Zf 24

Am tot spus-o si o voi repeta pana problema va fi rezolvata: cea mai severa constrangere a economiei romanesti este, de foarte departe, deficitul bugetar. Am trecut de la o datorie publica de sub 12% din PIB in 2006, anul dinainte de intrarea in UE, la 60% din PIB in prezent - o dinamica infricosatoare, care a atins apogeul in 2024, an fara crize sau evenimente exceptionale, cand deficitul unui singur an a ajuns la un neverosimil 9,3% din PIB.

Dupa instalarea guvernului Bolojan a fost demarat un program pe 7 ani de revenire a deficitului bugetar in limitele prevazute de Tratatul de la Maastricht, adica nu mai mult de 3% din PIB. Misiunea de indeplinit este deosebit de dificila, intrucat se vor manifesta, concomitent, numeroase evolutii opuse inevitabile, printre care cele mai dificile vor fi cresterea platilor pentru dobanzile aferente datoriei publice (ce vor ajunge, in acest an, la peste 60 miliarde de lei, adica 3% din PIB si vor creste an de an!) si majorarea cheltuielilor militare, de la sub 2% din PIB in anii anteriori, la 5% din PIB in cativa ani de acum inainte. Nici factorul demografic nu ne ajuta: in urmatorii 5-7 ani vor iesi la pensie generatiile, numeroase, cunoscute sub numele de "decretei"; adica, vom avea o piata a muncii mai restransa, care va plati pensii unui numar mai mare de pensionari.

Situatia a fost si este pe muchie de cutit. Nu avem decat o singura solutie: sa tinem cu dintii de programul de diminuare a deficitului asumat de guvern si aprobat de parlament, program care a fost agreat si cu Comisia Europeana. Nu este placut, este cu mult mai confortabil sa traim pe datorie, pe seama deficitelor care se tot acumuleaza, nu? Ei bine, nu! Din 2017 incoace am tot inregistrat deficite ce au aratat doar un lucru: iresponsabilitatea guvernantilor din aceasta perioada. A venit momentul notei de plata pentru bunastare pe datorie. Pentru ca nu a fost inventat inca mecanismul prin care o tara sa traiasca la nesfarsit mai bine decat reuseste sa produca.

De ce ne costa mai scump datoria?

Cifrele legate de deficitul bugetar si datoria publica sunt pentru mine, ca macroeconomist, la fel de semnificative ca rezultatele analizelor medicale ale unui pacient pentru un medic. Sunt pregatit sa inteleg ca marea majoritate a oamenilor nu au cunostintele care sa ii ajute sa realizeze ce grav este sa ai un deficit care reprezinta cam o treime din veniturile bugetare ale unui an, asa cum putini din noi stiu cat ar fi bine sa fie acidul uric in sange. Cand mergem la doctor, insa, rezultatele analizelor noastre sunt comparate cu nivelurile considerate normale, asa ca stim imediat ca un parametru sau altul este in afara plajei aferente omului sanatos - chiar daca, desigur, semnificatia abaterilor ne scapa celor mai multi dintre noi, profanii.

Indicatorii macroeconomici nu se bucura, nici pe departe, de tabele ale valorilor recomandate recunoscute de breasla specialistilor in domeniu. Revenind la deficitul bugetar, nu doar valoarea absoluta, de peste 9% din PIB, conteaza, ci si cat reprezinta ea din totalul veniturilor, fiscale sau totale, ale statului si, mult mai important, cu ce dobanzi se poate imprumuta statul pentru a acoperi deficitul respectiv. Daca luam toti acesti parametri impreuna, vedem ca dobanzile platite de Romania pentru o datorie de 60% din PIB, sunt mai mari decat cele platite de Franta, pentru o datorie de peste 120% din PIB.

Motivele pentru aceasta stare de lucruri sunt destul de numeroase. Ele tin, desigur, de capacitatea de a produce a economiei, de adancimea pietei financiare, de nivelul rating-ului de tara. Un aspect mult prea putin discutat, probabil pentru ca nu prea ne convine, este cel al credibilitatii: de cate ori autoritatile unei tari au facut exact ce s-au angajat sa faca si de cate ori au gasit scuze ca sa nu faca? Or, aici, tara noastra nu are deloc o istorie care sa o avantajeze. Da, am achitat datoria externa, nu am (prea) avut sincope ale platilor (cea mai recenta a fost in 1982, cand am inregistrat un "default", adica nu am achitat la scadenta datorii ale statului), dar programele de restructurare economica la care s-au angajat autoritatile au fost arareori duse la bun sfarsit, asa cum ne angajasem.

Nu stiu daca isi mai aminteste cineva, dar in 2010 parlamentul a adoptat Legea responsabilitatii fiscal-bugetare (nr. 69/16 aprilie 2010), care prevede masuri judicioase, aliniate standardelor internationale, pentru a evita derapajele fiscale, inclusiv din cauze electorale. Un spatiu amplu al legii este dedicat respectarii limitelor maxime ale cheltuielilor de personal. Este infiintat Consiliul fiscal, "o autoritate independenta, compusa din 5 membri cu experienta in domeniul politicilor macroeconomice si bugetare, care va sprijini activitatea Guvernului si a Parlamentului in cadrul procesului de elaborare si derulare a politicilor fiscal-bugetare, pentru a asigura calitatea prognozelor macroeconomice care stau la baza proiectiilor bugetare si a politicilor fiscal-bugetare pe termen mediu si lung. Membrii Consiliului fiscal isi exercita mandatul potrivit legii si nu vor solicita sau primi instructiuni de la autoritatile publice ori de la orice alta institutie sau autoritate."

Consiliul fiscal exista si isi face datoria de "a sprijini activitatea guvernului si parlamentului". Rapoartele acestuia sunt publice si realizate cu profesionalism. Ma tem insa ca, dincolo de asta, legea este o minunata si perfect inutila insiruire de dorinte pioase. Modificarea cheltuielilor bugetare, bunaoara, nu se face niciodata cu prevederea surselor de acoperire, asa cum cere expres legea. Cand alesii poporului stabilesc, cu entuziasm, majorarea cu o bagatela de 40% a pensiilor, gata, nicio alta justificare nu mai este necesara, nicio analiza de impact, si cu atat mai putin identifficarea surselor de acoperire! Imi amintesc cand, la una dintre majorarile de pensii cu mult dincolo de cat puteau duce incasarile bugetare, deoarece deficitul era deja dincolo de pragul de 3%, cum un politician de la guvernare declara, cu totala liniste si in dispret suveran al legii si al realitatii: "avem prevazute fondurile necesare, sunt bani!" Sigur ca sunt, ne imprumutam si sunt cati bani vrem!

Cel mai recent caz: in 2023, cand deficitul bugetar a depasit 7% din PIB, guvernul si-a asumat o reducere pana la 5% in anul urmator; rezultatul a fost un deficit de peste 9% din PIB, explicat in parte prin faptul ca guvernul a descoperit cum sa creasca deficitul fara sa ceara aprobarea parlamentului: tocand zeci de miliarde de lei din fondul de rezerva - cel constituit doar pentru cazuri exceptionale; desigur, alegerile pot, la o adica, sa fie asimilate calamitatilor naturale, ceea ce justifica utilizarea "la liber" a fondului de rezerva, nu?

Din pacate, pietele financiare inteleg mai putin "creativitatea" unor guverne si, fara pic de simt al umorului, adauga tot mai multe puncte de baza (un punct de baza este 1% dintr-un punct procentual) la riscul de tara, pe masura ce dezmatul bugetar devine tot mai irational. Asa am ajuns sa platim cele mai inalte dobanzi dintre tarile cu rating "recomandat investitiilor" din Europa (impartind podiumul cu Ungaria, tara care are un acces foarte limitat la fonduri europene si are rezultate macroeconomice deplorabile de multi ani), desi eram, inca, sub pragul celor 60% din PIB datorie bugetara totala. Acum am rezolvat-o si pe asta! Am trecut si de acest prag!

E bine, dar... nu e bine!

Primele 7 luni de aplicare a programului guvernului au fost incurajatoare. Deficitul bugetar de la finele anului 2025, inca foarte ridicat, de 7,7% din PIB (pe baza platilor efective) este, totusi, mai mic decat angajamentul guvernului, de 8,4% din PIB. Prima luna din acest an a adus un mic excedent, fata de deficitul foarte mare din ianuarie 2025 (de notat: in ambele situatii, bugetul pentru anul respectiv nu fusese adoptat, deci cheltuielile au fost oarecum reduse, dar cu rezultate foarte diferite intre cei doi ani). Altfel spus, avem un inceput de a ne tine de promisiune, ceea ce nu ni s-a mai intamplat de ceva ani.

Asta este o veste foarte buna. "Analizele" economiei se imbunatatesc semnificativ - iar pietele financiare au reactionat pozitiv, reducand dobanzile la care ne putem imprumuta. Desigur, oamenii obisnuiti, fara pregatire de specialitate, pot sa inteleaga in mai mica masura cu cat s-au ameliorat "analizele". M-as fi asteptat totusi ca, macar oamenii de specialitate, sa "citeasca" obiectiv aceste analize, sa cada de acord ca suntem pe o cale incurajatoare.

Nici vorba! Social media, presa scrisa, televiziunile - toate canta prohodul economiei, pentru ca sunt cateva luni de cand consumul scade, ceea ce este suficient pentru unii pentru a decreta decesul sperantelor de mai bine. Nu putini sunt politicienii care repeta, la unison, aceeasi melodie de "titanic", iar ei ofera si solutia infailibila: amanam "putin" strangerea curelei, ca n-o fi foc! Ca, nu-i asa, se apropie alegerile, iar "ceilalti" nu trebuie sa primeasca munitie chiar de la ai nostri... Mai dramatic mi se pare ca stau lucrurile cand la corul bocitoarelor se adauga si economisti care ar trebui sa inteleaga cum stau lururile si, cel putin, sa se abtina de la comentarii naucitoare. Nu, nu se intampla asa: opinia publica este bombardata din toate directiile cu predictii apocaliptice, insotite de aceleasi sfaturi: ne-am angajat sa facem ceva? Ei, lasa, ca n-o fi foc daca mai amanam putin...

Toti acestia poate chiar cred sincer in ceea ce sustin ori se fac ca nu inteleg ca problema cea mai grava este deficitul bugetar. Ca, daca nu facem tot ce este prevazut in programul guvernamental aprobat de parlament, iar deficitul va depasi, din nou, nivelul tinta pentru acest an, atunci efectele pot fi dincolo de grave: pietele pot, pur si simplu, sa se inchida pentru tara noastra, asa cum au fost inchise in primii ani de dupa caderea regimului comunist, din motive care nu fac obiectul acestor insemnari. Daca in acest moment pietele ne-ar intoarce spatele, pentru ca noi iar nu ne tinem de cuvant, efectele ar fi devastatoare si de lunga durata. (Am abordat aceasta chestiune intr-un recent articol, intitulat "Nu mai avem simtul pericolului?")

Deocamdata, cum am mai spus, rezultatele sunt incurajatoare. Dar, in loc sa vedem partea plina a paharului, opinia publica este zilnic hranita cu predictii apocaliptice, care nu au vreo legatura cu realitatea, dar mai conteaza acest amanunt? Nu e de mirare ca sondajele de opinie dau cifre cu totul alarmante in dreptul intrebarii daca Romania merge in directia buna sau nu.

Eu incerc sa fac nota discordanta de la acest cor. De cand am vazut programul guvernamental am afirmat ca este un program bun, ca aplicarea lui va aduce in final reluarea cresterii sanatoase. Pana acum, as zice ca am avut ceva dreptate: masurile efectiv aplicate dau rezultate, asa cum intarzierile din unele domenii-cheie, cum ar fi reducerea cheltuielilor administratiei publice, risca sa deraieze un program judicios. Sunt de parere si ca nu se putea incepe altfel decat prin majorarea TVA si a accizelor la carburanti, asa cum cred ca intarzierea in reducerea cheltuielilor in sectorul public si a pierderilor din intreprinderile cu capital de stat sunt deosebit de primejdioase pentru coerenta intregului program.

Criticile pentru unele (inevitabile) efecte nefavorabile ale programului de reducere a deficitului bugetar par sa nu se mai opreasca, desi autorii acestor critici nu ofera vreodata o solutie rationala, aplicabila, care sa aduca acelasi rezultat cu efecte adverse mai putin sesizabile. Dar, parca mai grave decat aceaste abordari nerezonabile, sunt nesfarsitele propuneri de a... o lasa mai moale cu programul, ca doare si, desigur, era mai bine inainte. De la sindicatele din invatamant, care cer, nici mai mult, nici mai putin, decat revenirea la vechile norme didactice, la o nesfarsita lista de propuneri de a mai mari un pic cheltuielile bugetare, concomitant, desigur, cu reducerea unor venituri ale statului - toate cauta justificari cat mai bine simtite pentru a se reveni, intr-o forma sau alta, la risipa de cheltuieli si reducerea veniturilor statului.

Or, asta inseamna, mai intai, reducerea mai lenta a deficitului public si, ca urmare, un stoc al datoriei publice mai ridicat - cu dobanzile aferente. La care s-ar adauga puncte de baza pentru riscul perceput mai ridicat, pe buna dreptate. Adica, mai multa durere, resimtita mai mult de intreaga societate. Nu am socotit aici situatia extrema a incapacitatii de a ne mai imprumuta, daca derapajul fiscal este mai insemnat.

O chestiune spinoasa: pretul carburantului

Din prea lunga lista a domeniilor care ar fi "indreptatite" la cheltuieli mai mari ale statului sau la venituri mai mici am sa ma refer aici la un singur articol, foarte important, nu este vreo indoiala, dar al carui tratament de favoare ar face cu mult mai mult rau decat bine: carburantul auto. Razboiul din Iran a aruncat in aer piata hidrocarburilor; pretul petrolului si al gazului lichefiat s-a dublat in cateva saptamani, iar prelungirea conflictului ar putea impinge preturile cu mult mai sus decat sunt ele astazi. Desigur, implicatiile acestor evolutii sunt severe: numeroase produse si servicii se vor scumpi, ceea ce va impinge in sus ratele inflatiei si, mai mult ca sigur, va duce la reducerea cresterii economice. Agricultura ar avea, probabil, mai mult de suferit, intrucat lucrarile agricole si irigatiile sunt afectate serios de pretul energiei, iar ingrasamintele s-ar scumpi foarte mult, de asemenea; datorita problemelor probabile de cash flow, fermierii ar putea intarzia unele lucrari, ceea ce ar putea duce si la diminuarea productiei. In prezent, unii analisti avertizeaza asupra riscurilor unei perioade de stagflatie, ca in cazul primului soc petrolier, din 1973. (Personal, nu cred asa ceva: atunci criza nu a fost datorata numai cresterii de 4 ori a pretului petrolului, ci si politicilor inadecvate ale guvernelor occidentale.)

Aici suntem. Numeroase tari au adoptat deja masuri de limitare a impactului cresterii pretului petrolului, fie prin reduceri temporare de taxe sau prin subventii la pompa, fie prin ajutoare tintite pentru transportatori si gospodarii vulnerabile. Guvernul Romaniei a anuntat si el o serie de masuri, cum ar fi limitarea adaosului comercial la vanzarea de carburant, dar s-a ferit sa promita reduceri, fie si temporare, de accize sau alte taxe. De ce? Simplu: platim pentru dezastrul bugetar din anii anteriori! Este perfect rational sa ai un fond de rezerva la buget. Dar cand il faci praf prin incalcarea flagranta a regulilor in materie fiscala, vine un moment in care iresponsabilitatea se plateste. Acel moment a venit! Astept acum ca cei responsabili pentru acest dezastru sa arate cu degetul catre guvernul actual, pus in imposibilitate de a ajuta prea mult pe consumatorii afectati de pretul in crestere al carburantilor. Ca asa e in politica: cine striga mai tare, ala are dreptate, nu?

Este adevarat ca peste jumatate din pretul la pompa este impozit. Asa este peste tot in Europa. Benzina de la noi o fi mai scumpa decat cea din Bulgaria, dar e mai ieftina decat in marea majoritate a celorlalte state ale UE. Pe aceste impozite se bazeaza bugetul - adica cel care ar trebui sa ajunga la un deficit de 6,2% din PIB in acest an. Ce alegem? Sa reducem impozitul pe carburant sau sa tinem cu dintii de obiectivul reducerii deficitului bugetar? Ma tem ca a doua optiune este singura rationala. Cred ca posesorii de autovehicule ar putea experimenta pentru scurt timp transportul in comun, si asa marile orase sunt sufocate de traficul rutier, asta daca majorarea cu 50-100 de lei a costului unui plin de carburant este considerata prea mare. Iar daca se va intampla ca, urmare a crizei, sa continue cresterea pretului la hidrocarburi pe plan mondial, cred ca guvernul va adopta masuri tintite, care sa ii protejeze, fie si partial, pe agricultori si pe transportatori.

Nu ma astept sa imi creasca popularitatea dupa asemenea comentarii. Ceea ce inteleg eu, poate mai bine decat multi altii, este ca anul acesta vom plati peste 60 miliarde de lei doar dobanzi la datoria publica. Daca tinem cu dintii de a folosi doar autoturismul pentru orice drum, la costuri "acceptabile", aceste dobanzi vor creste pana intr-atat, incat nu vom mai avea resurse decat pentru a le plati. Iar costurile "acceptabile" vor ramane doar o amintire.