×

Accesează
contul existent

Banci si asigurari

FNGCIMM permite refinantarea creditelor din IMM INVEST si IMM INVEST PLUS, cu garantii de pana la 4...

FNGCIMM permite refinantarea creditelor din IMM INVEST si IMM INVEST PLUS, cu garantii de pana la 4 mil. lei

25.02.2026, 10:31 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) a primit acordul Ministerului Finantelor pentru a permite refinantarea si prelungirea creditelor acordate prin programele guvernamentale IMM INVEST si IMM INVEST PLUS.

"Decizia vine in contextul necesitatii adoptarii unor masuri guvernamentale de sprijin a sectorului intreprinderilor mici si mijlocii, precum si pentru a dezvolta noi mecanisme de garantare mai flexibile, adaptate mediului economic actual, in continua schimbare", spun oficialii institutiei.

Noua facilitate vizeaza refinantarea soldului creditelor existente la 31 decembrie 2025 si prevede garantii de stat de pana la 4 mil. lei, in limita a 80% din valoarea refinantarii, pe o perioada maxima de 36 de luni. Comisioanele de garantare sunt stabilite intre 1,7% si 2,65% pe an, in functie de profilul de risc al beneficiarilor.

Programele IMM INVEST si IMM INVEST PLUS au fost printre principalele instrumente de sprijin pentru IMM-uri in perioada 2020-2024, finantand capitalul de lucru si investitiile in contextul pandemiei si al crizei energetice. In perioada 2020-2025, FNGCIMM a acordat circa 91.000 de garantii in valoare totala de aproximativ 62 mld. lei, care au sustinut finantari de 72,6 mld. lei.

Dintre acestea, peste 81.000 de garantii in valoare de peste 58 mld. lei au fost acordate prin IMM INVEST si IMM INVEST PLUS, generand finantari de circa 67 mld. lei. Astfel, volumul finantarilor acordate cu sprijinul garantiilor FNGCIMM depaseste cu 150%, echivalentul cresterii soldului creditelor acordate de intreg sistemul bancar in ultimii 15 ani, potrivit datelor institutiei.

Potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei si a Eurostat, la nivelul anului 2024, Romania se evidentia in Uniunea Europeana prin cea mai ridicata pondere a creditului comercial in structura bilantiera a companiilor, concomitent cu una dintre cele mai reduse ponderi ale creditului bancar in PIB.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare