×

Accesează
contul existent

Business international

Europa de Est si-a ales un viitor nuclear

Europa de Est si-a ales un viitor nuclear

24.02.2026, 23:43 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Energia nucleara pur si simplu renaste in Europa de Est. Tarile care au deja centrale atomice - Romania, Ungaria, Bulgaria, Cehia si Slovacia - isi construiesc toate reactoare noi sau au planuri in acest sens, in timp ce statele lipsite pana acum de industrie nucleara, cum sunt Polonia si Serbia, intentioneaza sa intre in rand cu lumea.

In decembrie anul trecut, guvernul Poloniei a lansat proiectul construirii primei centrale nucleare a tarii. Polonia este singurul stat din aceasta parte a Uniunii Europene care inca nu produce energie nucleara. Mai avea nevoie doar de aprobare din partea Comisiei Europene pentru ajutoare de stat, iar aceasta a venit. Tehnologia reactoarelor va fi americana. O mare dezbatere are loc in jurul ideei ca proiectul ar trebui sa aiba un "continut" polonez cat mai mare.

In Ungaria, guvernul vrea sa extinda centrala nucleara existenta, cea de la Paks, prin adaugarea a doua noi reactoare. Tehnologia lor va fi ruseasca si finantarea ar trebui sa vina in cea mai mare parte din Rusia. Desi proiectul Paks II a prins contur in urma cu mai bine de un deceniu, printr-un acord interguvernamental intre Ungaria si Rusia semnat in prezenta premierului maghiar Viktor Orban si al presedintelui rus Vladimir Putin, primul pas concret in vederea construirii a fost facut abia anul acesta. Primele betoane au fost turnate oficial la inceputul lunii februarie.

In Bulgaria, autoritatile se pregatesc sa notifice Comisia Europeana in legatura cu un ajutor de stat pentru construirea a doua noi reactoare, 7 si 8, la centrala nucleara de la Kozlodui, una dintre cele mai vechi din regiune. Tehnologia reactoarelor va fi americana, la fel si o parte din finantare.

Cea mai veche centrala nucleara din Europa Centrala si de Est este cea de la Bohunice, din Slovacia. Aceasta tara are doua centrale nucleare care contribuie cu 60-80% la productia de electricitate. Guvernul a stabilit anul trecut cu SUA sa se construiasca inca un reactor, cu tehnologie americana, si anul acesta a semnat un acord de cooperare pentru energie nucleara cu Washingtonul. Reactorul american va fi cel mai mare dintre cele in functiune in Slovacia. Serbia nu are in prezent niciun reactor nuclear, dar guvernul condus de presedintele Aleksandar Vucic a decis ca tara are nevoie de energie nucleara din cauza cresterii consumului de electricitate si in contextul problemelor pe care le creeaza dependenta de energia ruseasca.

Anul trecut, autoritatile discutau cu compania rusa Rosatom despre construirea primei centrale atomice sarbe. Contacte pentru cooperare au fost stabilite si cu China, Franta, Slovenia, Coreea de Sud si SUA. Serbia, desi este considerata aliata a Rusiei, mai ales datorita dependentei de gazele rusesti, nu are o loialitate batuta in cuie, osciland in functie de interese. Vucic a fost ministru al propagandei pentru dictatorul iugoslav Slobodan Milosevic.

Mai multe detalii pe www.zf.ro

Recent, presa rusa a scris ca Rosatom este pregatita sa coopereze cu Serbia pentru construirea primei centrale nucleare. Oficiali ai ambelor parti s-au intalnit luna aceasta la Belgrad pentru a discuta aceasta posibilitate, iar rusii s-au oferit sa implice companiile sarbe in proiectele internationale ale Rostaom. In stadiul in care sunt in prezent, planurile guvernului sarb prevad ca tara va avea functional primul reactor in 2040.

Cehia isi mareste deja flota de reactoare nucleare prin construirea unei noi centrale, cu doua unitati. Lupta pentru proiect s-a dus intre KHNP din Coreea de Sud si EDF din Franta. Au castigat sud-coreeni. Noua centrala ar trebui sa devina operationala in a doua jumatate a anilor 2030. Planurile nucleare cehe au ca scop ca pana in 2050 reactoarele sa produca pana la 60% din electricitatea tarii, care in prezent cauta solutii pentru inlocuirea carbunelui ca sursa de energie.

Acesta este contextul regional in care Romania investeste miliarde de euro in finalizarea pana in 2030 a reactoarelor 3 si 4 ale centralei nucleare de la Cernavoda. Specific Romaniei este ca are experienta cu tehnologia occidentala. Reactoarele de la Cernavoda nu sunt rusesti, cum sunt cele vechi ale celorlalte state est-europene, ci canadiene.

Contextul economic este cel in care odata cu dezvoltarea economiei creste si consumul de electricitate, mai ales daca o tara intentioneaza sa tina pasul cu vremurile si sa participe in cursa pentru inteligenta artificiala si centre de date. Aceste tehnologii sunt mari consumatoare de energie.

De asemenea, energia nucleara ofera o independenta energetica mai mare decat, spre exemplu, gazele naturale importate. Cat de toxica a fost dependenta de gazele ruse o arata valul de inflatie care a lovit Europa cand Rusia a invadat Ucraina. In prezent, doar cateva state din UE mai importa gaze rusesti, in special Ungaria. Insa tendinta este de crearea unei noi dependente, de importurile de gaze naturale lichefiate din SUA, un partener instabil al UE.

In Uniune, in 2024 reactoarele nucleare produceau 24% din electricitate. In proiectele nucleare noi, in special in cele din Europa de Est, se observa aparitia unei alte noi dependente, de tehnologia americana. Westinghouse, gigant din SUA, este numele cel mai des intalnit ca furnizor de reactoare. De asemenea, o alta tendinta este adoptarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni. In acest domeniu, Cehia a ales o companie britanica, Rolls-Royce. Serbia a primit propuneri de la Rosatom. Altfel, tot tehnologia americana prevaleaza.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare