Business international

Iranul si-a atins apogeul dezvoltarii economice la mijlocul anilor '70, o perioada cunoscuta ca "deceniul de aur". Industrializarea a fost baza. Atunci, economia a inregistrat cele mai mari cresteri, propulsata de bogatia adusa de petrol. Insa dezvoltarea economica nu ajungea la toti.

Avutia era distribuita foarte inegal. Clasa conducatoare era autoritara. Regimul era considerat opresiv. Politia lui secreta era de temut. Iar Iranul se deschisese prea mult lumii occidentale. Devenise Occidentul Orientului. Toate acestea au deschis calea Revolutiei Islamice din 1979.

In 1960, Iranul era a 29-a economie ca marime din lume. In 1977 era pe locul 18. Tot atunci a fost atins cel mai ridicat nivel al PIB per capita. Veniturile din petrol se ridicau la 20 de miliarde de dolari pe an, reprezentand 79% din veniturile totale ale guvernului - un rezultat al nationalizarii industriei sub dinastia Pahlavi.

In 1970, cand sectorul inca era dominat de companii vestice, veniturile din petrol au fost de numai 1,2 miliarde de dolari. Industrializarea si dezvoltarea economica a Iranului este strans legata de dinastia Pahlavi (1925-1979).

Politica externa a dinastiei, in special sub conducerea lui Mohammad Reza Shah (1919-1980), a fost profund influentata de Razboiul Rece, scrie Mohammadbagher Forough, profesor la Universitatea Erasmus din Rotterdam, intr-o analiza despre pozitionarea geopolitica a Iranului.

In viziunea sahului, Iranul trebuia sa fie cel mai apropiat aliat al SUA in regiune, iar el si-a promovat tara drept "Jandarmul Golfului Persic", un rol menit sa fie indeplinit sub tutela puterilor occidentale.

In aceasta calitate, Iranul a fost insarcinat cu limitarea influentei sovietice, precum si a miscarilor socialiste si comuniste din intreaga regiune. Un exemplu in acest sens este interventia militara a Iranului (1972-1975) in Oman, care a contribuit la infrangerea unei insurectii marxist-leniniste care ameninta sultanatul omanez aflat sub umbrela Marii Britanii. Din punct de vedere geopolitic, Iranul s-a pozitionat ca executor regional pentru blocul occidental in timpul Razboiului Rece.

Din punct de vedere geoeconomic, Iranul a fost reimaginat in mod similar intr-un cadru prooccidental, ca o "insula" a modernitatii intr-o regiune considerata a fi inapoiata si necivilizata. Aceasta imagine a Iranului se baza pe romantizarea reductiva a lungului trecut monarhic al Iranului si pe accentuarea asa-numitei mosteniri si linii genealogice "ariane".

Pentru multi iranieni de la acea vreme si pentru multi monarhisti si astazi, aceasta notiune implica apartenenta la lumea occidentala europeana civilizata. Un astfel de discurs civilizational si cu tendinte rasiale a fost folosit pentru a-i prezenta pe iranieni ca fiind superiori din punct de vedere cultural altor popoare regionale.

Sahul se autointitula "Aryamehr", adica lumina calauzitoare a poporului iranian/arian. Sub sah, Iranul a fost astfel portretizat ca o natiune "moderna" occidentalizata, o extensie a Occidentului "civilizat" intr-o regiune non-occidentala. Aceasta orientare data de Pahlavi nu a fost deloc surprinzatoare, avand in vedere ca ascensiunea la putere a sahului a fost facilitata printr-o lovitura de stat sustinuta de SUA si Marea Britanie in 1953.

Dinastia Pahlavi a fost detronata in Revolutia din 1979, care a adus la putere Republica Islamica Iran (IRI). Respingand orientarea sahului spre vest, elitele IRI au promovat sloganul geopolitic "Nici Est, nici Vest", refuzand alinierea cu taberele imperiale ale Razboiului Rece, in special cu Occidentul.

Tensiunile cu SUA au condus Iranul la aranjamente de securitate care au format ceea ce este cunoscut ca "Axa Rezistentei", o retea condusa de Iran de parteneri statali si nestatali organizata in jurul interventiilor americane si israeliene din regiune. In ultimii ani, elitele IRI au imbratisat ascensiunea "Estului" (China, India, Rusia), reflectata in politica lor "Priveste spre Est" si in eforturile de a redenumi regiunea drept "Asia de Vest", subliniind identitatea asiatica a tarii.

Spre deosebire de geopolitica sa anti-occidentala, politicile geoeconomice ale IRI au cautat in mod constant sa reconceptualizeze Iranul ca o "intersectie" sau o "punte" intre civilizatii si blocuri (geo)economice, atat in directiile Nord-Sud, cat si Est-Vest. Iranul a fost un pionier al conceptului "Noului Drum al Matasii" cu mult inainte de proiectul Chinei Initiativa Belt&Road (BRI).

Aceste politici geoeconomice sunt partial determinate de sanctiunile occidentale care au vizat economia si sectorul energetic al Iranului, masuri concepute, asa cum au recunoscut public (de nenumarate ori) factorii de decizie din SUA, pentru a pune presiune pe iranienii de rand si a declansa un colaps intern - sau cel putin pentru a provoca haos.

Strategia geoeconomica a IRI are, asadar, doua aspecte: in primul rand, poate fi numita o "geoeconomie a supravietuirii", pentru a crea rampe de salvare pentru ca economia iraniana sa reziste sanctiunilor occidentale, iar in al doilea rand, dincolo de supravietuire, aceasta indica ambitiile Iranului de a se alinia cat mai mult posibil cu ascensiunea puterilor (euro)asiatice.