×

Accesează contul My Orange

Banci si asigurari

Erste, actionarul majoritar al BCR, raporteaza venituri operationale de 12 mld. euro la 9 luni din...

Erste, actionarul majoritar al BCR, raporteaza venituri operationale de 12 mld. euro la 9 luni din 2026, plus 40% an/an, si profit net de 3,1 mld. euro, plus 20,6%. Veniturile nete din dobanzi au urcat cu 43%, la 8,3 mld. euro, iar activele au ajuns la 462,5 mld. euro

30.10.2026, 09:43 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, ale carui actiuni se tranzactioneaza si la Bursa de Valori Bucuresti, a raportat pentru primele noua luni din 2026 venituri operationale de 12 mld. euro, in crestere cu 40,1% fata de perioada similara a anului trecut, si un profit net atribuibil actionarilor societatii-mama de 3,1 mld. euro, in crestere cu 20,6% an/an, potrivit raportului financiar publicat vineri de grup.

Veniturile nete din dobanzi, principala sursa de venit a grupului bancar, au crescut cu 43,4%, pana la 8,26 mld. euro, de la 5,76 mld. euro in primele noua luni din 2025, evolutie sustinuta atat de cresterea creditarii pe principalele piete din Europa Centrala si de Est, cat si de integrarea operatiunilor bancare din Polonia.

La finalul lunii septembrie 2026, activele totale ale Erste Group au ajuns la 462,5 mld. euro, in crestere cu 25,5% fata de nivelul de 368,6 mld. euro inregistrat la sfarsitul anului trecut.

Expansiunea grupului a fost influentata semnificativ de consolidarea Erste Bank Polska, incepand cu 9 ianuarie 2026, care a devenit a opta piata principala de activitate, alaturi de Austria, Cehia, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia si Serbia.

Operatiunile din Polonia au contribuit cu aproximativ 2,7 mld. euro la veniturile operationale consolidate ale grupului in primele noua luni din 2026 si cu aproape 2,1 mld. euro la veniturile nete din dobanzi.

Excluzand contributia subsidiarei poloneze, veniturile nete din dobanzi ale Erste au crescut cu aproximativ 7%, iar cele din taxe si comisioane cu aproape 10%, potrivit conducerii grupului.

Veniturile nete din taxe si comisioane au urcat la nivel consolidat cu 24%, de la 2,34 mld. euro la 2,9 mld. euro, evolutie sustinuta de activitatea din administrarea activelor, serviciile de plati, tranzactiile cu instrumente financiare si brokerajul in asigurari.

In acelasi timp, rezultatul operational a crescut cu 49,1%, pana la 6,74 mld. euro, comparativ cu 4,52 mld. euro in perioada ianuarie-septembrie 2025.

Raportul cost/venit s-a imbunatatit de la 47,4% in primele noua luni din 2025 la 44% in perioada similara din 2026, in conditiile in care veniturile operationale au crescut intr-un ritm superior cheltuielilor.

Portofoliul de credite nete acordate clientilor de Erste Group a crescut cu 23,9% fata de finalul anului 2025, ajungand la 287,4 mld. euro la 30 septembrie 2026, comparativ cu 232 mld. euro in decembrie anul trecut.

Pe partea de finantare, depozitele atrase de la clienti au crescut cu 28,1%, pana la 324,1 mld. euro, de la 253 mld. euro la sfarsitul anului trecut. Operatiunile din Polonia au contribuit cu aproape 60 mld. euro la portofoliul total de depozite.

In ceea ce priveste calitatea portofoliului, rata creditelor neperformante (NPL) a scazut usor, de la 2,4% la finalul anului 2025 la 2,3% in septembrie 2026.

Pe fondul rezultatelor din primele trei trimestre, conducerea Erste Group a revizuit in crestere estimarile financiare pentru intregul an 2026.

Grupul anticipeaza venituri nete din dobanzi de peste 11 mld. euro, venituri din taxe si comisioane de aproximativ 4 mld. euro si un profit net raportat de peste 4 mld. euro.

Totodata, Erste estimeaza ca portofoliul de credite nete acordate clientilor va depasi 290 mld. euro pana la sfarsitul anului, iar raportul cost/venit va cobori sub 45%, inclusiv cu impactul costurilor de integrare din Polonia.

Erste Group este prezent pe opt piete principale din Europa Centrala si de Est, inclusiv in Romania prin Banca Comerciala Romana (BCR). Actiunile grupului sunt listate la bursele din Viena, Praga si Bucuresti.

La finalul lunii septembrie, grupul avea aproximativ 55.000 de angajati, fata de 45.700 la sfarsitul anului 2025, evolutie influentata in principal de includerea celor aproape 10.000 de angajati ai subsidiarei din Polonia.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare