Opinii

In ultimii ani, temele legate de integritate, etica si transparenta au devenit tot mai prezente in discursul public din Romania, de regula doar in contextul unor scandaluri de coruptie sau al unor "dezvaluiri" cu tenta penala. Totusi, aceste principii ar trebui sa stea la baza unei culturi solide de guvernanta, atat in sectorul privat, cat si in cel public. Transparenta privind conflictele de interese si declaratiile de avere nu este un simplu exercitiu birocratic, ci un pilon al increderii, al echilibrului si al sustenabilitatii institutionale.

In mediul privat, acolo unde activez ca advisor si membru in mai multe consilii de administratie, guvernanta corporativa este, in cele mai multe cazuri, aplicata riguros si asumat. Principiile OECD de guvernanta, preluate in numeroase coduri, inclusiv cel al Bursei de Valori Bucuresti, subliniaza clar necesitatea identificarii si gestionarii conflictelor de interese. In boardurile serioase, completarea periodica a declaratiilor privind interesele personale, angajamentele externe si potentialele conflicte este un reflex profesional. Intr-un board din care fac parte, de exemplu, fiecare membru reconfirma acuratetea acestor informatii inaintea fiecarei sedinte de board. Reconfirmarea este documentata, iar aceasta practica sanatoasa contribuie la prevenirea riscurilor si la cultivarea increderii.

In sectorul public, desi exista obligatia legala de depunere a declaratiilor de avere si interese, aplicarea este adesea formala, iar controlul, dezechilibrat. Vedem frecvent declaratii de avere aproape "goale" - multi alesi sau reprezentanti declara ca nu detin proprietati sau masini, nu au disponibil in numerar si nici alte investitii. Oare aceasta este realitatea? Cat de des sunt verificate aceste declaratii? Ce rezultate au avut diferitele audituri?

Cei mai multi dintre noi ne dorim ca destinele noastre sa fie administrate de persoane care, de exemplu la varsta de 40-50-60 de ani, au reusit sa detina cel putin un apartament, sau o masina sau macar niste economii. Altfel, ce incredere putem avea ca astfel de persoane sunt capabile sa gestioneze bugete de miliarde si sa urmareasca, cu adevarat, bunastarea publica? Comentariul este, desigur, general, pot exista cazuri specifice in care situatia declarata este corecta si onesta.

Legea prevede publicarea acestor informatii, dar lipsa unui filtru duce frecvent la confuzii, stigmatizari si interpretari rau-voitoare. Asistam la o realitate ignorata si prezentata recent in presa: profesionisti de top, antreprenori sau executivi din mediul privat refuza intrarea in administratia publica sau in consiliile de supraveghere ale companiilor de stat din cauza cerintei de publicare integrala a patrimoniului personal si al familiei. Nu pentru ca ar avea ceva de ascuns, ci pentru ca activeaza intr-un mediu in care confidentialitatea este o norma contractuala si legala, in relatia cu clientii, actionarii si partenerii.

Sa ne imaginam, de exemplu, un mare si cunoscut antreprenor din Romania, unul dintre acei lideri pe care multi i-ar dori implicati activ in zona publica, in administratie sau in politici publice. Ce l-ar opri sa faca acest pas? Ganditi-va ca ar trebui sa declare public toate activele sale: conturi, investitii, bijuterii, colectii, bunuri ale familiei. Va accepta el aceasta expunere completa? Discutam recent acest subiect cu o persoana cu acest profil, iar raspunsul a fost cat se poate de clar: "Nu pentru ca as avea ceva de ascuns, ci pentru ca nu vreau sa devin subiect de interpretari sau etichete gresite." In realitate, perceptiile publice despre astfel de persoane sunt adesea distorsionate: unii par mai bogati decat sunt, altii, dimpotriva, au datorii sau o structura patrimoniala complexa. Vor accepta ei sa-si asume o astfel de transparenta totala?

Modelele din alte tari ofera solutii alternative. In urma unor discutii recente cu profesionisti internationali, am inteles ca in Franta, declaratiile de avere sunt depuse si verificate de o institutie publica, care poate aplica sanctiuni, dar nu le publica automat in intregime. In Germania, doar anumite categorii de informatii sunt facute publice, in functie de nivelul functiei si de relevanta pentru interesul public. In Canada, declaratiile oficialilor sunt analizate de comisari independenti, iar publicarea se face intr-un format agregat sau filtrat, protejand viata privata, dar mentinand mecanismele de control.

In Romania, publicarea integrala a declaratiilor are un avantaj clar: permite presei sa observe posibile deviatii fata de realitate si sa investigheze situatii potential compromitatoare. Acesta este, fara indoiala, un castig. Poate ca, pe viitor, ar trebui sa separam scopul de mijloace. Declaratiile de avere ar putea ramane obligatorii, verificate de autoritati independente cu atributii clare, dar poate fara a fi automat publicate in integralitate. Astfel, s-ar pastra capacitatea de control si sanctiune, dar s-ar reduce barierele care ii tin la distanta pe unii dintre cei mai buni profesionisti.

In mediul privat, nedeclararea unui conflict de interese atrage consecinte rapide: pierderea reputatiei, a mandatului sau a accesului la pozitii de conducere. In consiliile in care activez, orice tranzactie in care un membru are o legatura personala este discutata deschis, iar acesta nu participa la sedinta sau se abtine formal de la vot. Nu doar pentru ca asa impun reglementarile interne sau legea, ci pentru ca asa cere etica profesionala.

Romania are nevoie de lideri care sa nu se teama de transparenta, dar si de un sistem care sa nu penalizeze discretia profesionala. Poate ca intrebarea nu este daca trebuie sau nu sa publicam declaratiile de avere, ci cum le publicam, cui le sunt utile si care este pretul real in aceasta practica. Poate intrebarea esentiala este: cine verifica "la sange" aceste declaratii? Cine analizeaza variatiile de la an la an, comparativ cu realitatea economica a persoanei respective? Putem conta doar pe vigilenta publicului si a presei sau ar trebui sa construim structuri independente, bine pregatite, care sa faca aceste verificari periodic, sa publice rezultatele si, acolo unde este cazul, sa sesizeze autoritatile competente?

Din fericire, in multe privinte, noi, ca societate, nu putem decat sa evoluam, sa ne dezvoltam si sa ne rafinam practicile. Suntem, inca, intr-o etapa de constructie, iar aceasta constructie trebuie sa includa nu doar transparenta si alte principii similare, ci si inteligenta aplicarii lor.

Ciprian Ladunca ocupa pozitia de Managing Partner in cadrul LCL Advisory, este membru in consiliile de administratie ale unor companii din diverse sectoare si detine functia de Presedinte al Comitetului pentru Guvernanta Corporativa al Camerei de Comert Americane, AmCham Romania.