×

Accesează
contul existent

Eveniment

Democratia fara teren comun: de ce ne urlam convingerile peste gard, fara sa ne mai auzim

Democratia fara teren comun: de ce ne urlam convingerile peste gard, fara sa ne mai auzim

07.02.2026, 15:20 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

De-a lungul timpului, am ajuns sa port diverse conversatii cu sustinatori ferventi ai unor curente politice populiste sau ai unor figuri precum George Simion si Donald Trump. Desi s-ar putea spune ca au fost "dialoguri in contradictoriu", termenul nu este tocmai corect. Pentru ca o contradictie sa fie fertila, trebuie sa existe un consens minim asupra obiectului discutiei. Putem sa nu fim de acord daca o decizie a fost buna sau rea, dar trebuie sa fim de acord ca faptele care au dus la acea decizie sunt reale.

Problema in aceste dialoguri a fost absenta totala a unui teren comun. Parea ca fiecare dintre noi traieste pe planete diferite, in care se int=mpla lucruri despre care celalalt a auzit doar vag sau afla atunci pentru prima data. Nu era vorba de interpretari diferite, ci de fapte care pentru unii reprezentau certitudini absolute, iar pentru altii nu existau. Unii erau convinsi ca in Londra s-a instaurat deja legea Sharia, altii sustineau cu ardoare ca atacurile asupra Turnurilor Gemene de la 11 septembrie au fost orchestrate din interior de catre CIA si FBI sau ca anumite declaratii ale unor oficiali care faceau valuri pe TikTok - trecute aproape neobservate in presa de orice orientare - sunt, de fapt, mizele centrale ale existentei noastre.

Cu c=t ma lovesc de asta, cu at=t mi se pare mai terifiant. Mai periculos. Mai fara de speranta.

Decenii la r=nd, democratia occidentala s-a bazat pe pluralismul de opinii si de interese. Esenta politicii era gasirea unui consens intre viziuni divergente asupra aceleiasi lumi. Astazi, provocarea este infinit mai complexa: democratia trebuie sa medieze intre realitati paralele. Lumea in care traieste un votant AUR sau SOS arata fundamental diferit de cea a unui votant PNL sau USR. Si nu ma refer aici la realitatea materiala - care, sigur, difera de la rural la urban sau de la om la om - ci la imaginea de ansamblu despre societatea si lumea in care fiecare crede ca traieste. Spre deosebire de televiziunea si presa clasica, ce stabileau agenda deceniilor trecute, astfel inc=t subiectele zilei sa fie aceleasi pentru toti, retelele sociale si algoritmii acestora ne-au fragmentat in bule multiple.

Este ca si cum am sta in aceeasi incapere, dar fiecare ar purta o pereche de ochelari VR diferiti. Sau, daca vreti, e ca si cum un mare oras, sa zicem Bucurestiul, in care azi calatorim dintr-un capat in altul si ne intersectam cu tot felul de oameni, ar fi brusc compartimentat in zeci de mini-cartiere izolate. Fiecare mini-cartier ar avea propria sa presa si propriile stiri, care ar relata doar lucruri negative despre celelalte cartiere sau, foarte adesea, pur si simplu neadevaruri. Locuitorii ar primi doar acele informatii pe care vor sa le auda pentru a-si confirma propriile opinii. Cum credeti ca ar arata lucrurile intr-un astfel de pseudo-oras daca, intr-o buna zi, toti oamenii ar trebui sa ia o decizie care ii priveste pe toti? Cum s-ar putea ajunge la un consens?

Exact asa arata, din ce in ce mai mult, societatea noastra: mini-cartiere despartite de ziduri groase in care nu auzi dec=t ecoul propriei voci, niciodata vocea celuilalt de dupa zid. Ne lipseste numitorul comun - acel punct minimal de la care sa poata porni macar o disputa.

Nu sunt printre cei care considera ca retelele sociale sunt un rau absolut, dar cred ferm ca Maria Ressa, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avea dreptate c=nd avertiza ca retelele sociale lasate nereglementate vor alimenta fascismul global in secolul XXI. "Fara fapte, nu poti avea adevar. Fara adevar, nu poti avea incredere. Fara acestea, nu avem o realitate impartasita, nu exista democratie", afirma Ressa.

Inca din antichitate, premisa democratiei este agora - acel spatiu comun in care ne int=lnim si dezbatem. Fara acest loc comun, nu exista deliberare, ci doar conglomerate de indivizi furiosi si suspiciosi; un Turn Babel in care ne intersectam, dar nu ne putem intelege. Intr-o astfel de lume, pare ca doar o "m=na forte" mai poate tine situatia sub control. Este cadrul ideal pentru instaurarea autoritarismului si a fascismului. Tragedia este ca multi nici nu ne dam seama de cele ce se int=mpla, pentru ca tot ce auzim este ecoul propriei voci si tot ce vedem este realitatea semi-fictiva pe care ne-o livreaza algoritmii.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare