|
Accesează
contul existent
21.05.2026, 11:51 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Investitiile straine directe (ISD) in Europa au scazut in 2025 cu 7% ca volum si raman mult sub nivelurile din perioada de varf, marcand o etapa de incetinire si transformare a peisajului investitional, pe fondul cresterii economice moderate, al costurilor ridicate ale energiei, incertitudinii geopolitice si accesului mai dificil la finantare, arata o analiza EY.
In acest context, evolutia Romaniei, cu o crestere de 16% a numarului de proiecte si de 39% a locurilor de munca generate indica o consolidare a pozitiei in regiune. Ponderea ridicata a proiectelor de extindere si revenirea intrarilor de ISD la 8,1 miliarde euro sugereaza ca investitorii existenti isi reafirma angajamentele pe termen lung.
" Mentinerea acestui trend va depinde de capacitatea de a asigura predictibilitate, stabilitate politica si coerenta in politicile publice, intr-un context in care indicatorii din prima parte a anului 2026 arata o crestere a atractivitatii Romaniei, pe baza datelor M&A, in timp ce perspectiva aderarii la OCDE ar putea creste si mai mult potentialul atragerii de ISD", a comentat Bogdan Ion, Country Manging Partner EY Romania si Moldova,
In 2025, Romania s-a clasat pe locul 11 in Europa si a atras 109 proiecte de investitii straine directe, in crestere cu 16% fata de anul anterior. In acelasi timp, numarul locurilor de munca create a crescut cu 39%, ajungand la 5.710, ceea ce indica o reluare a investitiilor cu impact in economie.
Un element definitoriu al acestei evolutii este schimbarea structurii investitiilor. Proiectele de extindere au devenit dominante, depasind proiectele noi. Numarul proiectelor de extindere a crescut de la 31 in 2024, la 60 in 2025, o crestere de 94%, semnaland o consolidare a increderii investitorilor deja prezenti pe piata, care aleg sa isi dezvolte operatiunile existente.
La nivel regional, Romania isi consolideaza pozitia in Europa Centrala si de Est, situandu-se intre Polonia, care conduce prin amploare, cu 285 de proiecte in 2025 (+10%), si Ungaria, care atrage un numar mai redus de proiecte (73, -9%), dar de dimensiuni mai mari si cu un impact semnificativ asupra ocuparii fortei de munca.
Analiza EY arata ca Romania se diferentiaza printr-o crestere mai echilibrata, distribuita pe mai multe sectoare, ceea ce reduce dependenta de ciclurile unui singur domeniu. Din cele 109 proiecte ISD anuntate in 2025, sectorul Utilaje si Echipamente a ramas cel mai mare, cu 17 proiecte (16% din total), urmat de Software si servicii IT, cu 14 proiecte (13%), Transport si logistica, cu 13 proiecte (12%), respectiv sectoarele Producatori si furnizori de transport si Agroalimentar, fiecare cu cate 12 proiecte (11%).
In ansamblu, acest mix indica un rol in crestere al Romaniei atat ca baza de productie, cat si ca platforma pentru operatiuni regionale si pentru integrarea in lanturile europene de aprovizionare.
Distributia geografica a investitiilor arata, de asemenea, o diferentiere clara intre Bucuresti si restul tarii. Bucuresti-Ilfov conduce dupa numarul de proiecte, cu 45 de proiecte, dar genereaza un numar relativ redus de locuri de munca (754, respectiv aproximativ 17 locuri de munca pe proiect), reflectand profilul investitiilor in servicii si activitati de suport. In schimb, regiunile din Vest, Centru, Nord-Vest si Sud-Vest concentreaza cea mai mare parte a locurilor de munca create - de exemplu, Nord-Vest (1.375 locuri de munca din 14 proiecte), Centru (1.108 din 13 proiecte), Vest (909 din 11 proiecte) si Sud-Vest Oltenia (737 din doar 4 proiecte), evidentiind rolul acestora ca principale hub-uri pentru investitii industriale.
La nivel european, investitiile straine directe se concentreaza tot mai mult pe activitati mai putin intensive in forta de munca, iar numarul locurilor de munca generate aproape s-a injumatatit fata de varful din 2021. Aceasta evolutie reflecta atat scaderea numarului de proiecte (-15%), cat si reducerea dimensiunii medii a acestora, numarul de locuri de munca per proiect coborand de la aproximativ 70 la 40.
Europa de Vest ramane lider ca volum de proiecte, cu Franta (852 proiecte, -17%), Marea Britanie (730, -14%) si Germania (548, -10%) in top, insa inregistreaza scaderi atat ale numarului de investitii, cat si ale locurilor de munca generate, confirmand o tendinta de maturizare a pietelor.
Europa de Sud evolueaza mixt.Spania conduce regiunea cu 376 de proiecte (+7%), in timp ce Italia (206, -8%) si Portugalia (186, -5%) inregistreaza scaderi, iar Grecia se remarca printr-o crestere accelerata a locurilor de munca (+374%), indicand un profil investitional mai intens din perspectiva ocuparii fortei de munca.
Europa Centrala si de Est isi consolideaza pozitia, in special prin investitii industriale si o intensitate mai mare a locurilor de munca per proiect. Polonia conduce cu 285 de proiecte (+10%), urmata de Romania (109, +16%) si Ungaria, care, desi atrage mai putine proiecte (73, -9%), genereaza un numar ridicat de locuri de munca, evidentiind competitivitatea regiunii in atragerea de investitii de amploare.
La nivel sectorial, investitiile sunt dominate de servicii si tehnologie. In 2025, sectorul Software si servicii IT a condus cu 857 de proiecte (in crestere cu 8%), urmat de Servicii de business si profesionale, cu 716 proiecte (+4%), in timp ce sectorul financiar s-a remarcat prin cea mai rapida crestere, ajungand la 355 de proiecte (+21%).
Prin contrast, majoritatea sectoarelor industriale au inregistrat scaderi fata de anii anteriori, inclusiv Transport si logistica (-14%), Electronice (-13%), Sanatate (-15%), Automotive (-8%) si Produse chimice, plastic si cauciuc (-11%), reflectand presiuni legate de cerere, costuri si conditii de finantare.
Domeniile emergente, precum inteligenta artificiala, energia cu emisii reduse de carbon si industria de aparare atrag investitii in crestere. Proiectele ISD in domeniul inteligentei artificiale aproape s-au dublat, de la 156 in 2024, la 306 in 2025 (+96%), in timp ce locurile de munca au crescut cu 41%, pana la 14.693.
In sectorul energiei cu emisii reduse de carbon, numarul proiectelor a urcat de la 71 la 89 (+25%), insa locurile de munca generate au scazut semnificativ, de la 5.565 la 2.039 (-63%), reflectand caracterul mai automatizat al acestor investitii.
Investitiile in aparare au crescut puternic, numarul proiectelor ajungand la 107 (+84%), iar locurile de munca generate la 6.887 (+118%), pe fondul reorientarii strategice a Europei catre securitate si rezilienta industriala.
EY Attractiveness Survey Romania se bazeaza pe doua surse principale: EY European Investment Monitor si datele oficiale privind intrarile de ISD publicate de Banca Nationala a Romaniei
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
21.05.2026, 16:17
URBANO Shopping & Living, cel mai mare parc comercial din Transilvania, situat in zona...