|
08.04.2026, 00:05 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
¬ Rata anuala a inflatiei a continuat sa se reduca lent in primele doua luni din 2026, ajungand la 9,31% in februarie, de la 9,69% in decembrie 2025. Descresterea a fost determinata in principal de scaderile semnificative de dinamica ale preturilor energiei electrice si gazelor naturale, ce au fost contrabalansate partial ca efect de evolutiile de sens opus de pe segmentele LFO, preturi administrate, produse din tutun si combustibili.
¬ Potrivit actualelor evaluari, rata anuala a inflatiei va creste in intervalul martie-iunie 2026 la valori mai ridicate decat cele previzionate anterior, in principal ca urmare a influentelor anticipate sa decurga din scumpirea combustibililor, pe fondul maririi considerabile a cotatiilor petrolului si gazelor naturale in contextul razboiului din Orientul Mijlociu.
¬ Aceste evolutii se vor suprapune efectelor de baza nefavorabile ce se vor manifesta in T2/2026 pe segmentul energie, precum si efectelor directe tranzitorii exercitate din S2/2025 de expirarea schemei de plafonare a pretului la energia electrica si de majorarea cotelor de TVA si a accizelor, ce urmeaza sa se epuizeze in T3/2026 si sa antreneze astfel o corectie descendenta abrupta a inflatiei anuale.
¬ In acelasi timp, progresul corectiei bugetare initiate in 2025 va intensifica in perspectiva presiunile dezinflationiste ale factorilor fundamentali, indeosebi a celor din partea cererii agregate - cu implicatii favorabile si asupra anticipatiilor inflationiste -, si sa conduca la ajustarea pe mai departe a deficitului de cont curent.
¬ Cele mai recente date si analize indica o usoara redresare a activitatii economice in T1/2026 fata de trimestrul precedent, asociata insa cu o noua scadere a dinamicii anuale a PIB, in conditiile unor evolutii relativ omogene la nivelul componentelor cererii agregate si al sectoarelor majore.
¬ Dinamica anuala a creditului privat si-a stopat trendul descendent amorsat in iunie 2025, inregistrand mici cresteri in primele doua luni din 2026, pana la 6,8% in februarie, de la 6,2% in decembrie 2025, in conditiile in care componenta in lei si-a reaccelerat foarte usor cresterea, iar variatia creditului in valuta si-a accentuat ascensiunea, pe seama evolutiei imprumuturilor companiilor.
¬ Incertitudini pentru inflatie raman asociate masurilor ce vor fi probabil adoptate in viitor in scopul continuarii consolidarii bugetare dincolo de anul 2026 corespunzator Planului bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE si procedurii de deficit excesiv.
¬ Incertitudini si riscuri mari la adresa perspectivei activitatii economice, implicit a evolutiei pe termen mediu a inflatiei, genereaza insa razboiul din Orientul Mijlociu si actuala criza energetica globala, prin efectele potential exercitate, pe mai multe cai, asupra puterii de cumparare a consumatorilor, precum si asupra activitatii si profiturilor firmelor, inclusiv prin afectarea dinamicii economiilor si a inflatiei la nivel european/mondial si a perceptiei de risc fata de regiune, cu impact asupra costurilor de finantare.
¬ In aceasta conjunctura, absorbtia si utilizarea la maximum a fondurilor UE, in principal a celor aferente PNRR, sunt esentiale pentru contrabalansarea partiala a efectelor contractioniste ale consolidarii bugetare si ale conflictului din Orientul Mijlociu, precum si pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranzitiei energetice.
¬ Relevante sunt, de asemenea, deciziile de politica monetara ale BCE si Fed, precum si atitudinea bancilor centrale din regiune.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
08.04.2026, 00:06
Consiliul Concurentei a finalizat etapa de documentare din investigatia privind o presupusa...