×

Accesează
contul existent

Eveniment

Conflictul din Orientul Mijlociu schimba regulile pentru Europa: Comisia Europeana vrea ca statele...

Conflictul din Orientul Mijlociu schimba regulile pentru Europa: Comisia Europeana vrea ca statele membre sa reduca tintele de stocare a gazelor naturale si sa inceapa treptat umplerea rezervelor, dupa criza majora din energie generata de razboiul din Iran

21.03.2026, 20:17 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Comisia Europeana a indemnat statele membre sa reduca tintele de stocare a gazelor si sa inceapa treptat umplerea rezervelor, in incercarea de a reduce cererea, dupa ce razboiul cu Iranul a afectat furnizori critici si a declansat o crestere a preturilor la energie, scrie FT.

Intr-o scrisoare consultata de Financial Times, comisarul european pentru energie, Dan Jrrgensen, le-a transmis ministrilor energiei din UE sa nu se grabeasca sa refaca rezervele de gaze epuizate si sa foloseasca "flexibilitatea" pentru a reduce cererea din partea gospodariilor si industriei intr-un moment "in care aprovizionarea este tensionata".

Jrrgensen a declarat ca statele membre ar trebui sa reduca tinta de umplere a depozitelor de gaze la 80% din capacitate, cu 10 puncte procentuale sub obiectivul oficial al UE, "cat mai devreme in sezonul de umplere, pentru a oferi certitudine si incredere participantilor la piata".

El a recomandat tarilor sa inceapa treptat umplerea rezervelor pentru a evita "o graba de final de vara" care ar pune presiune pe piete, permitand in acelasi timp atingerea tintelor de stocare pana cel tarziu la 1 decembrie. Aceasta ar fi cu o luna mai tarziu decat termenul prevazut de legislatia UE introdusa dupa invazia pe scara larga a Ucrainei de catre Rusia in 2022.

Demersul Comisiei catre ministri evidentiaza ingrijorarile de la Bruxelles ca presiunea asupra statelor membre de a respecta tinte stricte de stocare ar putea amplifica si mai mult cresterea preturilor gazelor in Europa, care au urcat cu 21,5% in aceasta saptamana dupa atacurile asupra infrastructurii energetice critice din Orientul Mijlociu.

Jrrgensen a precizat in scrisoarea sa ca aprovizionarea energetica a UE "ramane relativ protejata", dar a cerut un "raspuns colectiv" la conflict, avertizand ca "evolutiile recente indica faptul ca ar putea dura mai mult pana cand productia de [gaz natural lichefiat] din Qatar va reveni la nivelurile de dinaintea crizei".

Indicele de referinta al gazelor in Europa, TTF, s-a dublat de la inceputul razboiului SUA-Israel impotriva Iranului, fiind impins in sus de decizia Teheranului de a riposta prin blocarea Stramtorii Hormuz, pe unde tranziteaza in mod normal aproximativ o cincime din petrolul si LNG-ul mondial.

"Exista ingrijorarea ca o legislatie prea rigida ar putea pune si mai multa presiune pe preturi", a declarat un oficial al UE familiarizat cu situatia. "Nu este nevoie sa ne grabim."

"Trebuie sa facem aceste tinte mai flexibile", a spus un alt oficial european.

Depozitele de gaze acopera aproximativ 25-30% din necesarul de gaz al Europei pe timpul iernii si reprezinta un mijloc important de protectie impotriva socurilor de aprovizionare.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare