|
02.04.2026, 17:58 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
AHK Romania, Camera de Comert si Industrie Romano-Germana avertizeaza ca discutiile despre plafonari de preturi in diverse sectoare aduc incertitudine pe piata si descurajeaza investitiile, intr-un moment in care economia are nevoie de capital privat pentru a corecta dezechilibrele bugetare. Comunicatul vine pe fondul unui istoric deja bogat de semnale negative transmise investitorilor: de la impozitul minim pe cifra de afaceri, introdus in 2024 si eliminat abia gradual dar tot fara predictibilitate, pana la arieratele pe care statul le are fata de companiile din sectorul energetic, in urma plafonarilor de preturi anterioare.
AHK Romania recunoaste, in comunicatul transmis, ca Romania pastreaza atuuri semnificative: "avantajul amplasamentului investitional, apartenenta la UE, disponibilitatea personalului calificat, costurile mai avantajoase comparativ cu Europa de Vest, cresterea continua a puterii de cumparare si potentialul de dezvoltare al economiei, care include crearea unor noi lanturi valorice in industria de aparare". Cu toate acestea, organizatia avertizeaza ca "exista in prezent obstacole mari in formularea unor recomandari clare de investitii in sectoarele afectate".
Problema centrala identificata de AHK Romania este legata de platile pe care statul trebuie sa le faca si pe care le intarzie, chiar si atunci cand fondurile sunt disponibile, inclusiv cele europene. Exemplul cel mai elocvent vine din sectorul energetic, unde "exista de mai mult timp arierate semnificative, care trebuie rambursate companiilor, ca urmare a plafonarilor de pret introduse anterior". Cu alte cuvinte, statul nu si-a platit inca facturile din interventia anterioara si discuta deja o noua runda de plafonari.
Comunicatul AHK vine intr-un context mai larg, in care investitorii straini au fost supusi in ultimii ani unui sir de masuri care le-au erodat increderea in predictibilitatea cadrului de afaceri din Romania. Cel mai semnificativ episod a fost introducerea, in 2024, a impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de 1%, care taxa companiile cu venituri de peste 50 de milioane de euro pe venituri, nu pe profit, penalizand exact investitiile noi si companiile aflate in perioade de crestere. Camera Romano-Germana a fost printre cele mai vocale organizatii care au criticat IMCA, iar la inceputul acestui an, Volker Raffel, presedintele AHK Romania, a declarat pentru ZF ca "asteptarea mediului de afaceri a fost ca acest impozit sa fie eliminat fara o perioada de tranzitie". IMCA a fost redus la 0,5% pentru 2026 si va fi eliminat complet din 2027, insa semnalul transmis investitorilor a ramas: Romania poate introduce peste noapte taxe care lovesc in business si forteaza companiile sa reduca investitiile si sa nu creasca productia, timp in care PIB-ul este afectat exact de masurile luate de cei de la Palatul Victoria.
Tot in cadrul unui interviu acordat ZF in luna martie, Sebastian Metz, directorul general al AHK Romania, a sintetizat dilema: "Romania avea profilul unei tari low-cost. Acum nu mai este low-cost, dar nu este nici high-cost - este undeva la mijloc". Transformarea s-a produs prin investitii private constante, dar cadrul de reglementare nu a tinut pasul, iar dialogul pe sectoare-cheie se reseteaza la fiecare schimbare politica.
La capitolul capacitate administrativa, AHK Romania semnaleaza probleme structurale: "capacitatile administrative pentru procesarea rapida a cererilor de finantare raman in multe cazuri limitate, ceea ce afecteaza domenii precum agricultura, constructiile, energia, sanatatea si altele". Organizatia apreciaza eforturile actualului guvern de a imbunatati situatia, dar solicita "progrese suplimentare".
Camera Romano-Germana avertizeaza, de altfel, ca investitiile sunt deja in scadere, "ceea ce incetineste cresterea economica si ingreuneaza corectarea dezechilibrelor bugetare", subliniind ca "problemele bugetare pot fi solutionate sustenabil doar pe baza unei economii in crestere". Este un argument pe care mediul de afaceri l-a repetat si in contextul dezbaterilor privind IMCA: taxele pe cifra de afaceri si plafonarile de preturi pot aduce venituri pe termen scurt, dar descurajeaza investitiile care genereaza crestere economica si, implicit, venituri fiscale pe termen lung.
"Prin urmare, solicitam tuturor factorilor de decizie sa aplice interventiile in piata cu maxima prudenta si sa le discute in prealabil cu mediul privat", se arata in comunicatul AHK Romania. AHK Romania numara peste 700 de companii membre si este reprezentanta oficiala a economiei germane in Romania, functionand din 2002. Investitorii germani sunt printre cei mai mari angajatori privati din Romania, cu prezente semnificative in industria auto (Continental, Bosch, Schaeffler), retail (Kaufland, Lidl), industrie (Siemens Energy) si servicii.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
02.04.2026, 17:58