21.11.2025, 15:15 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Companiile romanesti Finqware, Questo, Footprints AI si Steepsoft AI sunt in topul start-upurilor de tehnologie cu cea mai mare crestere din regiune, fiind incluse in categoria principala a clasamentului Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrala 2025. Acestea fac parte din cele opt start-up-uri premiate in cadrul evenimentului Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrala 2025.
"Prezenta Romaniei la editia din acest an a programului Fast 50 Europa Centrala, prin cele opt start-upuri - unele dintre ele avand un istoric solid si rezultate impresionante in clasament in ani succesivi -, ilustreaza potentialul ecosistemului de start-upuri din Romania, care concureaza cu cele din regiune. Suntem incantati sa celebram succesul acestor companii de tehnologie locale care au avut un parcurs remarcabil in ultimii patru ani si sa le oferim recunoasterea meritata pentru angajamentul lor fata de inovatie si progres continuu in cadrul platformei Fast 50", a spus Andrei Ionescu, Partener, Consulting Market Leader pentru Deloitte Romania si coordonatorul programului Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrala in Romania.
Finqware, care se afla pe locul 17, cu o rata de crestere de 1.250%, ofera solutii de automatizare a activitatilor de management al numerarului, de contabilitate si de reconciliere a operatiunilor financiare ale companiilor.
Questo, care a creat o platforma ce permite explorarea in lumea reala a obiectivelor turistice cu ajutorul unor jocuri create pe baza informatiilor legate de istoria si cultura fiecarei destinatii, s-a clasat pe locul 18, cu o rata de crestere de 1.203% inregistrata in perioada 2021-2024.
Footprints AI, companie care a dezvoltat o platforma de retail media bazata pe inteligenta artificiala, ocupa locul 21 cu o rata de crestere de 1.044%.
Steepsoft AI, care se afla pe locul 28, cu o rata de crestere de 916% in ultimii patru ani, dezvolta algoritmi personalizati de inteligenta artificiala (IA) care optimizeaza performanta si acuratetea in diverse activitati, precum analiza predictiva sau procesarea limbajului natural.
De asemenea, start-upul local Licenseware a fost inclus in categoria "Companies to Watch", care reuneste companiile cu cea mai rapida dezvoltare in perioada 2022-2024, dar care inca nu indeplinesc criteriile pentru a intra in principala categorie a topului Fast 50. Compania, care se afla pe locul 6, cu o rata de crestere de 331%, ofera solutii pentru managementul licentelor software.
La categoria "Impact Stars", care premiaza competitorii ale caror produse sau servicii au efecte pozitive asupra societatii, mediului, diversitatii sau zonei de inovatie in domenii precum fintech, securitate cibernetica, ESG, MedTech/BioTec si aparare, clasamentul Deloitte Technology Fast 50 din Europa Centrala 2025 ofera recunoastere companiilor romanesti Cash Club, UNY si Rayscape. Cash Club a creat o aplicatie de cashback pentru cumparaturi online, UNY a dezvoltat un sistem un sistem de schimbare a bateriilor pentru vehicule electrice usoare, combinat cu o baterie inteligenta proprietara si o platforma digitala, iar Rayscape ofera solutii bazate pe inteligenta artificiala pentru interpretarea imaginilor medicale.
Companiile incluse in clasamentul principal din acest an au inregistrat o crestere medie de 1.219%.
Clasamentul din acest an, aflat acum la cea de-a 26-a editie, este dominat de jucatori din domeniul software (31), urmat de domeniile fintech (noua companii), media si divertisment (sase companii), hardware (trei companii) si sanatate (o companie).
Castigatorul principalei categorii a clasamentului, care ofera recunoastere companiilor de tehnologie infiintate in urma cu cel putin patru ani si care au cea mai rapida crestere in Europa Centrala, este Oddin.gg, din Republica Ceha, cu o crestere a veniturilor de 4.267%, care a creat un ecosistem end-to-end de pariuri sportive pentru esports.
Pe langa categoria principala, care include companiile cu cea mai mare crestere din sectorul tehnologiei, programul Deloitte 2025 Central Europe Technology Fast 50 include si categoria "Companies to watch", care ofera recunoastere start-upurilor ce inca nu indeplinesc criteriile pentru clasamentul principal Fast 50. Prima pozitie din aceasta categorie, in care au intrat companii cu venituri de minimum 10.000 de euro in 2022 si 2023 si de cel putin 30.000 de euro in 2024, i-a revenit start-upului UAB Pulsetto, din Lituania, axat pe imbunatatirea starii mentale si fizice a oamenilor. Compania a inregistrat o rata de crestere de 5.354%
Categoria "AI Value Driver. CE Rocketship Innovations in GenAI", prin care Google Cloud ofera recunoastere companiilor care folosesc inteligenta artificiala generativa (Gen AI) pentru a obtine un impact real asupra afacerii, este dominata anul acesta start-upul pononez Surveily, concentrat pe prevenirea accidentelor la locul de munca.
Pentru a fi eligibile pentru principala categorie a competitiei Technology Fast 50, companiile trebuie sa indeplineasca unele conditii financiare, si anume sa aiba un venit operational anual minim de 50.000 de euro in primii trei ani analizati (2021-2023) si de 100.000 de euro in 2024. De asemenea, acestea trebuie sa aiba sediul central in Europa Centrala si sa detina drepturile de proprietate intelectuala sau sa fi creat tehnologie patentata.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
21.11.2025, 15:15