×

Accesează
contul existent

Burse

Hidroelectrica, cea mai mare companie de la Bursa de Valori, semneaza cu Electro-Alfa un contract...

Hidroelectrica, cea mai mare companie de la Bursa de Valori, semneaza cu Electro-Alfa un contract de 24 mil. lei pentru un parc solar de 8,9 MW in Tara Hategului

19.02.2026, 17:45 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Hidroelectrica (H2O) a semnat un contract in valoare de 24,4 milioane de lei, fara TVA, pentru realizarea la cheie a proiectului "Parc fotovoltaic Tara Hategului", marcand un nou pas in extinderea productiei de energie din surse regenerabile dincolo de portofoliul hidro, potrivit bvb.ro.

Contractul a fost atribuit in urma unei licitatii deschise, la care au participat patru ofertanti, iar castigatoare a fost asocierea formata din Electro-Alfa International si General Me.El Electric, cu Electro-Alfa in calitate de lider. Proiectul presupune dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalata de 8,9 MWp si o productie medie anuala estimata la aproximativ 11 GWh, suficienta pentru a acoperi consumul anual a catorva mii de gospodarii.

Investitia va fi realizata intr-un termen de 12 luni, din care doua luni sunt alocate fazei de proiectare, iar restul de zece luni executiei efective. Contractul include toate etapele, de la proiectare si furnizarea echipamentelor pana la lucrari, testare, punere in functiune si asistenta tehnica pe perioada de garantie.

Pentru Hidroelectrica, proiectul din Tara Hategului reprezinta una dintre primele investitii directe intr-un parc fotovoltaic, compania urmarind sa-si diversifice sursele de productie intr-un context marcat de presiuni privind decarbonizarea si stabilitatea sistemului energetic. Desi capacitatea instalata este redusa raportat la portofoliul hidro, proiectul are o valoare mai degraba strategica, testand integrarea productiei solare in structura unui producator traditional de energie hidro.

Hidroelectrica este cel mai mare producator de energie electrica din Romania si cel mai mare producator de energie regenerabila, cu peste 6,3 GW capacitate instalata in hidrocentrale, la care se adauga parcul eolian de la Crucea. Compania este listata la Bursa de Valori Bucuresti si are o capitalizare de aproximativ 68 miliarde de lei, fiind cea mai mare companie listata de pe piata locala.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare