![]() |
15.01.2026, 00:04 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Fort (simbol bursier 4RT), companie romaneasca specializata in securitate cibernetica si listata pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti, a anuntat numirea Deliei Necula in functia de chief executive officer (CEO). Noul executiv, care isi va pastra si calitatea de membru in Consiliul de Administratie, preia conducerea intr-o perioada marcata de schimbari legislative majore in domeniu la nivel european. "Preiau conducerea Fort intr-un moment in care securitatea cibernetica nu mai este o optiune, ci o necesitate imperativa pentru orice organizatie. Amenintarile devin tot mai sofisticate, adoptarea accelerata a solutiilor AI creeaza noi vulnerabilitati, iar cadrul legislativ european - prin directivele NIS2, DORA si AI ACT - impune standarde mai stricte companiilor din sectoarele critice", a declarat Delia Necula, noul CEO al Fort. Ea preluat conducerea executiva a Fort in decembrie 2025, dupa ce Consiliul de Administratie a decis in sedinta din 11 decembrie 2025 incetarea, prin acordul partilor, a contractului de mandat al lui Mihai Pajereanu din functia de director general. Potrivit raportului curent transmis Bursei de Valori Bucuresti, Delia Necula a fost numita initial director general provizoriu incepand cu 12 decembrie 2025, pe o perioada de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii. Necula are o experienta de peste 20 de ani in management executiv si dezvoltare comerciala. Anterior numirii, ea a activat ca Venture Partner in cadrul Agista, fondul de investitii care este actionarul majoritar al Fort, avand expertiza in scalarea afacerilor si tranzactii de tip M&A (fuziuni si achizitii).
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.