×

Accesează
contul existent

Eveniment

Urmeaza ZF HR Conference 2025 joi, 13 noiembrie. Topul judetelor dupa cresterile salariale: Clujul...

Urmeaza ZF HR Conference 2025 joi, 13 noiembrie. Topul judetelor dupa cresterile salariale: Clujul urca cel mai mult, in sase judete salariile scad

11.11.2025, 00:07 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

¬ Clujul a fost campionul cresterilor salariale in 2025, cu un plus de aproape 600 de lei intr-un an, depasind inclusiv Capitala, dar in tot mai multe judete veniturile au stagnat sau chiar au scazut ¬ In Mehedinti, Gorj, Vaslui , Neamt, Vrancea si Satu Mare, salariile au scazut in iulie 2025 fata de iulie 2024 ¬ Cum vor evolua salariile in 2026? ¬ "Intr-un scenariu optimist, cresterile salariale ar putea reveni la 6-8%, insa depind mult de inflatie, stabilitatea fiscala si de cat de repede isi revin sectoarele private afectate in 2025."

Dupa zece ani de cresteri aproape neintrerupte ale salariilor, 2025 marcheaza o schimbare de ritm: diferentele dintre judete se accentueaza, iar in unele zone salariile chiar scad. Clujul a fost campionul cresterilor, cu un avans de aproape 600 de lei intr-un an, dar sase judete au pierdut teren, arata calculele ZF pe baza statisticilor oficiale de la Institutul National de Statistica (INS).

Asadar, datele de la INS centralizate de ZF arata ca judetul Cluj se detaseaza clar in topul national al cresterilor salariale, cu un avans de 590 de lei in iulie 2025 fata de aceeasi luna din 2024. Cresterea din Cluj depaseste inclusiv avansul inregistrat in Bucuresti, unde salariul mediu net a crescut cu 389 de lei, pana la 7.016 lei.

Dupa Cluj, cele mai mari cresteri salariale se regasesc in judetele Arges, Mures si Hunedoara, unde salariile au urcat cu peste 500 de lei fata de anul anterior. Judete precum Braila, Ilfov sau Harghita au avut un avans al salariului mediu net sub 300 de lei in iulie 2025 fata de iulie 2024.

In iulie 2025 au existat judete in care salariile medii nete nu doar ca au stagnat, ci chiar au scazut fata de aceeasi luna a anului anterior. Cele mai mari scaderi s-au inregistrat in Mehedinti si Gorj, unde salariile medii au fost mai mici cu peste 100 de lei fata de 2024, in timp ce Vaslui, Neamt, Vrancea si Satu Mare au avut si ele evolutii negative, dar mai temperate.

"In 2025, cresterile salariale s-au temperat fata de anii precedenti. Desi salariile au continuat sa urce, ritmul a fost mai lent, in jur de 6-7% in medie, iar cresterea reala - adica puterea de cumparare - a fost modesta. Companiile au devenit mai prudente din cauza presiunilor fiscale, a costurilor tot mai mari si a incetinirii economiei. In multe domenii, majorarile au fost mai degraba simbolice, directionate catre pozitiile critice sau oamenii pe care angajatorii nu isi permit sa-i piarda", a spus pentru ZF Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite Searchers.

Per total, exista sase judete unde salariile au scazut in ultimul an: Mehedinti, Gorj, Vaslui , Neamt, Vrancea si Satu Mare. Exista si judete unde evolutiile salariale sunt aproape inexistente. Botosani, Maramures si Suceava au inregistrat cresteri de sub 1%, ceea ce, raportat la inflatie, echivaleaza cu o stagnare in termeni reali.

La nivel national, salariul mediu net a urcat de la 5.242 de lei la 5.517 lei, ceea ce inseamna un plus de 275 de lei, respectiv o crestere de 5,25%.

"Pentru 2026, ne asteptam la o evolutie similara - poate usor mai buna, dar fara salturi spectaculoase. Intr-un scenariu optimist, cresterile salariale ar putea reveni la 6-8%, insa depind mult de inflatie, stabilitatea fiscala si de cat de repede isi revin sectoarele private afectate in 2025. Cel mai probabil, accentul se va muta de la cresteri uniforme la recompensarea performantei si la beneficii non-financiare", a mai punctat Sorina Faier.

Cele mai mari salarii raman in continuare in marile centre economice, dar ritmurile de crestere sunt mai temperate. Bucurestiul ramane pe primul loc in clasamentul veniturilor, cu un salariu mediu net de 7.016 lei, in crestere cu 5,87% fata de anul trecut. Este urmat de Cluj (6.696 lei) si Timis (5.934 lei). Desi cresterile procentuale sunt mai mici, valorile absolute mentin aceste zone la distanta mare de media nationala.

Per ansamblu, diferentele regionale raman pronuntate. Diferenta dintre cel mai mare si cel mai mic salariu mediu din tara depaseste 2.700 de lei - un salariat din Bucuresti castiga cu peste 60% mai mult decat unul din Teleorman, desi acesta din urma a avut una dintre cele mai mari cresteri procentuale din tara. Regiunile din nord-est - Botosani, Vaslui, Neamt, Suceava, Vrancea - raman cele mai slab platite, in timp ce vestul si centrul tarii, impreuna cu zona Bucuresti-Ilfov, concentreaza cele mai mari venituri si cele mai dinamice cresteri.

Raportat la salariul mediu net la nivel de economie, statisticile de la INS arata o crestere constanta si accelerata a veniturilor, cu un avans total de aproape 160% in ultimii zece ani.

In 2016, salariul mediu net era de 2.076 de lei, iar in august 2025 a ajuns la 5.387 de lei, ceea ce inseamna ca venitul mediu al unui angajat s-a multiplicat de peste doua ori si jumatate in decurs de un deceniu.

De asemenea, in perioada analizata se observa o accelerare vizibila a ritmului de crestere dupa 2021, cand salariul mediu a urcat de la 3.487 de lei la 3.933 de lei in 2022, apoi la 4.531 de lei in 2023 si peste 5.000 de lei in 2024. In termeni procentuali, doar intre 2021 si 2024 salariul mediu net a crescut cu aproape 48%.

In 2025, ritmul de crestere s-a temperat pana la 4,4%, de la 5.158 lei in august 2024 la 5.387 lei in august 2025. Chiar si asa, salariul mediu net actual este cu peste 3.300 de lei mai mare decat cel din 2016.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare