Eveniment

Imi intra azi in cabinet un inginer IT si spune alarmat: "Vor incepe disponibilizarile la noi. E clar. Dar sper sa ne inlocuiasca cu psihologi. Caci avem nevoie."

Replica lui nu era ironica. Era epuizare. In ultimii doi ani, sectorul tehnologic - considerat pana de curand locomotiva stabilitatii profesionale - a devenit teren al incertitudinii. Automatizari accelerate, integrarea modelelor de inteligenta artificiala, restructurari. Pentru prima data, oameni care se simteau "de neinlocuit" incep sa se intrebe cat de solida le este identitatea profesionala.

Discutia publica despre AI graviteaza in jurul unei temeri centrale: va genera o criza economica majora? Intrebarea este legitima. Dar poate incomplet formulata. Pentru ca nu suntem doar in fata unei transformari tehnologice. Suntem intr-o intersectie intre frica si crestere. O criza narcisica, nu doar economica.

Fiecare revolutie tehnologica a produs anxietate colectiva. Revolutia industriala a inlocuit munca fizica. Computerizarea a redus nevoia de personal administrativ. Internetul a restructurat industrii intregi. Diferenta acum este viteza.

Inteligenta Artificiala nu afecteaza doar sarcini repetitive. Incepe sa atinga domenii considerate creative, analitice, chiar strategice.

Iar aici apare fisura: daca o masina poate face ceea ce faceam eu, ce mai ramane din valoarea mea?

Aceasta este o criza identitara inainte de a fi una economica. Frica rigidizeaza. Cresterea restructureaza. Cand sistemele intra in frica, reactioneaza in doua moduri:

1. Negare - "Nu va schimba nimic semnificativ."

2. Catastrofizare - "Va distruge piata muncii."

Ambele pozitii sunt defensive. Realitatea este mai complexa. AI nu elimina munca in sine. Elimina predictibilitatea confortabila. Elimina rolurile construite exclusiv pe executie algoritmica.

Ceea ce ramane si devine mai valoros este:

￢ gandirea critica integrativa

￢ capacitatea de a lua decizii etice in contexte ambigue

￢ competentele relationale

￢ creativitatea autentica

￢ reglarea emotionala in situatii de incertitudine.

Paradoxal, pe masura ce tehnologia avanseaza, competentele profund umane devin active economice. Riscul real: decalajul de adaptare O eventuala criza economica nu va veni doar din pierderea locurilor de munca, ci din viteza cu care oamenii si institutiile se pot adapta. Educatia este inca centrata pe acumulare de informatie, nu pe flexibilitate cognitiva.

Companiile investesc in tehnologie mai rapid decat in rezilienta organizationala. Iar sanatatea mentala ramane o tema secundara, desi incertitudinea profesionala creste exponential. Inginerul din cabinetul meu nu era ingrijorat doar de salariu. Era ingrijorat de sens. Cand sensul profesional se clatina, apare anxietatea existentiala. Iar aceasta influenteaza productivitatea, deciziile de investitii, consumul, stabilitatea sociala.

Intersectia

Intersectiile sunt locuri de tensiune, dar si de decizie. Putem alege sa privim AI ca pe un inamic al stabilitatii economice. Sau putem sa il privim ca pe un catalizator al maturizarii economice. In orice proces de crestere exista o etapa de destabilizare. Sistemele care se adapteaza devin mai complexe si mai reziliente.

Cele care raman rigide se fragilizeaza. Intrebarea nu este daca vom avea ajustari economice. Le vom avea. Intrebarea este daca le vom trata ca pe un colaps sau ca pe o tranzitie. Poate ca, intr-adevar, vom avea nevoie de mai multi psihologi. Nu pentru a inlocui inginerii. Ci pentru a sustine traversarea unei perioade in care competenta tehnica nu mai este suficienta fara stabilitate interioara. Criza nu este inevitabila. Dar maturizarea este obligatorie.

Marina Diana Sorescu, Coach si Psihoterapeut