|
Accesează contul My Orange
14.07.2026, 11:58 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Consumatorii au trimis in prima jumatate a acestui an un numar record de cereri de negociere cu bancile si IFN-urile catre Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB), cele 2.060 de solicitari fiind cel mai mare numar semestrial din cei peste 10 ani de activitate ai institutiei, in crestere cu 40%.
Trimestrul al doilea din acest an a fost singurul in care a fost depasit numarul de 1.000 de cereri conforme inregistrate (1.092 solicitari).
Cresterea din primul semestru reflecta situatia economica dificila la nivel national, dar si international, in care consumatorii cauta solutii pentru a-si ameliora situatia financiara personala, afectata de cresterea costului vietii. In ceea ce priveste numarul de dosare de conciliere, in prima jumatate de an bancile au intrat in aproximativ 400 de negocieri, in timp ce IFN-urile nu au acceptat nicio cerere spre negociere, desi au primit peste 600 de solicitari.
In primul semestru, 332 de negocieri s-au incheiat cu impacarea partilor, reprezentand 91% din totalul negocierilor purtate. Beneficiile totale rezultate din negocieri s-au apropiat de 1 milion de euro in prima jumatate a anului, ceea ce inseamna aproximativ 2.700 de euro obtinuti, in medie, in urma fiecarei nemultumiri incheiate amiabil.
De altfel, 59 de procese din instantele de drept comun s-au incheiat dupa ce consumatorii si bancile, la recomandarea judecatorilor sau din initiativa unei parti, au negociat litigiul in cadrul CSALB, gratuit pentru consumatori, in doar doua saptamani (in medie) si cu ajutorul unui conciliator, specialist in domeniul financiar-bancar. In total, incepand cu 2021, peste 880 de procese s-au incheiat in mod amiabil, in cadrul de dialog oferit de CSALB.
Din totalul cererilor primite pana la finalul primului semestru, 1.458 adresau diverse spete in relatia cu banca (fata de 1.095 in S1 2025), in vreme ce 602 vizau diferite aspecte ale relatiei consumatorilor cu IFN-urile (vs 369 in S1 2025). Cererile adresate IFN-urilor sunt cu 63% mai multe in primele 6 luni din 2026 decat in perioada similara din 2025, iar ponderea acestora in totalul cererilor a crescut de la 25% (S1 2025) la 29% (S1 2026).
Totodata, pana la finalul S1 2026, 202 cereri au fost solutionate direct intre comercianti si consumatori, dupa sesizarea CSALB: 166 de cereri solutionate direct de catre banci si 36 de cereri solutionate amiabil de catre IFN-uri (fata de 91 solutionate de catre banci si 32 de IFN-uri in perioada similara din 2025).
Practic, in comparatie cu anul trecut, numarul cererilor solutionate amiabil de catre banci aproape ca s-a dublat.
Cele mai frecvente spete pe care conciliatorii CSALB le analizeaza sunt cele legate de contractele de creditare. Aproximativ 90% din totalul cererilor se refera la restituiri de sume (comisioane, dobanzi), la diminuarea soldului unui credit (a datoriei totale), diminuarea ratelor lunare ori anularea unor restante, reesalonari / rescadentari / refinantari / renegocieri / reechilibrarea contractelor (inclusiv pentru motive de impreviziune).
In aceeasi sfera a optimizarii costurilor aferente contractelor se regasesc si solicitarile de gasire a unei solutii pentru rezolvarea problemelor (in general), trecerea de la indicele ROBOR la IRCC (inca din perioada pandemiei sunt formulate astfel de cereri), conversia monedei creditului, recalcularea dobanzilor, asumarea unor angajamente de plata si eliminarea anumitor clauze. Sunt primite si cereri de radiere a inregistrarilor din Biroul de Credit, pentru repunerea in graficul de rambursare (pentru cei aflati in executare silita), trecerea la dobanda fixa, renuntarea la proces sau cereri care au ca obiect rezolvarea unor situatii generate de fraudele pe canale bancare.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
14.07.2026, 15:21
ING avertizeaza: 42% din fraudele raportate in prima jumatate a anului 2026 sunt inselatorii...