Zf 24

Romania are cel mai scazut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeana, in timp ce firmele romanesti sunt printre cele mai indatorate. Intelegerea acestui paradox este esentiala in evaluarea finantarii companiilor. Dezvoltarea economiei Romaniei pe baze solide inseamna directii concrete si eficiente de sustinere a canalelor de finantare, ceea ce face imperativa cresterea intermedierii financiare. Fara consolidarea acestui canal, potentialul economiei ramane insuficient valorificat.

Am analizat situatia intermedierii financiare in volumul " Sustenabilitatea financiara - De la deficite la convergenta nominala ", publicat recent in cadrul proiectului Economic @BNR , volum care va fi lansat in curand, prin dezbateri publice organizate de catre BNR. Capitolul VII, dedicat situatiei sistemului financiar-bancar din Romania, evidentiaza transformarea si dezvoltarea infrastructurii noastre financiare in ultimele doua decenii, precum si rolul sau in economie, din perspectiva regionala si europeana.

Intermedierea financiara reprezinta capacitatea sistemului financiar de a mobiliza economisirile si de a le drena catre consum si investitii. Acest proces este esential pentru dezvoltarea pe termen lung a unei economii, bancile fiind actorii financiari consacrati care faciliteaza alocarea resurselor financiare in cadrul economiei.

Dezvoltarea sistemului financiar este o conditie esentiala a dezvoltarii economice, dar nu si suficienta. Cresterea sustenabila a intermedierii financiare inseamna ca oferta de finantare sa fie cat mai bine adaptata nevoilor economiei, iar cererea sa fie eligibila: firme cu grad adecvat de capitalizare, proiecte viabile, guvernanta corporativa si disciplina financiara. In aceasta privinta, educatia financiara contribuie substantial la intelegerea corecta a beneficiilor, riscurilor si costurilor creditarii.

Gradul de intermediere financiara poate fi evaluat prin indicatori care surprind atat amploarea creditarii economiei, cat si dimensiunea sectorului bancar. Unul dintre cei mai utilizati indicatori de intermediere financiara este ponderea in PIB a creditului neguvernamental. Nivelul de 40% din PIB inregistrat Asa cum se poate observa in graficul alaturat, intermedierea financiara din Romania este cea mai scazuta dintre tarile UE, la o distanta considerabila, de peste 10 puncte procentuale din PIB, in raport cu Polonia, urmatoare tara clasata. Insa acest decalaj nu se limiteaza la performantele sistemul bancar: dimensiunea sectorului financiar nebancar este, de asemenea, printre cele mai reduse din Uniunea Europeana.

Insa nivelul redus al intermedierii financiare contrasteaza cu gradul ridicat de indatorare a companiilor. Acest paradox este ilustrat de structura finantarii firmelor. Imprumuturile intra-grup si creditul comercial reprezinta o treime din sursele asimilate finantarii companiilor. Spre deosebire de acestea, imprumuturile de la banci si IFN-uri autohtone totalizeaza mai putin de o zecime si sunt echivalente ca volum cu resursele obtinute de firme din creditarea nerezidenta intra-grup.

Aceasta situatie reflecta, pe de o parte, preferinta firmelor pentru surse alternative de finantare, inclusiv din considerente de cost. Pe de alta parte, este vorba de gradul redus de bancarizare. Pentru o treime dintre firme, activul net este mai mic de jumatate din capitalul social subscris, ceea ce indica deficiente mari de capitalizare.

Majoritatea companiilor nu apeleaza la creditare de la banci sau de la IFN-uri: peste 80% dintre IMM-uri si aproximativ jumatate dintre corporatii nu au solicitat credit in ultimul an, ceea ce ar fi putut sprijini proiecte de investitii fara afectarea activitatii curente. In plus, firmele recurg la amanarea platii facturilor curente fata de furnizori, pentru utilizarea fluxului de numerar din activitatea curenta pentru alte nevoi de finantare (creditul comercial). Aceasta practica de intarziere a platilor expune atat creditorul cat si debitorul la riscuri de gestionare a lichiditatii si de neplata in lant.

Astfel, este esentiala intelegerea corecta a costurilor si riscurilor aferente diferitelor tipuri de finantari. In cazul firmelor care apeleaza frecvent la creditul comercial, aceasta forma de finantare este mai scumpa decat creditul bancar.

Pentru a intelege de ce, putem considera suma facturata drept credit pe care furnizorul il acorda firmei client. Cu rol ilustrativ, putem analiza exemplul des intalnit in Romania al unei facturi cu termen de plata de 60 de zile si o reducere ( discount ) de 2% pentru achitare in cel mult 10 zile. In cazul platii la termen, costul renuntarii la discount , exprimat anualizat - pentru a permite comparatia, este de 15,7%.

Acesta este reperul procentual care trebuie urmarit atunci cand, pentru a beneficia de discount , firma platitoare decide sa apeleze la credit bancar sau la o linie de credit. De regula, dobanda unui astfel de credit este mult mai avantajoasa pentru firma platitoare, indiferent de perioada pentru care este contractat. De exemplu, in ultimii trei ani, dobanda (neta de comisioane) la creditele noi acordate societatilor nefinanciare a fost in medie de 8,6%, cu valori maxime care nu au depasit 9,3%.

In perioada post-pandemie, Romania a fost una dintre cele mai dinamice piete de credit din Europa, cu o rata de crestere medie de circa 10% in ultimii trei ani atat in cazul populatiei, cat si al societatilor nefinanciare, asa cum evidentiaza graficul de mai sus. In Dinamica sustinuta a creditarii din ultimii ani trebuie pusa in legatura si cu natura stimulativa a ratelor reale ale dobanzilor la creditele noi, care influenteaza deciziile de consum si investitii ale gospodariilor si firmelor. Ratele reale ale dobanzilor au exercitat un caracter relativ stimulativ pentru finantarea activitatii economice, dat fiind faptul ca, in contextul inflatiei ridicate, dobanzile nominale nu au fost totusi lipsite de atractivitate pentru obtinerea de noi credite (de consum si investitii).

Vulnerabilitatile structurale ale companiilor nefinanciare reduc capacitatea acestora de a face fata socurilor si ingreuneaza evaluarea riscului de credit si, astfel, accesul la credit. Fata de statele Uniunii Europene, ponderea creditului comercial, ilustrata in graficul adiacent, este cea mai ridicata in Romania, similar Bulgariei si Croatiei.

Problemele de guvernanta corporativa, durata mare de plata a facturilor intre firme, costul evaluarii debitorilor, in special a celor cu dificultati financiare, si eficienta scazuta a procedurii de insolventa, cresc costurile creditarii.

In aceste conditii, doar o pondere redusa a firmelor romanesti primesc, din partea bancilor si a IFN-urilor, intreaga finantare solicitata. Conform Sondajului privind accesul la finantare al companiilor nefinanciare din Romania (iunie 2026), in ultimul an acest procent este sub 20% in cazul IMM-urilor si sub 50% in cazul corporatiilor.

Bancile prefera sa acorde mai putine credite, chiar si in conditiile detinerii de resurse suficiente, daca anticipeaza costuri mai mari de recuperare a creditelor respective. In literatura de specialitate, acest fenomen este denumit rationalizarea creditului, cel mai important studiu fiind cel al economistilor Joseph Stiglitz si Andrew Weiss, Credit Rationing in Markets with Imperfect Information .

In Romania, in special in acesti ani, finantarea economiei este grevata de presiunea semnificativa a efectului de evictiune ( crowding out ) din partea statului, in conditiile unui necesar de finantare publica mult mai mare in ultimii ani. Iar atunci cand statul cheltuie si se imprumuta mai mult, dobanzile cresc iar sectorul privat investeste mai putin. Cererea crescuta de finantare a sectorului bugetar afecteaza atat disponibilitatea finantarii pentru sectorul privat, cat mai ales costul acesteia. In definitiv, mai multi bani pentru stat inseamna mai putini bani pentru economie.

Bancile autohtone si-au majorat constant detinerile de titluri de stat, care au atins in primul trimestru al acestui an circa 230 miliarde lei, de trei ori mai mult fata de acum 10 ani. Titlurile de stat ofera bancilor modalitati mai simple si rapide de plasare a lichiditatilor, dat fiind raportul mult mai favorabil intre randamentul obtinut si riscul asumat, comparativ cu alternativa finantarii companiilor nefinanciare si a populatiei. Acest aspect este evidentiat inclusiv de evolutia raportului credite/depozite in ultimul deceniu, care s-a diminuat de la 86% la finele anului 2015 la 67% in martie 2026.

In ultimii 15 ani, figura alaturata arata cum bancile din Romania si-au majorat considerabil ponderea in total active a expunerilor guvernamentale, de la 17% in anul 2010, la 28% in anul 2025, acesta fiind cel mai ridicat nivel dintre tarile UE. In clasament, urmatoarele pozitii sunt ocupate de sectorul bancar polonez si cel ungar, cu circa 25% si, respectiv, 20% expunere guvernamentala in total active bancare.

Cresterea gradului de intermediere financiara necesita mai mult decat un simplu avans, prin orice mijloace, al volumului creditarii. Pentru ca finantarea sectorului antreprenorial sa genereze beneficii durabile pentru economie, aceasta nu trebuie sa forteze respectarea standardelor prudentiale, pentru a putea fi evitata acumularea de noi vulnerabilitati la nivelul companiilor si in sectorul financiar.

Deosebit de important este si rolul pietei de capital, care detine un potential imens pentru sistemul financiar romanesc, in cresterea accesului la finantare. In ultimii ani, Bursa de Valori a inregistrat cresteri semnificative, reflectand perspectiva pozitiva a investitorilor. Cu toate acestea, Romania ramane la o pondere redusa a capitalizarii bursiere in PIB, de circa 30%, mult sub nivelul din zona Euro, insa comparabil cu statele din regiune. Numarul de companii listate, desi in continua crestere, este inca redus raportat la numarul firmelor active din economie, iar performantele remarcabile sunt legate mai degraba de listarile unor giganti de stat, precum Hidroelectrica, decat de un aflux consistent de companii private care sa fie deschise listarii bursiere.

In acest context, dezvoltarea sustenabila a intermedierii financiare nu poate avea loc fara imbunatatirea disciplinei financiare si a guvernantei corporative sau fara un cadru macroeconomic predictibil, capabil sa sustina increderea economica si investitiile.

Insa materializarea acestui obiectiv esential nu se poate face prin actiuni singulare, ci doar prin eforturi si evolutii conjugate. Companiile sa isi consolideze capitalul si capacitatea de a genera proiecte viabile, sectorul bancar sa sustina finantarea investitiilor mediului antreprenorial, iar statul sa fie ferm si consecvent cu reducerea dezechilibrelor, care sa limiteze presiunea recenta asupra finantarii datoriei publice.

Acestea sunt conditii primordiale prin care cresterea intermedierii financiare devine cureaua de transmisie in angrenajul de sustinere a finantarii economiei, prin investitii productive care sa creeze noi oportunitati de afaceri si locuri de munca. Doar astfel putem reveni, in 2027, in teritoriul unei cresteri economice robuste, atat de necesara!