|
Accesează
contul existent
20.04.2026, 11:04 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Listarea unor participatii minoritare din companiile de stat ar putea aduce venituri suplimentare la buget si ar imbunatati modul de administrare al acestora, transmit reprezentantii organizatiei profesionistilor in investitii CFA Romania.
"Listarea unor pachete minoritare aduce mai multa transparenta, dar nu conduce la pierderea controlului decizional al statului in companii. Regulile de raportare devin mai stricte, se asigura mai multa vizibilitate asupra deciziilor si costurilor care devin mai greu de influentat politic. In acelasi timp, companiile listate tind sa fie mai eficiente si mai profitabile", spun analstii financiari CFA Romania.
Un studiu recent al institutiei subliniaza ca beneficiile listarii unor pachete minoritare depasesc semnificativ eventualele dezavantaje, principalele efecte fiind cresterea transparentei, profesionalizarea conducerii si o orientare mai accentuata catre performanta.
"Listarea unor pachete minoritare din companiile de stat reprezinta o oportunitate pentru Romania de a creste transparenta si responsabilitatea in administrarea acestora, precum si de a atrage investitori, fara a pierde controlul asupra companiilor. Statul va ramane actionar majoritar si va continua sa detina controlul decizional asupra administrarii acestora. In acelasi timp, aceasta masura genereaza venituri suplimentare la buget si contribuie la dezvoltarea pietei de capital din Romania", spune Adrian Codirlasu, presedintele Asociatiei CFA Romania.
Studiul arata ca listarea pe bursa implica obligatii mai stricte de raportare financiara si de guvernanta, ceea ce creste vizibilitatea deciziilor si reduce posibilitatea influentei politice asupra managementului.
In acelasi timp, companiile listate tind sa fie mai eficiente si mai profitabile, in conditiile in care sunt supuse presiunii investitorilor si a pietei, iar consiliile de administratie capata un rol mai activ in supravegherea managementului.
Cateva lucruri simple despre bursa, pentru cei care confunda termenii: cel mai mare capitalist al Romaniei a fost Ion Iliescu, arhitectul PSD-ului de azi. Iar pe vremea lui Victor Ponta ca premier PSD s-au listat Romgaz, Electrica, Nuclearelectrica, astazi la maxime istorice
Analistii financiari CFA Romania subliniaza ca listarea unor participatii minoritare poate contribui la atragerea unor surse de finantare care nu depind de bugetul de stat, precum si la generarea de venituri suplimentare prin impozitele si taxele platite de investitorii privati. In plus, procesul ar putea reduce nevoia de sprijin financiar din partea statului pentru companiile care inregistreaza pierderi si ar putea sustine echilibrarea fiscal-bugetara.
Un alt efect important este dezvoltarea pietei de capital locale. Potrivit CFA Romania, listarea unor participatii in companii deja listate, precum Hidroelectrica, Romgaz sau Nuclearelectrica, ar putea aduce miliarde de lei la buget, fara pierderea controlului statului. In acelasi timp, fondurile de pensii ar putea juca un rol-cheie ca investitori in aceste operatiuni, sustinand dezvoltarea pietei de capital.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
20.04.2026, 11:04