Laura Cosoi, si a Asociatiei Familiilor Numeroase si prezentat in detaliu in fata unui public format din reprezentanti ai oficialitatilor statului, celebritati, parinti si presa, luni, 10 noiembrie 2025, in Aula Magna din cadrul ASE. Studiul a analizat doar copiii care in 2024 abandonasera deja sistemul de invatamant. Cifra de 1,35 de miliarde de euro este mult mai mare daca se iau in calcul si adictiile copiilor ramasi in scoala.
Ce se poate face cu 1,35 mld de euro? Aproximativ 48 de bazine olimpice de inot sau factura la gaze pentru circa 6,08 milioane de gospodarii din Romania, ceea ce reprezinta aproximativ 69% din totalul celor 8,78 milioane de gospodarii la nivel national. Insa dincolo de cifre, in lupta cu dependentele scapate de sub control si fara viziune integrata oficiala de preventie si actiune, Romania risca sa piarda copii, in conditiile in care trendul demografic din ultimii 20 de ani inregistreaza anual o scadere de aproximativ 200 000 de persoane, adica echivalentul orasului Brasov an de an.
Cercetarea Academiei de Studii Economice din Bucuresti, intitulata "Impactul economic si social al adictiilor la minori in Romania" , indica pentru Romania ca, la nivel operational, comportamentele adictive ale minorilor sunt asociate anual cu aproximativ 55.000 de cazuri medicale, 49.000 in zona justitiei si ordinii publice, 41.000 in asistenta sociala, alaturi de 191.000 de evenimente educationale si 90.000 cazuri de pierderi de productivitate parentala. Cumulate, aceste rezultate contureaza un risc macroeconomic si o erodare accelerata a capitalului uman, cu efecte in scaderea productivitatii muncii si, implicit, a productivitatii nationale, reducerea participarii pe piata muncii si presiuni tot mai mari asupra sustenabilitatii sistemelor publice (sanatate, educatie, social), in paralel cu riscuri demografice (mortalitate prematura, natalitate mai scazuta, deteriorarea calitatii populatiei active).
Rezultatele cercetarii sustin cu cifre care impacteaza puternic economia Romaniei problema reala si lipsita de solutii oficiale si strategii concrete sesizata de parinti in cadrul grupurilor de discutii si a asociatiilor dedicate lor cu privire la riscurile de dependente multiple si interconectate din randul minorilor. Laura Cosoi , fondatoarea Asociatiei Eu te iubesc , prof. univ. dr. Mihaela Mosora, - ASE, Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare in limbi straine, prof. univ. dr. Alina Mihaela Dima, Prorector ASE - Cercetare stiintifica, dezvoltare si inovare si conf. univ. dr. Emilia Gogu - ASE, Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica economica , Rares Achiriloaie Presedinte al Agentiei Nationale pentru Politici si Coordonare in Domeniul Drogurilor si al Adictiilor, Diana Punga, Consilier de Stat pentru relatia cu societatea civila - Departamentul Administratie, Politici Publice si Societate Civila, Mihai Ghigiu, Presedintele Comisiei pentru Invatamant din Camera Deputatilor s-au numarat printre vorbitorii de luni care au subliniat necesitatea luarii unui angajament national pentru elaborarea unei strategii oficiale de interventie pentru prevenirea si combaterea dependentelor multiple si inlantuite din randul minorilor din Romania, ale caror costuri sociale si economice se acumuleaza in sanatate, educatie, siguranta publica si productivitate.
"Romania are nevoie de un cadru strategic national coerent si aplicat, centrat pe preventie, sprijin si management proportional al riscurilor, sustinut de cooperare interinstitutionala si continuitate operationala. Daca prevalenta comportamentelor adictive nu este diminuata, costurile vor creste de la an la an, pe masura ce efectele educationale si de sanatate se cumuleaza si se traduc in cheltuieli recurente si productivitate mai mica la nivel de cohorta. Combaterea adictiilor devine o conditie pentru competitivitatea economica si securitatea demografica a tarii, care reclama un raspuns national integrat si bazat pe dovezi. In fata acestor date, raspunsurile exclusiv punitive s-au dovedit insuficiente: desi regimurile sanctionatorii s-au inasprit in ultimii ani in zone punctuale, consumul si expunerea adolescentina raman ridicate, iar noi riscuri sintetice (substante puternice, combinatii, potentare digitala) apar rapid in Europa.", avertizeaza prof. univ. dr. Mihaela Mosora , mama a 4 copii, ca o concluzie a datelor relevate de cercetarea realizata de catre ASE.
Printre personalitatile prezente la evenimentul "Impactul economic si social al adictiilor la minori in Romania" , desfasurat in Aula Magda , de la ASE , s-au numarat Claudiu Damian , Secretar de Stat in Ministerul Sanatatii , reprezentanti ai Ministerului Muncii si ai Ministerul Educatiei , celebritati precum Adela Popescu, Radu Valcan, Adelina Pestritu, Irina Fodor, Daciana Sarbu, Andreea Berecleanu, Elvira Deatcu, Aylin Cadar.
"Avem nevoie de ajutor! Noi, parintii, avem nevoie de sprijinul, competenta si viziunea tuturor institutiilor abilitate pentru siguranta si viitorul copiilor nostri in ceea ce priveste dependentele si sanatatea fizica si emotionala a copiilor nostri. Frica noastra, a parintilor, demonstrata zi de zi, dar si in studii, s-a intalnit cu know-how-ul altor mame, reunite in Asociatia Famiilor Numeroase si am ajuns impreuna sa aratam, cu ajutorul cercetatorilor de la Academia de Studii Economice din Bucuresti, ca si statului ar trebui sa-i fie frica. Pentru ca, asa cum se vede in rezultatele studiului prezentat azi, temerile noastre se traduc in costuri uriase pentru stat. Impactul adictiilor se pare ca se numara atat in cazuri si in povesti de viata care, desigur, reprezinta perspectiva emotionala a problemei, dar si in cifre, in cheltuieli uriase pentru stat. Adictiile COSTA in toate sensurile pe care le are acest cuvant, dar aceste costuri pot fi prevenite coordonat si integrat.", subliniaza Laura Cosoi , fondatoarea Asociatiei Eu te iubesc si mama a 4 fetite, hotarata sa duca in actiune si concret nevoia parintilor pentru o harta oficiala de interventie in cazul adictiilor la minorii din Romania.
Administratia Prezidentiala a Romaniei , prin reprezentantul sau la eveniment Diana Punga , Consilier de Stat pentru relatia cu societatea civila - Departamentul Administratie, Politici Publice si Societate Civila sustine initiativa si mobilizeaza institutiile statului pentru crearea unui traseu oficial de actiune in problematica adictiilor la minori: "Felicit organizatorii pentru acest demers si pentru analiza ampla prezentata astazi - o cercetare care nu ofera doar cifre, ci aduce intelegere asupra unui fenomen ce ne priveste pe toti: adictiile minorilor. Administratia Prezidentiala ramane atenta la aceste fenomene si sustine cooperarea intre mediul educational, institutiile publice, specialistii din sanatate si societatea civila, pentru a construi un cadru coerent de preventie, sprijin si educatie. Personal, apreciez curajul initiatorilor de a aduce acest subiect in centrul dezbaterii. Cred ca putem transforma aceste semnale de alarma in solutii - daca alegem sa lucram impreuna, cu empatie, responsabilitate si respect pentru sanatatea tinerilor", sustine Diana Punga din partea Administratiei Prezidentiale .
"Acest studiu arata limpede ca adictiile la minori nu sunt doar o drama individuala, ci o pierdere anuala colectiva de peste 1,3 miliarde de euro pentru Romania. Daca vrem o generatie pregatita pentru viitor, prevenirea trebuie sa inceapa in familie si sa fie sustinuta de comunitate. Felicit echipa de cercetare si organizatorii pentru efortul exemplar de a pune date solide pe masa decidentilor. A venit momentul sa tratam adictiile ca pe o urgenta nationala." a declarat Rares-Petru Achiriloaie , presedintele cu rang de secretar de stat al Agentiei Nationale pentru Politici si Coordonare in Domeniul Drogurilor si al Adictiilor.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
11.11.2025, 14:43